Concursul Timişoreana revine – de data asta cu mai mult timp!

Asta e partea a doua (din trei) a concursului Serbărilor Timişoreana, la care trei dintre voi au ocazia să câştige un voucher ce va putea fi preschimbat, la stadionul Dan Păltinişan (locaţia evenimentului) în bere şi/sau mâncare. Astăzi cântă Vunk şi Holograf.

Tema de astăzi: Povestiţi-mi cea mai tare experienţă de-a voastră în care a fost implicată berea. Fie că a fost o beţie cruntă, fie că aţi băut până aţi râgâit spumă, fie că v-aţi îmbăiat în bere (sau în vomă de bere, whatever floats your boat), fie că e ceva jenant, fie că e ceva frumos (cine ştie, poate aţi făcut odată dragoste între doze de Timişoreana), nu contează.

Cei trei câştigători ai zilei de azi vor fi aleşi de o comisie formată din mine, în principiu. Concursul de azi va ţine de acum, ora 9, până după-amiază, la ora 18. Dacă sunteţi cuminţi şi meritaţi menţiuni, poate dau şi eu o bere-două la cine nu se regăseşte între câştigători. Da’ nu e o promisiune, depinde cât beau până ajuneţi voi acolo.

Ca să fiţi siguri că ajunge la voi premiul, lăsaţi o adresă de e-mail validă, să vă pot contacta pe urmă cu detalii.

Baftă, copii!

Deci!

Văd că azi a fost o zi mai înceată din punct de vedere al comentariilor. Înţeleg, e şi weekend şi sunteţi şi plecaţi la Gărâna. Aşadar, cei trei câştigători de azi sunt singurii trei comentatori, anume Andreea Ursu (Tomata), Adrian Bojincă (eAdi) şi Richie Ilie (evident, Richie). Să beţi veseli şi fericiţi! Ne vedem la bericică. Verificaţi-vă e-mail-ul pentru detalii.

12 thoughts on “Concursul Timişoreana revine – de data asta cu mai mult timp!

  1. Am incercat in zadar sa-mi aduc aminte de ceva cu bere, dar adevarul e ca nu prea am amintiri cu ea. Insa e una de care imi aduc aminte cu drag. Eram la sat cu ai mei si tatal meu isi bea nelipsita lui blonda. I-am cerut si eu un paharut, el mi-a bagat o sticla sub nas… Era iarna, in casa ardea focul, iti dai seama ca aburii alcoolului si-au facut de cap (al lor si al meu) destul de repede. Si-am inceput sa rad, si radeam si radeam si am uitat sa ma opresc. De la o bere care nu era nici macar terminata. Taica-miu radea si el de mine, maica-mea sa ma plezneasca de ciuda. Cum??? O domnisoara (aveam peste 20 de ani) sa bea cot la cot cu barbati (taica-miu era deja la a treia cred)? Nu mi-e rusine?
    Si atunci m-am oprit din ras. :(

  2. Hai sa-ti zic o poveste cu doze de bere. Cand eram mic si n-avea voie sa beau bere, adica 8-9 ani, colectionam doze goale de bere. Eram atat de fascinat de marcile de bere straine ca am adunat zeci de cutii diferite. Faza socanta e ca le adunam de la gunoi. Umblam cu trupa prin zona si pe la containare gaseam doze goale pe care le inhatam imediat. Numai alea in stare perfecta (neindoite) ajungeau pe dulap. Erau niste focare de infectie dar ai mei nici nu banuiau. Eram colectionar ce naiba. Si nu aveam nici o dublura, le schimbam intre noi.. Maximum de ridicol a fost cand a venit o masina straina in vizita la cineva din zona. Era burdusita cu “marfa” pe toate scaunele si lasata nesupravegheata. Un minivan. Avea un geam lateral de plastic f usor de deschis si pe-acolo am sustras doua doze de bere nemteasca pe care le-am baut intr-o scara si apoi le-am pozitionat pe dulapul din bucatarie. Ce vremuri…

  3. @Richie – mania cu colectionatul dozelor o aveam si eu. Cred ca aveam peste 100. Dar cel mai tare era colectionatul pachetelor de tigari. La un moment dat construisem chiar un robot gigantic din pachete de lemeu sau elem(cum vreti). Nebunia a culminat cu impodobitul bradului de craciun numai cu pachete de tigari si alte nebunii. Evident toate astea se intamplau intr-un apartament liber pe care il aveau ai mei si unde cel putin 10 prieteni aveau cheie iar fututul era pe baza de programare. Aaa, sa nu uit, acolo am tras o betie cu bere – asta pentru concurs.

  4. Povesti cu bere am multe:
    1. Aveam vreo 13 ani si imi faceam veacurile in inca. Dupa mult prea multe beri, si crede-ma ca varsta aici nu isi spunea cuvantul, am plecat intr-o drumetie de care eu nu imi amintesc deloc. M-a luat un anume tip, sa ii spunem S, si m-a plimbat tot orasul sa ma trezesc. Partea cea mai proasta a fost ca eu mai rau m-am imbatat. Dupa ce m-a plimbat tot orasul am ajuns cumva in masina lu ma-sa si am fost adus inapoi in Inca. Acolo mi-am vazut prietenii care erau la fel de muti de beti ca mine si am incarcat sa ma pun pe banca. Cand am atins banca am alunecat frumos pana pe jos. De ce am alunecat? Pentru ca ma pusesem in boratura de bere a unui anume W.
    2. Povestea lunga pe scurt: din cauza berii am intrat intr-un autocar, am picat intr-un sant si am fost fugarit de caini.
    3. Am dormit cu capul pe buda.
    4. Am un prieten care la ora 7 a ajuns la cheful de la revel, la ora 8 dormea, la ora 12 fara cateva minute il trezeam sa prinda schimbarea anului. Prin martie cand am ridicat covoarele sa le scutur m-am trezit ca erau lipite de parchet pentru ca a borat sub ele.
    5. Dupa multe beri am comis pacate trupesti in baia birtului.

    Morala: Berea aduce cele mai frumose povesti :)

  5. @Mihai Agapie Galgoti: îmi pare rău, puţin cam târziu. Da’ poveştile-s frumoase, dau eu o bere-două. Verifică-ţi e-mailul pentru detalii :)

    O singură întrebare: păcatele trupeşti au fost singur sau cu altcineva? :)

Leave a Reply to Mihai Agapie Galgoti Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.