Concurs fulger Timişoreana!

După cum ştiţi, voi, timişorenii mei, în weekendul acesta, la stadionul Dan Păltinişan (ca de mulţi ani încoace) vom petrece cu Serbările Timişoreana.

Astăzi vor cânta pe scenă, până la ora 22:30, Stana Izbaşa, Carmen Popovici Dumbravă, Dumitru Stoicănescu, ansamblul de muzică populară Orchestra însoţit de 12 perechi de dansatori, precum şi formaţiile Bere Gratis şi Compact.

Ei, la mine pe blog vor avea loc trei concursuri. Unul azi, unul mâine şi unul poimâine. Fiecare concurs va avea trei premii constând în câte un voucher care va putea fi folosit la Serbări (mă gândesc că va fi preschimbat pe bere, aşa ar fi normal).

Concursul de azi va trebui să-mi dovedească faptul că sunteţi cât de cât timişoreni, şi cât de cât iubitori de bere :D

Aşadar, cine ştie să-mi spună trei locuri din Timişoara în care se serveşte Timişoreana nefiltrată?

Din răspunsurile corecte voi selecta trei câştigători, ale căror nume le voi publica aici. Să comentaţi cu un e-mail valid, să vă trimit instrucţiuni.

E concurs fulger, deci grabă! La ora 20:00 închid taraba, că mă duc să beau bere la stadion :D

Deci!

Concursul fulger s-a cam încheiat. Următoarele două le voi face mai din timp, mâine şi poimâine, dis-de-după-amiază, când mă voi trezi, probabil mahmur. Să aibă timp mai multă lume să participe. Să dăm câte un concurs la fiecare, să ajungă la toţi.

Na booooon, câştigătorii ediţiei din această seară sunt, în ordinea numerelor de pe tricou: Bloodie, Raka (a.k.a. Cătă Ilea) şi Horia Dragmir. Verificaţi, bre, e-mail-ul. Poftă la băut.

Restul sunteţi invitaţii mei la concursurile de mâine şi poimâine, şi în seara asta la Serbările Timişoreana, la stadionul Dan Păltinişan!

21 thoughts on “Concurs fulger Timişoreana!

  1. 1. pe vaporul
    2. in leul de aur (fostu tunnel – unirii)
    3. restaurantul fabrica de bere
    4. terasa timisoreana din centru

  2. Toate de mai sus? Merge :D? La modu sincer nu ştiam de Leul de Aur…

    Da mai ştiu că nefiltrata din Retro dă dureri de cap :(

  3. a.k.a. Cata Ilea

    deci se bea nefiltrata evident la

    restaurantul fabricii(in Traian vis-a-vis de Electrica)
    terasa dimisoreana (din centru)
    in retro (in complex)

Leave a Reply to palconi Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.