Cătă S.

Hei, tu. Da, tu!

Tu, zâmbet. Da, tu, zâmbet frumos. Da, tu, zâmbet până la urechi. Da, tu, zâmbet care mi-a înmuiat picioarele când m-a văzut prima dată. Unde eşti? Ce faci? Eşti bine? Ţi-e dor de mine? Mă gândeam eu.

Ei, ştiu eu, nu trebuie să-mi zici tu. Şi ce dacă sunt aşa sigur pe mine? Doar de aia te-ai îndrăgostit de mine. Ha, ha. Minţi. Îţi citesc în ochi, nu ai ce comenta.

Vai, ce zâmbet frumos ai.

Şi ce ochi. Şi ce dacă? Nu, că-s căprui nu înseamnă că sunt banali. Ţi-am mai zis, nici nu ştiu exact ce culoare sunt ai tăi. Stai mă să-ţi explic, nu mi te oftica. Ştiu că sunt oarecum căprui şi oarecum verzi. Mai ştiu că sunt strălucitori. Mai ştiu că prima dată când am realizat că-i văd, i-am fixat. Se reflecta în ei lumina a 20 de monitoare şi a 6 geamuri. Şi a o mie de zâmbete.

Şi mi-ai zâmbit.

Se reflecta în ei neonul acela. Şi oglinda aceea. Şi zâmbetul prietenei tale, D. Şi mi-ai zâmbit.

Şi de atunci mi-a bătut inimioara mai tare. De acolo, din bar. Şi din parc. Şi apoi din birt. Şi apoi din staţia de taxi. Şi apoi la telefon. Şi între, de fiecare dată când strângeam perna în braţe mai tare înainte să adorm singur.

Şi ţi-am cântat.

Şi te-am muşcat. Şi apoi te-am pupat.

Şi mult ne-am mai sărutat.

Şi ţi-a bătut inimioara mai tare. Acolo, la colţ. Şi lângă taxiuri. Şi în parc. Şi la mine. Şi pe banca de lângă tobogan. Şi acolo, lângă miliţienii cu girofarele şi lângă jandarmii cu câine. Ca al tău, doar că nu aşa de frumos, probabil.

Şi ce m-ai mai pupat. Şi ce ţi-am mai mărturisit. Şi ce te-ai mai ruşinat. Şi ce te-am mai pupat.

Şi ce m-am mai lipit de tine. Şi ce te-ai mai lipit de mine. Şi ce m-am mai lipit de tine. Şi ce am mai fost unul doar. Şi ce-am mai transpirat. Şi ce-ai mai tremurat. Şi ce te-am mai atins. Şi ce-ai mai tremurat. Şi ce te-am mai iubit.

Şi apoi ai cam plecat.

Şi ce dor mi-e deja de tine.

[audio:john mayer- your body is a wonderland.mp3]

Cătă e un amic despre care am mai scris, mai mult sau mai puţin evident. Azi scrie el. Şi va mai scrie din când în când. Penrtu că-i băiat finuţ, cam are mână liberă când scrie aici. N-are blog, dar e de găsit la cătă.stancu@gmail.