Universitate, frate

Avem o fată deşteptă, premiantă, care a terminat şi facultatea şi primul an de master doar cu 10, burse de merit (cred că aşa se cheamă, că io n-am întâlnit aşa ceva în viaţa mea), alea, care vrea să se înscrie la un modul de pedagogie, la Universitatea Vasile Goldiş din Arad (pentru că la Timişoara costă de trei ori mai mult). Ei, fata respectivă trimite un e-mail concis, în care cere toate informaţiile relevante:

Universitatea Vasile Goldiş Arad

Răspunsul apare după o zi, şocant de dezamăgitor şi prost scris, ţinând cont că e trimis oficial de o universitate ce se vrea cu pretenţii. Cu majuscula ‘nainte, deci:

Universitatea Vasile Goldiş Arad

Măcar un “bună ziua” şi un răspuns concret ar fi fost drăguţ. Orişicât, fata aştepta un răspuns de la o instituţie educativă.

8 thoughts on “Universitate, frate

  1. să se bucure că a primit măcar un telefon de contact în respectivul răspuns că deh, e greu cu secretarele universitare şi cu răspunsurile concrete, dar mai ales cu tasta CAPS LOL-K?

  2. mie la ubb mi s-a raspuns promt, dar in schimb, ce ma deranjeaza sunt politicile de plata , am lasat peste 100 de mil pt o diploma care nu ma ajuta cu nimik

  3. Vreti sa va zic ceva rau de tot? Noua azi proful de distributie si merchandising ne-a zis, cu tot respectul pentru decanul facultatii de comunicare si PR de la Universitate, ca aceasta din urma facultate produce someri. :-|

    Am ramas masca

  4. Buna ziua,

    Daca persoana respectiva nu s-a inscris inca la modulul psihopedagogic Nivelul II, puteti sa ii transmiteti urmatoarea informatie:

    La Universitatea Stefan cel Mare Suceava se organizeaza acest modul, iar dumneaei poate sa urmeze Nivelul II in regim postuniversitar. Cursul costa 600 lei, cu plata in transe. Inscrierile se fac pana la sfarsitul lunii octombrie. La inscriere are nevoie de copii si originale dupa urmatoarele acte: Certificat de nastere, de casatorie (daca e casatorita si si-a schimbat numele), Carte de identitate, Diploma (sau adeverinta) de licenta, Certificat (sau adeverinta) de terminare Nivel I, copie taxa DPPD 150 lei (avans din taxa de scolarizare – nu se percepe taxa de inscriere). De mentionat ca nu se pastreaza nici un act in original, acestea fiind necesare doar pentru conformitate (la nevoie se pot aduce legalizate).
    Cursurile incep in luna noiembrie, se tin sambata, modular (curs, seminar, examen) si se termina in luna mai cu examen final (prezentare de portofoliu).

    Sper sa-i fie de folos.

    PS. Stiu ca Suceava e departe, dar e o optiune in plus.

    O zi buna. :)

    Laborant DPPD Suceava

Leave a Comment

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.