Premieră!

Cine ghiceşte ce am făcut azi pentru prima oară? Ho, minţi bolnave care sunteţi, nu aia.

M-am rătăcit. În Timişoara. După 24 de ani.

Era, deci, o ploaie torenţială, iar eu eram cu Furia Roşie. Trebuia să ajung din punctul A în punctul B, cum e normal. Punctul A e prin Şagului (peste drum de Piaţa Aurora), iar punctul B e prin zona Sinaia. Pentru cei din provincie am şi o frumoasă reprezentaţie vizuală mai jos, ca să vă faceţi o idee. Cunosc poziţia ambelor puncte, am mai fost în punctele respective, iar durata traseului, pentru sâmbăta la ora 19, e de maxim 4 minute. Nu sunt semafoare, peste tot aveam prioritate. Deci punctele A şi B, şi traseul logic:
ruta buna

(pune mânuţa pe ea şi apăsă, ca să se facă mare)

Ei, nu ştiu cum am gândit-o, dar pe Brâncoveanu, în loc să fac prima la stânga, am mers înainte, am trecut şi de Rebreanu, care ar fi fost bun de luat, şi deşi ruşinos, parcă mai în regulă. Şi dă-i, şi dă-i, tot înainte, până când am descoperit neantul. La un moment dat aveam în faţă un autobuz parcat şi atât. Am întors, la un moment dat am făcut dreapta (prea repede, aveam să aflu – nu pricep de ce nu m-am dus până la intersecţia de unde plecasem, puteam s-o iau de acolo pe drumul cu 2 minute mai lung, dar sigur) şi de-acolo m-am trezit, după câteva minute, pe Lidia. Am luat-o frumuşel pe Girocului, Rebreanu, am ajuns prin Bălcescu şi într-un final am ajuns şi în punctul B. Durata totală: fix 30 de minute. Traseul greşit, ca să vă faceţi o idee:

Ruta greşită

13 thoughts on “Premieră!

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.