Guest post

Mi-a cerut un foc. Când am rugat-o să se mute cu mine nu ştiam în ce mă bag.

Aveam 26 de ani, proaspăt posesor de apartament cu două camere, mobilat, la etajul 1, plus garaj. Slujba îmi plăcea şi nu era deloc prost plătită. Îmi permiteam să plec măcar o dată pe an în ţările calde. Din procentul meu de moştenire din partea mătuşii pe care o uram toţi am putut să-mi iau şi o maşinuţă la mâna a doua. Nouă, dar nu chiar. Eram stăpânul munţilor. Serile din week-end mi le petreceam cu alţii ca mine: aranjaţi bine, întotdeauna cu un ceas elegant la mână şi cu pantofii curaţi. De obicei eram câte patru tipi în vreun club de prin oraş, în căutare de gagici ori prea bete ca să se gândească de două ori, ori foarte triste, în nevoie de consolare. Şi în majoritatea serilor ne întorceam fiecare cu câte una acasă.

Până când mi-a cerut un foc. I-am întins bricheta mea cea scumpă, de agăţat. Am zâmbit, mi-a zâmbit.

Mi-a cerut un foc. I-am întins bricheta aprinsă. Deja ne cunoşteam bine. Era a treia oară când ieşeam cu ea, Alina. Era brunetă. Ochii ei îmi ziceau că vrea să fie doar a treia din multe. Decolteul ei îmi zicea că în acea noapte şi eu voi vrea acelaşi lucru.

Mi-a cerut un foc. I-am aprins ţigara de la chibrit. Acum era blondă. Îi mărturisisem deja că o iubesc. Mama ei mă plăcea. Tatăl ei nu prea. “Mută-te cu mine”, i-am zis. Şi s-a mutat.

Mi-a cerut un foc. Părul îi era ciufulit. I-am aruncat o brichetă, încet, să o poată prinde. Se uita la Din Dragoste, cu Mircea Radu. La televizorul meu cel nou, cumpărat din bonusul de Crăciun. Cel vechi îl aruncasem, ne-am gândit că ne ajunge doar unul. Greşesc, însă. Ea se gândise aşa. Şi aşa a rămas.

Mi-a cerut un foc. “Ia-ţi, e lângă tine”. Nu mai eram eu. Miroseam a ea, eram pufos ca ea, tăceam ca ea, aveam privirea ei cea goală. Singurul gel de duş din casă avea aloe vera. Şi mirosea a aloe vera. Pun pariu că avea şi gust de aloe vera. Se dusese vremea gelului meu de duş, care avea pe etichetă un munte înzăpezit, care mă făcea să mă simt ca un stăpân al munţilor. Aveam halat de baie pufos şi papuci de casă cu bot de iepuraş. Pentru că sunt mai simpatici, zicea. Nu erau.

Mi-a cerut un foc. Ţigara îi tremura în mână. Avea ochii roşii de la plâns. Era dimineaţă, abia ce se trezise, iar eu doar ce ieşisem de la duş. Miroseam a aloe vera. Am aprins două ţigări, iar una i-am dat-o ei. Pleca. Pentru că voiam cu disperare să plece.

Mi-a cerut un foc. Nu mă mai văzuse de şase luni. Era brunetă din nou. Mi-a cerut, plângând, un foc. I-am întins bricheta mea cea scumpă, de agăţat. “Păstreaz-o”.

15 thoughts on “Guest post

  1. Din cea am priceput eu, postul asta e un fel de “do what you have to do”. Interesanta ideea de a sectiona etapele prin aceeasi “Mi-a cerut un foc” urmat de o scurta descriere a etapei de evolutie a situatiei. Pe mine unu’ m-a impresionat si in acelasi timp m-a lasat cu oaresce gust de invidie pe cerul gurii pentru ca eu nici nu stiu si nici nu cred ca pot sa procedez in felul asta cu asa sange rece. In alta ordine de idei, schimbarea, asa cum zice si Nebuloasa, e buna atunci cand i-a venit vremea, tot ce trebuie sa stii este cand i-a venit vremea :) Din partea mea toata stima pentru autorul postului :)

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.