Despre iarbă şi curve

Iar zbârnâie interneţii: se vorbeşte despre legalizarea prostituţiei şi decriminalizarea drogurilor. Părerile sunt împărţite, unele pro, altele contra, altele pur şi simplu indiferente (astea din partea micii comunităţi de internauţi fumaţi, mă gândesc). Comentarii hilare la ştirea respectivă, majoritatea pe ideea că “o să ajungem o ţară de curve şi de drogaţi” şi că “biserica” în sus, “Dumnezeu” în jos, zâmbeşte, Iisus te iubeşte.

Pe bloguri tind să observ, spre surprinderea mea, o înclinare către partea cu “fix asta ne lipseşte acum, droguri şi curve, mai bine s-ar ocupa de […]”. M-a surprins în mod special însemnarea lui Makavelis, întrucât de cele mai multe ori tind să fiu de acord cu articolele şi părerile lui despre chestii. De data asta, însă, nu pot fi. Să explic.

În primul rând, comparaţia cu Olanda nu e cea mai fericită, pentru că nu vorbeşte nimeni de cumpărarea ierbii de la cafenelele din Unirii. Nu e vorba de legalizarea drogurilor, ci de decriminalizarea lor: evitarea urmăririi penale a consumatorilor. În alte cuvinte, traficul ar rămâne ilegal (aşadar, cumpărarea de droguri ar rămâne tot pe şestache), însă puştanii prinşi cu jointul în pachetul de ţigări nu vor înfunda puşcăria (se mai întâmplă şi din astea). Chestia asta nu e specifică doar Olandei (fun fact: în Cehia, posesia, consumul şi creşterea de către adulţi sunt legale şi nu am auzit pe nimeni să se plângă de asta), ci şi Germaniei, Belgiei, Macedoniei, plus ţările unde se mai închide un ochi (Suedia, de exemplu, pedepseşte posesia de mai mult de 50 de grame).

Legalizarea prostituţiei nu aduce după sine transformarea în curve a tuturor româncelor. Cele care sug pula în Bamboo pentru o sticlă de şampanie o vor suge şi în continuare, ASE-istele “curate, cu sâni obraznici, fund bombat şi loc de refugiu” vor căuta în continuare clienţi în ziar, nu vor munci cu carte de muncă la cine ştie ce bordel, iar cel mai probabil traseistele vor intra în legalitate. Puştoaicele dornice de bani şi penis vor rămâne la fel (nu cred că există fată în vreun liceu din România care să se întâlnească cu fostele colege de liceu şi să aibă o discuţie gen “Eşti contabilă? Mişto, io-s curvă cu acte în regulă”). Nu va veni apocalipsa sexuală.

Puştanii teribilişti vor rămâne la fel. Sunt sigur că dacă, prin absurd, ar intra în vigoare o lege de genul ăsta, va fi restricţionată pentru adulţi. Pokemonii dornici de senzaţii tari îşi vor procura iarba tot cu greu, se vor ascunde în continuare de părinţi, vor fi tot cu ochii în patru după gardă. Cocalarii din cluburi vor rămâne cu pastilele şi timbrele lor, Şi nu, nu se vor gândi subit să “încerce şi altceva”. Nu-l văd pe hiphopărul de la scara A dorind subit să încerce cocaină, doar pentru că acum nu mai face bulău dacă-şi dă. Dacă vrea acum o să vrea şi atunci, dacă nu-şi permite acum n-o să-şi permită nici atunci.

Ştiţi care e marea problemă a românilor (a cetăţenilor şi a autorităţilor deopotrivă)? Nu vor să conştientizeze că există droguri în România şi că oamenii le folosesc deja. Sunt chiar printre noi. Nu doar “drogaţii ăia” care-ţi sar în ochi, ci şi oameni cu carieră, studenţi eminenţi, zugravi, contabile, biciclişti, muzicieni, jurnalişti, nesimţiţi, filantropi, gogi™, puleţi™, ţigani, negri, români, şi probabil chiar şi bloggeri. Oameni care nu fac urât, care nu te calcă pe coadă. Sincer să fiu, aş prefera să întâlnesc un ţigan fumat decât unul băut.

Şi cel mai important: faptul că se decriminalizează nu înseamnă că vom avea o obligaţie civică să ne drogăm. Va rămâne în continuare o alegere personală, aceeaşi alegere pe care o avem şi acum. Chiar credeţi că pe românul care vrea să tragă un joint îl opreşte faptul că e ilegal?

Update: pe aceeaşi temă: Năvălitorul, Radu, Tiberiu.

27 thoughts on “Despre iarbă şi curve

  1. Asta ne mai lipsea acum. După paşapoartele biometrice, unealta ghiavolului, maică, acuma să şi primim factură că mergem la curve? Să ne dea bon de casă? Depravare, maică, mai bine lucrează ele pe centură, fac un control de boli venerice odată la 25 de ani şi dau şaptej la sută din cifra de afaceri vreunui peşte fâşneţ.

    A! Şi dacă faci laba orbeşti.

  2. Chiar credeţi că pe românul care vrea să tragă un joint îl opreşte faptul că e ilegal? Nu, dar cred ca il opreste la un moment dat, adica ii limiteaza cantitatea. Sincer, are sens ce zici tu aici si sunt de acord. Desi momentul este ciudat ales.

  3. Initiativa e buna dar, din pacate, nu cred ca se va concretiza nimic. Asta pentru ca e doar praf in ochi pentru campanie si pentru ca traim in tara asta de cacat, populata cu oameni retardati. Si eu m-am enervat ieri citind comentariile cu apocalipse, 666, cartele si dumnezei de pe realitatea si am vrut sa si raspund la vreo 2, 3 dar am renuntat cand mi-am dat seama ca n-am cu cine discuta (asta apropo de postarea ta cu commenturile si inchisul)

  4. Io zic ca va creste consumul de droguri evident. Si implicit si traficul. Deci dezavantaj. Si nu prea vad nici un avantaj pentru legalizarea asta. La ce ar fi buna ea?

    Treaba cu curvele, cu aia is de acord. Adica macar ca poate asa o sa aiba si alea obligatia sa isi faca analize (deci implicit reducem un pic de tot ricusrile bolilor cu transmitere sexoasa) si se mai si taxeaza la buget veniturile.

  5. păi dacă se taxează veniturile curvelor la buget, înseamnă că o să crească preţurile ca să poată să facă un profit, deci nu o să mai fie o muie 5lei la pădurea verde, o să se facă 8-10 lei, scump dom’le, scump, dincolo era mai eftin!

  6. chiar, şi dacă o să fie curvele în legalitate, o să-şi facă fiecare firmă? şi dacă da .. se vor putea cumpăra acţiuni ca la orice altă firmă?
    Ar fi mişto de tot, închipieţi că eşti la bere şi începi să vorbeşti “afaceri” .. “păi sunt acţionar majoritar la vreo 3 firme de curve şi mă duc să testez calitatea produsului oricând vreau pe gratis frate!”
    Ar fi tare, nu? :)

  7. @Q: e foarte scump sa tii pe cineva la inchisoare. trebuie sa ii platesti cazarea si mancarea din bani publici + oamenii care merita sa fie lipsiti de libertate sunt cei care sunt un pericol pentru societate

    … imi bag pula. ma dau batut. nu se va decriminaliza la voi nimic, pana’i pula. poate peste vreo generatie, 2 … dar eu nu o sa traiesc sa vad asaceva

  8. @Q: nu ti se pare putin cam aiurea sa bagi la parnaie, langa violatori si criminali, pe cineva care e prins ca isi da cu un cui in parc?

    Si fa diferenta intre legalizare si dezincriminare si intre tipurile de droguri. Iarba e un drog in aceeasi masura in care sunt si alcoolul si tutunul, care sunt legale.

    @chewbie: ai dreptate, din pacate..

  9. @chewbie: nu am afirmat niciodata ca e corect si e bine ca oamenii care sunt cu adevarat un pericol social sunt acum inca in strada.

    @andi: pai violatorul ia 7 ani. criminalul 10. (sincer nu stiu exact care sunt pedepsele). iar consumatorul 1/2 ani sa zicem. asa e corect, nu? iar ala care fura o gaina ia tot 1/2 ani.

    @andi: comparatia cu alcoolul si tutunul e grozava. is legale, dar sunt nenumarate ONG-uri si alt fel de organizatii locale sau mondiale, spoturi publicitare si campanii pentru reducerea efectelor nocive ale tutunului si alcoolului. deci la ce sa mai legalizam consumul de drog usor? sa ne mai dam o bataie de cap?

    Inca nu mi-ati dat nici un motiv coerent pentru care dezincriminarea consumului ar fi buna la ceva…

  10. @Q: nici tu nu m-ai convins de ce este necesar acel 1/2 an in inchisoare si dosarul penal aferent. Reprezinta acea persoana un pericol social?

    Cat despre alcool, el are efecte nocive doar daca este consumat in exces. Orice exces este daunator. Tutunul in schimb, (probabil) ca e nociv de la prima tigara aprinsa, dar asta nu inseamna ca trebuie sa faci puscarie daca fumezi.

    Si daca tot e sa vorbim despre planuri mondiale si ce fac altii, consumul de droguri usoare este dezincriminat in mai toate tarile din UE. Tocmai pentru ca lipseste acel factor decisiv, si anume: pericolul social.

  11. Liniştiţi-vă, n-o să trăim vremurile când bagi un joint fără draperiile trase şi copulezi pe bonuri de masă (la bordelurile ilegale ce funcţionează de multă vreme prin România) după care ceri tacticos un bon fiscal spre decontare.
    Plus că nu suntem pregătiţi dpdv al societăţii pentru aşa ceva.
    Ăla de-şi bagă-n venă azi, ilegal, aşa o să-şi bage şi mâine. Aspiranta de şi-o trage pe bani, aia va face şi mâine…şamd.

  12. un exemplu: un om rupt de beat ce se urcă la volan 90% din timp o să facă ceva accident, cu victime sau nu, pe când unul fumat e prea leneş să vrea să meargă undeva, mai ales cu maşina :)
    şi aici mă refer strict la consumul de iarbă/spice.
    gândeşte-te de câte ori era să ţi-o iei în freză de la un om beat, şi de câte ori a fost un om fumat agresiv către tine?

  13. Subscriu la ce spui, chiar citisem articolul “machiavelic” si nu prea rezonam cu el cand o aparut al tau. Nu prea vad o chimbare majora in plan social cu aceste legi, nu cred ca gata vom deveni o natiune de drogati si curve. Nu cunosc absolut nici un om care sa fi vrut sa fumeze si sa se fi abtinut de frica politiei. Ori n-a gasit sa cumpere, ori n-a avut bani. Cum spui tu daca traficul e tot ilegal iar posesia unei cantitati mici dezincriminata inseamna ca se mai cerne din infractorii juvenili, pe care fie intre noi vorba, politistii adora sa-i salte si sa-i invete minte.

    Iar la curve chiar vreti sa discutam? Adica sincer acum :D Ok. doar o observatie, curvele saltate nu-si platesc nici amenzile asa ca nu va ganditi la impozite pe venituri. Asta ar fi fezabil doar in cazul bordelurilor, dar pentru alea mai e nevoie de o lege.

    Oricum sunt de acord ca legile astea doua sunt praf in ochi. Dupa cum vezi, se discuta despre ele aprins.

  14. Zau ca ma simt bine … ma saturasem de falsi puritani, de ipocriti si idioti care sar in sus de … cand promunti doar cuvintele prostitutie sau droguri. Nu ma droghez! Nu merg la curve! Dar la fel de bine nu mananc paste, inseamna ca sunt ilegale? Prostitutia si drogurile sunt realitati sociale si economice, de ce sa le ignoram in loc sa le gestionam inteligent si eficient?

  15. Sirb, te-ai ajuns. Marele Frunzetti iti citeste blogul si-si da cu parerea despre curve si iarba. Evident, el nu a incercat nici una nici alta, cam cum mi-as da eu cu parerea despre fisiunea neutronilor.
    Hai ca ai fost simpatic cu postul asta.
    xD

  16. @Mugur Frunzetti: le ignorăm pentru că “suntem un popor creştin”, în primul rând. “Iarba dracului” şi curvele n-au ce căuta într-o ţară de sub protecţia lui Dumnezeu, nu?

    De ce un om trebuie să se abţină de la nişte chestii pe care alege să le facă, indiferent de răul pe care şi-l provoacă sau nu, atâta timp cât nu deranjează pe cei din jur?

    @Keyzersoze: mno, dacă eşti timişorean, s-o facem.

  17. de cand am auzit toate povestile astea, am vrut sa-mi dau si eu cu parerea.in primul rand,daca pana acuma nu am fost la curve,n-o sa merg nici cand ele or sa fie cazate in nu stiu ce cladire,unde dracu stie cu cine ma pot intalni sau peste ce fosta/actuala prietena/amica dau acolo practicandu-si meseria cu drag …
    in al doilea rand,daca vreau sa bag un cui,o sa o fac ca si pana acuma,fara sa ma gandesc ca e legal sau ilegal,dar pt asta depind doar de bani si de unde fac rost de 2 grame de iarba…plm, daca as putea mi-as incropi un ghiveci cu o planta mandra si frumoasa, pt seriile negre si reci…
    in rest fumuri placute …

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.