Dragă RDS,

Am avut o relaţie lungă, de mai bine de un an. După care am început să nu-ţi mai acord atenţie şi m-ai părăsit. Nu mi-a părut foarte rău, nu am suferit foarte mult, pentru că m-am ataşat foarte repede de UPC, chiar dacă era, de drept, al fratelui. O vreme ne-a fost bine împreună. Chiar dacă nu e cel mai prietenos internet, măcar mă lăsa să mă joc şi la “uşa din dos”, wink wink, adică să postez pe 4chan.

Pentru o bună bucată de vreme am fost îndrăgostiţi. Ca doi copii. Viteză pe extern deloc de neglijat, stabil, tot ce vrei. După care ai revenit. Ca un prost, nu te-am acceptat chiar atunci. Am tărăgănat, am tot zis că “mda, mai vedem”, a rămas să stăm de vorbă ba mâine, ba săptămâna viitoare. Între timp şi relaţia mea cu UPC-ul a devenit din ce în ce mai puţin roz: a început să-mi limiteze viteza la torenţi, au început să o ia razna DNS-urile, n-a mai vrut să se joace cu mine decât dacă era de faţă şi frate-miu (ceea ce e prea de tot, să fim serioşi), a refuzat până şi să-mi ruleze cursiv clipuri lo-def Trilulilu şi Youtube. Se zice că ar fi mai bine cu bandă strâmtă, dar să ştii că nu e chiar aşa. Tot mai bine era cu tine, cu linia ta largă şi fierbinte de la atâta trafic…

Dar de astăzi te am din nou. Ce dor mi-era de zecii tăi de mega bandă de download la torenţi, peering-ul tău cu Apple.com, ip-ul tău rutabil, ping-ul <10ms... Ai fost şi vei rămâne cei mai buni interneţi pentru mine, la bine şi la rău. Te iubesc, RDS, şi promit să fac tot posibilul să nu ne mai despărţim niciodată.