Remembering old playlists

Ce se întâmplă: am perioade când îmi place câte o melodie atât de tare, încât o ascult până la refuz. O ascult pe repeat o zi, două, trei, zece, iar la un moment dat o schimb şi uit de ea, fiind suprasaturat. După o vreme dau iar de ele şi îmi amintesc de ele, de vremea când le ascultam şi de motivele pentru care le ascultam. Urmează nişte piese care de-a lungul ultimilor 2-3 ani m-au înnebunit şi de care, cu ajutorul găselniţei numite shuffle (pe care n-o mai folosesc de ani buni de zile, nu ştiu exact de ce) m-am împiedicat azi. La început fără intenţie, după care cu. Recomand să luaţi aminte, sunt nişte melodii foarte frumoase, şi există posibilitatea să nu le ştiţi.

[audio:two gallants – steady rollin.mp3]
Two Gallants – Steady Rollin’

Pe asta o ascultam prin septembrie 2006, am auzit-o la Guerrilla, cred, şi am fost sigur că e ceva melodie veche. Am rămas prost când am aflat că nu era mai veche de câteva luni şi că e cântată de doi oameni. Galanţi. Melodia asta nu s-a legat de nimic anume, ci doar de mine, îmi dădea senzaţia de durere în falus despre toată lumea, drum lung cu bocceluţa şi alte treburi. Cam asta e şi ideea, de fapt.

***

[audio:slint – heavy vegetable.mp3]
Slint – Heavy Vegetable

Asta am primit-o de la un amic din alte părţi ale ţării. Fără legătură cu el, melodia mă duce cu gândul la futut, deşi nu are versuri. Sau poate tocmai de-aia. O fi intensitatea crescătoare a melodiei, nu ştiu. Oricum, deşi pare bună, nu cred că ar merge la un sex. În primul rând pentru că ar trebui să fie un sex trist de scurt.

***

[audio:01 the district sleeps alone tonight.mp3]
The Postal Service – The District Sleeps Alone Tonight

[audio:02 such great heights.mp3]
The Postal Service – Such Great Heights

[audio:07 we will become silhouettes.mp3]
The Postal Service – We Will Become Silhouettes

Pun doar trei de la Postal Service, dar tot albumul Give Up l-am ascultat în draci după ce m-am despărţit de o anume fată. Astea şi alte bălării din ce în ce mai aproape de emo. Era cam pe vremea asta, anul trecut. A fost o perioadă tristă, dar totuşi refreshing.

***

[audio:goo goo dolls – city of angels – iris.mp3]
Goo Goo Dolls – Iris

Pe asta o porniţi şi o cântaţi cu toţii, că o ştiţi bine. Iris a fost theme song-ul festivalului de teatru T4T din 2003. M-am îndrăgostit de ea în aceeaşi măsură în care m-am îndrăgostit şi de festival în sine, şi de oamenii veniţi din toate părţile ţării şi de nopţile nedormite cu ei, şi aici şi la Bacău. A fost un an bun, am cunoscut oameni din toată ţara cu care şi azi mă întâlnesc cu drag. Dar rar.

***

[audio:smoke city – underwater love.mp3]
Smoke City – Underwater Love

[audio:noir desir – lost.mp3]
Noir Desir – Lost

[audio:noir desir – ernestine.mp3]
Noir Desir – Ernestine

Pe astea trei, printre multe altele mai puţin rulate în Winamp, le-am ascultat în draci după ce m-am despărţit de o anume vacă. Se întâmpla pe la începutul lui 2005, şi am fost tare trist pentru o scurtă perioadă de timp. Underwater love cred că-mi place aşa tare din cauza dragostei mele faţă de limba portugheză (che boca goştoza, hehe). Fun fact: a durat puţin până am priceput că gagiul ăla de la Noir Desir (care, de altfel, şi-a omorât gagica în bătaie – you rule, man!) urlă “Ernestine” şi nu “LSD”.

***

[audio:at vance – money money money.mp3]
At Vance – Money, Money, Money

Singurul motiv pentru care o ascultam pe asta a fost că E FUCKING DEMENŢIALĂ! E vorba de un album întreg de coveruri ABBA în variante metal. Conţine aşa:

Îl recomand pe tot, chiar şi numai pentru experienţă. Dacă vă interesează, dar aveţi probleme cu procuratul, daţi un semn şi rezolvăm.

Va mai urma.

Edit: băi blogosferă, mi-ar face plăcere să mai citesc nişte posturi de genul acesta, nu te sfii. Luaţi-o ca pe o leapşă, dacă alt context n-aveţi.

One thought on “Remembering old playlists

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.