Acesta va fi probabil ultimul post legat de B’estfest, spre bucuria unora :).

Aşadar, am ajuns înapoi în Timişoara ieri, la cea mai 1337 oră posibilă, anume 13:37 (update: greşesc, am ajuns după 14:30, la 13:37 fumam o ţigară în Lugoj. Irelevant, nerd joke-ul rămâne în picioare). Puţin obosit după 8 ore într-un tren ce ar fi fost mai potrivit ca autobuz, puţin copt după un weekend 100% natural şi profund mulţumit de experienţa B’estfest.

Am fost doar în zilele de sâmbătă şi duminică, dar au fost destul de pline cât să compenseze ratarea zilei de vineri. Poze n-am făcut decât duminică, pentru că sâmbătă nu prea ştiam eu care e mişcarea cu aparatele de fotografiat în perimetrul festivalului.

Din punct de vedere al concertelor, am început frumos, cu Manic Street Preachers, de la care reţin că au cântat Autumnsong, Your Love Alone Is Not Enough, Umbrella Rihannei, Send Away The Tigers, Pennyroyal Tea al Nirvanei şi au încheiat cu If You Tolerate This Your Children Will Be Next. Personal am fost puţin cu buza umflată din cauză că nu au cântat Indian Summer.

Apoi Kaiser Chiefs. N-am prins tot concertul, din motive de logistică, dar nu e panică, pentru că într-o lună îi voi vedea din nou, de data asta integral. M-au atins la corazon cu Modern Way, Ruby şi Heat Dies Down, după care pot doar să sper că au cântat I Can Do It Without You şi I Predict A Riot (melodie în care am ajuns la concluzia că e vorba despre o erecţie monumentală, dar despre asta în episodul următor). Solistul a fost în priză, a înnebunit româncele cu enormul lui ego, şi cică i-a plăcut în România. Aşa zic toţi.

A doua zi am ajuns tocmai la Stereophonics, care au făcut un spectacol bun, pe care l-am apreciat cum trebuie, chiar dacă nu sunt cel mai mare fan în viaţă :). Apropo de Seicean, şi-a luat autografe de la Stereophonics, ceea ce consider că e cea mai tare chestie ever. Pentru el, gen.
httpvh://www.youtube.com/watch?v=Z5HahcviKAY

Fragment din Maybe Tomorrow

Kelly Jones în acţiune, cum ar veni



Stereophonics



Seicean mândru de autografele de la Stereophonics

De la Stereophonics am luat-o copăcel-copăcel spre scena pe care începeau să cânte finlandezii de la Sunrise Avenue, aşteptând melodia lor care a făcut furori la Radio 21, Fairytale Gone Bad. Am auzit vreo trei melodii de-ale lor, dar doar din cauză că scena la care cântau era convanabil plasată lângă pisoare, ghişeele de jetoane şi bere. Am crezut că-mi vor plăcea, dar au fost cam lăbari.

Sunrise Avenue

Am plecat rapid spre scena Heineken, unde cântaseră cu o zi înainte Manics, aşteptând să o văd pe Roisin Murphy. Aceasta s-a lăsat aşteptată mai bine de 45 de minute, dar a compensat cu o jumătate de concert demenţială. Zic jumătate pentru că n-am stat la tot concertul, deoarece la scena pe care cântaseră Sunrise Avenue stătea să înceapă Manu Chao.

Roisin Murphy

Manu Chao a venit îmbrăcat în culorile steagului nostru şi a fost demenţial, nu a stat locului 30 de secunde consecutive, la fel cum nici noi, publicul, nu am putut să ne odihnim o clipă. A cântat 40 de minute peste program, fiind cerut înapoi pe scenă de două ori, la bis.

httpvh://www.youtube.com/watch?v=JTWjurf4G6g

Fragment din prestaţia lui Manu Chao

Manu Chao

În afară de muzică, n-a prea fost nimic ieşit din tipare. Poate doar silent disco-ul, concept de care mai auzisem, dar nu mai avusesem ocazia să încerc. Mi-a plăcut.

httpvh://www.youtube.com/watch?v=029f7iX2tnE

Silent Disco, anume The Killers – Mr. Brightside

A mai fost pe acolo o spălătorie de bărbaţi, fără prea mulţi clienţi, căci s-avem pardon, e penibil. Mă rog, gagicuţele erau dezbrăcate şi aproape minore, curuleţele erau vioaie, trai şi viaţă. Dar e penibil, băi tată băi.

Spălătorie de bărbaţi, fain aşa

De socializat cu bloggerimea, am socializat cu Korova, care mi-a fost şi gazdă (sărut mânuţele, mami), Viorel, Alex (pretty obvious) şi încă nişte unii. Mai trebuia să întâlnesc nişte bloggerime timişoreană şi bucureşteană, dar n-a fost să fie, tot din motive de logistică.

Mai mult, despre Bucureşti în general, despre CFR şi trenurile surprinzător de curate, într-un episod viitor.

V-am pupat, trebuie să recuperez un weekend de nesomn.