Cele mai nepotrivite cântece (din playlistul masculului) pe care să faci dragoste

Ca follow-up la postul cu cockblock songs, vă prezint o listă cu cântece pe care ar trebui să le scoateţi din playlist dacă plănuiţi o seară romantică cu sex pasional, din ăla cu transpiraţii, îmbrăţişări lipicioase şi înăbuşitoare, şoapte gâfâite, când te uiţi în ochii ei ciudat, încercând să ai o privire bărbătească, fără să-ţi reuşească mai mult decât look-ul gen “câine în călduri fericit că a prins nepăzită perna ta cea nouă”.

Aşadar:

  • Aerosmith – Dude Looks Like A Lady. Pentru că nu e nevoie de încă ceva care să-i atragă atenţia asupra acestui fapt.
  • Oingo Boingo – Little Girls. Cu excepţia cazului în care fata cu care faci sexul respectiv e chiar o fetiţă mică. Caz în care muzica ce se aude din boxe nu e chiar cea mai mare problemă a ta.
  • Antract – Eşti Frumoasă (Dar Eşti Proastă). Pentru că nu poţi fi atât de sincer, cât timp eşti încă înăuntrul ei.
  • Profu’ De Mate – Teorema Lui Pitagora. Pentru că nu e momentul să înveţi matematică. Pe de altă parte, dacă eşti aşa de topit după Pitagora, probabil că nu va fi cazul să intre melodia asta în listă în timpul sexului. Pentru că nu va fi sex.
  • Tenacious D – Fuck Her Gently. Dacă chiar e musai un sfat, ascultaţi melodia asta în privat. Să o asculţi în timp ce e ca şi cum ai fi prins copiind la un examen.
  • Bloodhound Gang – Three Point One Four. Cu excepţia cazului în care chiar vrei să-i sugerezi unele chestii şi vrei s-o faci cu stil.
  • Tema din Ghostbusters. Deşi…
  • Ben Folds – Bitches Ain’t Shit. Decât dacă eşti atât de peşte încât să-ţi permiţi.

    (da, e cover după Dr. Dre)
  • Trey Parker – Everyone Has AIDS.
  • The Trashmen – Surfin’ Bird. Hey, haven’t you heard? I thought everybody’s heard. About the bird. The bird’s the word.
  • Orice, cu căştile pe urechi. Nu se face.

Mare atenţie, deci.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.