Am bilet-o din nou

bilet b'estfest

Cel pentru 5 iulie nu l-am scanat, că e la fel. Sunt împlinit, mulţumit, fericit etc. Aşadar, vineri seară îl iau de o toartă pe colegul blogger Seicean şi ne îmbarcăm în trenul (adică ne întrenăm? plm) probabil mult prea puturos şi călduros, spre Bucureşti (unde ne vom întâlni cu colega bloggeriţă Bloodie). Apropo, doresc un sfat de traseu cu mijloacele de transport în comun pe ruta Gara de Nord – Plaza Mall, fată.

Plănuiesc să văd Manic Street Preachers şi Kaiser Chiefs sâmbătă, iar duminică Stereophonics şi apoi două din patru. Am de ales între Roisin Murphy şi Sunrise Avenue, dar probabil că cei din urmă vor câştiga, pentru că pe Roisin o văd şi la Sziget, iar apoi între Nelly Furtado şi Manu Chao. Aici e mai cu cântec. Nelly Furtado trebuie văzut, pentru portofoliu cel puţin, dar şi Manu Chao e Manu Chao, chiar dacă a fost şi anul trecut la Sziget. În fine, nu văd căruia dintre voi i-ar păsa de dilemele mele, aşa că o închei aici. Ideea e că sunt fericit şi mulţumit de viaţa mea, şi dacă astea sunt cele mai mari probleme pe care mi le fac, înseamnă că nu o duc chiar aşa de rău.

Aşa că, dacă nu mai apuc să bloghez până luni-marţi, să ştiţi despre mine că sunt bine, relaxat şi satisfăcut. Şi nu uitaţi:

When the heat dies down
I’ll be back in town

:D

[audio:03-kaiser_chiefs-heat_dies_down.mp3]
Kaiser Chiefs – Heat Dies Down

9 thoughts on “Am bilet-o din nou

  1. “Apropo, doresc un sfat de traseu cu mijloacele de transport în comun pe ruta Gara de Nord – Plaza Mall”

    da, ia unu’ si de la timisoreni,adevaru e ca s-ar putea sa ne fie de folos la niste momente:))
    asta-mi aduce aminte de o poveste cu un taxi dar pe care ti-o zic in particular:)

  2. Da chiar nu-mi pasa de dilemele tale :)) Sa te distrezi tinere. Si tu si maestrul seicean. Si pazea la pitzipoance. Cu exceptia lu Bloodie desigur…

  3. mersi mult tinere richie. nu stiu daca sirb a descris sentimentul complet, dar intr-un mod cel mai sincer iti spun ca as putea muri oricand cu zambetul pe buze, dupa ce am vazut stereophonics in persoana.

Leave a Reply to bloodie Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.