Este vorba de noul serial de la ProTV, Vine Poliţia!. Am văzut săptămâna trecută primul episod şi am aşteptat şi al doilea episod ca să-mi pot forma o părere solidă despre acesta.
Să trecem peste detaliile standard de la bun început, pentru cei care nu ştiu despre ce e vorba: joacă Ioan Gyuri Pascu, Horaţiu Mălăele, Gheorghe Ifrim, Mircea Silaghi, Aylin Cadîr, Mihai Bobonete (Bobo) şi aşa mai departe. E serial poliţist, dar se vrea (şi) comedie.
Deci el, Fane (Gyuri Pascu) e inspector, avându-i ca, pardon, colegi pe Luca (Silaghi) şi Marian (Ifrim), tustrei lucrând la Secţia Ţ, în subordinea lui Corbescu (Mălăele), socrul lui Fane.
Fane e poliţistul care vrea să facă, deşi nu pare capabil, întrând în tot felul de încurcături din care, ofcors, iese până la finalul episodului. Nu ştiu dacă aşa e rolul sau aşa e Pascu, dar are un tic verbal, băi frate, ce naiba mă. Luca e poliţistul violent, impulsiv, cu ţepi în freză, bărbatul rugged, Clint Eastwood, moartea femeilor, mai ales a personajului interpretat de Aylin Cadîr (la care revin iiiimediat). Marian e tăntălăul sentimental şi emotiv care cam pică de fraier. Pe stilul mult prea fumat, importat din State, dar trecem peste.
Pe partea cealaltă, însă, sunt femeile: nevasta, mama şi fiica lui Fane, şi vecina ţaţă. Aici povestea, credibilitatea şi buna dispoziţie se duce frumuşel pe apa Sâmbetei, momentele în care apar gagicile fiind cele în care aş fi de acord să mă duc la baie, ştiind că nu pierd mare brânză. Pun intended.
Serialul e, pe de-o parte, un fel de telenovelă puţin mai amuzantă (cu accentul pe puţin), iar pe altă parte un serial poliţist slab. Clişeele sunt la ele acasă, mai ceva ca în Băieţi Buni, acţiunea e previzibilă, iar scenariul e făcut de aşa natură încât să nu încălzească prea tare creieraşele publicului majoritar al televiziunilor româneşti: cei care când schimbă de pe OTV, o fac ca să se uite la Trăsniţi în NATO sau La Bloc.
Plusuri:
Mai priviţi odată poza de mai sus, băieţi. Ăsta e unul din motivele puternice pentru care voi urmări serialul, doar-doar arată şi ea puţină carne.
Revenind la plusuri, îmi place că e un serial colorat, dinamic, care încearcă. De asemenea, coloana sonoră m-a prins din prima (“Here come the men in bluuu-huuu/Ready for hunting you-huuu”). Şi să nu uităm de Aylin.
Şi continuând cu minusurile: genericul e prea lung (un minut jumate, serios?), iar bucata aia de generic dintre scene (nu ştiu termenul corect, mea culpa) e şi ea lungă, inutilă şi prea deasă. Şi prea albastră, na, să fiu cârcotaş până la capăt. Scenariul are găuri, e juvenil. Umorul e lights. Nu e foarte deştept. Femeile sunt enervante, în afară de Aylin, care are nişte picioare. Sunetele dramatice nu sunt la locul lor. E previzibil. E făcut şi răsfăcut.
Aşadar, după ce am văzut două episoade, pot zice aşa: e un serial mediocru. În afară de Gyuri Pascu, băi frate, ce naiba, mă, şi Mălăele, ceilalţi actori nu-mi prea plac. O fi o chestie de gust personal, nu zic nu, dar am impresia că ori le lipseşte naturaleţea necesară unui produs bun, cu care ne-am obişnuit în ultima vreme în cinematografia română, ori sunt eu prost de bubui, ceea ce e, de altfel, foarte posibil.
Oricât mi-aş dori, însă, să îl urăsc, pur şi simplu nu pot. M-a prins din prima şi voi continua să-l urmăresc. Este, totuşi, relaxant, te destinde. E destul de amuzant cât să te înveselească pentru o perioadă scurtă de timp. E destul de poliţist cât să te ţină o oră în priză. E destul de telenovelă cât să te uiţi şi cu prietena la el. E destul de bun pentru un serial românesc, şi mai ales pentru unul scos de ProTV. Nu punem aici la socoteală Băieţi Buni, care mi-a plăcut tare de tot şi îmi pare rău că n-au scos şi continuare, şi dacă tot veni vorba, ia să vedem ce torenţi găsim.
E un serial simpatic. Nu vă recomand din suflet să-l vedeţi, dar nu vă recomand nici să-l rataţi. Eventual recomand să-l încercaţi.
Nota 8, pentru efort.
Site oficial cu trailer: www.vinepolitia.ro
In afara de faptul ca e copia identica a serialului spaniol, “Los hombres de Paco”, de pe Antena 3, in rest totul e original…
E conceput ca un mix intre un serial politist, fara a fi unul get-beget, si unul de comedie, cum bine ai spus.
Ce-o sa iasa la romani, ramane de vazut. Oricum, protagonistii din serialul original joaca mult mai relaxat, chiar daca subiectele episoadelor nu sunt cine stie ce.
Ei, aici intervine problema, nu ştiam treaba asta (nu am şi refuz să-mi pun televizor în cameră :) )
si pana la urma cum se cheama melodia de pe coloana sonora?
@wIzZ: Habar n-am.
baii bagg ceva in el film dar gajica aia e beton ma jurrr wooooooww