Spoilers ahead

Ia ghiciţi la ce film am fost până acum o oră. Corect, Indiana Jones 4. A fost al doilea cel mai aşteptat film de mine de anul ăsta (primul fiind The Dark Knight, woooo!) şi a fost demenţial.

Încă odată, urmează detalii din film pe care nu v-ar place să le ştiţi înainte să vedeţi filmul. Elemente din poveste, surprize. Spoilere. Get the idea? Here goes.

În primul rând mi-a plăcut să-l revăd pe Harrisson Ford în unul din rolurile care l-au făcut mare. Pentru mine existau doi Forzi până acum: cel tânăr din Indiana Jones, Star Wars, American Graffitti şi Blade Runner, şi cel puţin mai trecut, din Firewall şi alte filme mai slabe decât cele din tinereţi. Ei, am avut ocazia acum să văd un Harrisson Ford bătrân într-un rol foarte dinamic. S-a văzut clar că şi personajul lui e mai trecut decât acum 20 de ani şi nu mai face faţă ca în primele filme.

Mi-a plăcut să o revăd şi pe Karen Allen intrând din nou în hainele lui Marion Ravenwood, deja mamă, mai şifonată de vreme, dar cu acelaşi şarm şi aceeaşi frumuseţe în ochi ca în Raiders of the Lost Ark.

Review fără spoilere ar fi până aici. Atenţie, deci, de aici încolo.

Mi-a plăcut foarte mult Shia LaBoeuf. Mă, copilul ăsta are ceva special. L-am văzut (cu toţii) în Transformers, apoi în Disturbia (cei mai curajoşi dintre noi), acum în Indiana Jones, iar prin septembrie va ieşi Eagle Eye, al cărui trailer a rulat înainte de IJ4. E un actor bun, e carismatic şi simpatic. Rolul lui Mutt Williams i-a venit ca o mânuşă, iar pe la sfârşit, schimbul de replici dintre el şi taică-său (Indiana himself, na-ţi spoiler) a amintit atât de mult de felul în care au jucat împreună Ford şi Sean Connery în al treilea film al seriei încât m-am simţit ca la Surprize Surprize.

Apropo de Sean Connery, există nişte referinţe la adresa personajului lui, într-una din ele apărând chiar poza lui, pentru un plus de uimire din partea celor care n-au văzut primele trei filme din serie (şi care n-au ce căuta la mine pe blog). Într-un fel îmi pare rău că n-a jucat şi el, pentru că ar fi fost frumos să vedem trei generaţii de Henry Jones în acelaşi film, dar pe de altă parte ar fi fost prea mare înghesuială de rude pe ecran. A, nu v-am zis? Marion Ravenwood, care a fost gagica lui Indy în primul film, e mama lui Mutt, deci mama copilului lui Indiana Jones. Deci înţelegeţi unde bat? Se căsătoresc la sfârşit.

Cate Blanchett a jucat o rusoaică brunetă.

Ca poveste, parcă a fost puţin mai complicat decât celelalte şi puţin mai înspre SF. Adică extratereştri. Aoleo, nici asta nu trebuia să aflaţi.

Ca acţiune şi scandal, a fost epic. De la urmărire cu maşini într-un depozit, până la urmărire cu camioane în junglă, furnici uriaşe, bătaie cu săbii, bătaie cu pumni, picioare şi gloanţe. Plus o bombă nucleară de care Indiana scapă ascunzându-se într-un frigider.

Ca imagine, a fost perfect. A fost tras pe film, nu digital, aşa că a avut aerul primelor trei. Apoi, efecte digitale au fost căcălău, deşi Spielberg se lăuda că va folosi mai mult cascadori şi mai puţin CGI.

Iar tensiunea… tensiunea! Când face Spielberg un film, îl face legendar. Pe undeva prin vecinătatea apocalipsei. Nici Indiana Jones 4 nu e mai prejos. Există explozii, există bombe atomice, există distrugerea mediului înconjurător, există distrugerea unui întreg munte, există de toate.

În concluzie, mi s-a părut un film perfect. De nota 10. Nu neapărat ca artă, dar ca entertainment. Care e, nu-i aşa, şi scopul filmelor, în general. A fost perfect. Cred că singurul mod în care putea fi şi mai fucking awesome ar fi fost ca personajul lui Cate Blanchett să umble doar în ţâţele goale, să scuipe fulgere şi să cace bezele.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.