Partea lui de consolare – Quantum Of Solace (2008)

Quantum of Solace. E noul film cu James Bond, după cum ştiţi. L-am văzut în seara asta, ca orice degustător de filme care se respectă, la cinema. Pentru că avem, nu-i aşa?

Daniel Craig e James Bond. Nu în sensul că îl joacă pe James Bond, ci în sensul că este James Bond. E exact aşa cum ar trebui să fie el, eroul, aşa cum l-a gândit Fleming. Deşi filmul de faţă nu are nici o legătură cu vreo Fleming, în afară de titlu.

Olga Kurylenko e, din nou, o bunăciune de care nu ne putem sătura. Şi culmea, pe lângă că e bună cu spume, mai şi joacă bine. Din păcate însă, rolul ei din Quantum of Solace nu include şi nuri, dar nu e panică, pentru că ne ajută Dan în sensul acesta.

În rest, aceeaşi Judi Dench în rolul lui M, mai câteva feţe cunoscute (nu ştiu dacă tot din ceva film cu James Bond sau din altele – irelevant), o roşcată foarte simpatică (anume, Gemma Arterton), o poveste care iar implică resurse naturale, goană după putere etc.

Avem urmărire cu maşini, urmărire cu bărci, urmărire cu avioane, urmărire la trap, pe jos şi pe sus, nişte explozii, gadgeţi, gloanţe, elicoptere… tot tacâmul, în principiu.

E un film de acţiune foarte tare. Într-adevăr, speram să fie mai bun, să fie concurenţa Cavalerului Negru, dar n-a fost să fie. Dar nu e panică, e un film foarte bun, ce nu trebuie ratat. Garantez că e fun.

De asemenea, am mâncat prea mulţi nachos cu brânză din aia falsă şi mi-e rău.

[IMDb link]

Şi ştiţi ce ar fi frumos? Povestea următorului film Bond să aibă loc în România, iar soundtrack-ul să fie:

Fanfare Ciocarlia – 007 (James Bond Theme)

4 thoughts on “Partea lui de consolare – Quantum Of Solace (2008)

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.