Poveste

Chircită lângă el, cu capul pe umărul lui, îl priveşte şi tace. E bine, îşi zice, şi-l priveşte în continuare. El o ignoră, privind înainte, într-un punct fix. Din când în când ochii şi faţa îi sunt luminate mai tare de televizorul parcă prea aproape de canapea şi prea gălăgios pentru o seară prea liniştită. Din faţa fostului cămin de nefamilişti în care trăiesc, devenit între timp bloc de garsoniere jegoase, astăzi nu se mai aud nici copiii jucându-se cu mingea, nici vecinii salutându-se şi comunicând între geam şi stradă, nu se mai aud claxoane şi nici clinchete de bicicletă. Parcă nici câinii nu mai latră, remarcă ea.

Îl cunoscuse acum trei ani. Ea avea 19 ani, el 22. Ea lucra ca ospătăriţă la restaurantul din cartier. El era şofer pentru un depozit mare de materiale de construcţie. Conducea o Dacie Papuc albastră, puţin îndoită în partea dreaptă, din cauza unei amante de mafiot, zicea el, care nu se uitase cum iese din parcare. Era invitat la o nuntă în restaurantul din cartier când a văzut-o pe ea. Nu era cea mai frumoasă ospătăriţă, cu atât mai puţin cea mai frumoasă domnişoară din local. Dar avea ceva ce l-a prins. Nu şi-a dat seama decât după două luni ce îi plăcea aşa mult la ea: îl fascinau dinţii ei. Fusese întotdeauna atras de imperfecţiuni. A privit-o jumătate din seară, apoi a intrat, timid, în vorbă cu ea şi a invitat-o la o cafea, a doua zi.

La întâlnire nu i-a venit să creadă cât de frumoasă poate să fie, cu părul desprins, fără uniforma obligatorie slujbei, fără ochii aceia roşii de oboseală şi fum de ţigară. Ea era dezarmantă. El se străduia să fie un domn, să fie bărbat, chiar dacă erau amândoi nişte copii simpli şi săraci proaspăt veniţi în oraş din satele din vecinătate. Dar el o voia neapărat, şi avea deja pregătită replica perfectă pentru a o cuceri. O auzise trecând pe lângă un geam într-o seară. Era un vers dintr-o melodie a cărei gen nu-l fascina deloc, dar probabil nici pe ea, căci şi ea avea aceleaşi preferinţe muzicale de petrecere. Nu auzise mult, doar un vers, dar apucase să vadă că era cântat de un băiat cu o chitară, cam de vârsta lui, unei fete cam de vârsta ei, iar în secunda cât a durat ocheada spre camera din care se auzeau acordurile a putut vedea lumina din privirea fetei. Şi pe loc şi-a propus trei lucruri: să îi dedice versul acela unei fete, să-şi cumpere o chitară şi să înveţe vreo două melodii “roc de dragoste”. Dacă ultimele două obiective încă nu apucase să şi le îndeplinească, primul tocmai urma să se întâmple. Luă încă o gură din berea care luase locul cafelei, o privi în ochi şi-i zise:

– Frumoaso, colorează-mi tăcerea.

Ea s-a uitat nedumerită la el, neînţelegând ce vrea să spună, dar nu a lăsat să se înţeleagă că e derutată. Ştia sigur doar că e ceva adânc, venit din suflet şi că sigur înseamnă ceva frumos. Ce nu ştia, însă, era că nici el nu pricepea cum vine aia să-i coloreze tăcerea. Dar nu mai conta, ea s-a îndrăgostit de el pe loc, l-a sărutat, iar el s-a simţit mai bărbat ca niciodată şi inima a început să-i bată mai tare ca oricând.

Iar azi, după trei ani, cu capul pe umărul lui, continuă să-i coloreze tăcerea. Nici azi nu înţelege cum vine aia să-i coloreze tăcerea, dar e sigură că, oarecum, o face. Îl priveşte cum stă aţintit cu ochii în televizorul puţin prea gălăgios şi se joacă cu părul lui. Cu cealaltă mână îî mângâie pieptul gol, jucându-se cu părul de pe el, care de altfel nu-i prea place. Dar e al lui, prin urmare se vede nevoită şi norocoasă să-l iubească.

Îi priveşte faţa lipsită de expresie, obosită după o zi de muncă şi continuă să-l mângâie pe burtă. El o priveşte pentru o clipă, apoi îşi întoarce privirea spre televizor, parcă dintr-o dată mult mai interesat de acesta. Ea îl priveşte în continuare, îşi întinde gâtul şi îl sărută pe obraz. El schiţează un zâmbet, ţinându-şi privirea aţintită în televizor. Ea continuă să-l sărute pe gât, pe umeri, pe bărbie, pe sfârcuri, el se încordează tot mai tare. Ea coboară cu buzele spre burtă, moment în care el sare în picioare ca ars:

– Futu-ţi gura mă-tii, Mutule!

Şi uite aşa, Mutu a ratat şi o calificare, şi a şi distrus o posibilă primă felaţie dintr-un cuplu plictisit.

7 thoughts on “Poveste

  1. :)))))))))) ce deznodamant mortal. Cu toate ca te-am adaugat in reader, am sa imi petrec o zi sa-ti citesc tot blogul. Chestiile astea imprevizibile si amuzante ma fascineaza.

Leave a Comment

Your email address will not be published.