Sub titlul “Orgie în clasa a IV-a: Concurs sexual inimaginabil în Timişoara”, Cancan prezintă o poveste epică despre onoare, competiţie şi poate dragoste, avându-i ca protagonişti pe doi elevi de la Colegiul Bănăţean. Să disecăm.
În primul rând, salutări elevilor, aţi dovedit încă o dată că Banatul e capul. În al doilea rând, felicitări Cancan-ului pentru curajul de a posta pornografie infantilă pe site.
Iar în al treilea rând, felicitări pentru senzaţionalul articolului. Da, ştiu ce fel de publicaţie e Cancan şi ştiu care e calitatea articolelor sale. Bear with me. În primul rând, “orgie”. Orgia e ceva frumos, măi băieţi, implică sudoare, carne, păr, arome, eventual şi un câine, în cazul celor mai exotice. Da, corect, probabil că a fost şi acolo puţină transpiraţie, iar de arome nu mă îndoiesc, dar cred că e o diferenţă mare între doi copii prepubescenţi excitându-şi puţulicile (nici măcar reciproc) şi o orgie ca la carte.
Apoi, “concurs sexual inimaginabil”. Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu îmi pot imagina o labă. Chiar şi două, în acelaşi timp. Dacă stau bine să mă gândesc, s-au întâmplat şi chestii mai grave la beţie. Îmi pot imagina şi un copil de 12 ani masturbându-se. Dacă stau bine să mă gândesc, şi eu m-am descoperit cam tot prin perioada aceea. Îmi pot imagina şi un concurs de măsurat lungimea sau viteza. Dacă stau bine să mă gândesc. Inimaginabil? Nici pe departe. Nimic nu e inimaginabil. Un concurs de violat o ursoaică nervoasă, folosind o viperă pe post de prezervativ, e inimaginabil? Nu, pentru că tocmai ţi l-ai imaginat. Ţi-ai imaginat şi concurenţii. Ştii deja şi câştigătorul, Doriane. Nu eşti tu.
(linkul l-am găsit pe un blog foarte în trend)