Iubesc toată nebunia asta frumoasă a lansării iPhone 4S în România. Ador pasiunea pentru telefoanele astea, în ciuda preferinţelor mele personale, ale căror balanţă înclină înspre un anume roboţel. Mai ales că, în veşnica teoretică luptă a mărcilor şi a sistemelor de operare mobile, încă n-am cunoscut personal vreun posesor de iPhone care să fie nesimţit, ca-n poveşti, cu mine sau cu altcineva. Ori sunt eu norocos, ori chiar am prieteni mişto (şi am o grămadă de prieteni cu iPhone).
Mă bucură foarte tare existenţa iPhone-ului şi upgradarea lui anuală. E, fără îndoială, telefonul care decide în ce direcţie se îndreaptă piaţa smartphone-urilor, prin rata lui enormă de adopţie. Şi e un telefon minunat, nu am negat niciodată asta şi sunt sigur că nu voi avea ocazia vreodată să o fac. Iar 4S-ul, cel mai puternic iPhone de până acum (aud cum c-ar fi, ca hardware, un iPad cu ecranul micşorat), stă dovadă siguranţei ăsteia: procesor dualcore cu chipset A5, ca pe iPad, cu grafică-minune, retina-display-ul prezentat odată cu iPhone 4 şi viteza de reacţie a ecranului capacitiv pe care o invidiez cu toată fiinţa mea. Într-o piaţă atât de competitivă, mă bucur întotdeauna când Apple urcă ştacheta, pentru că înseamnă că întreaga industrie e obligată să o facă.
Mă bucură, totodată, Read More





