Ovidiu Sîrb

În bine.

A fost prima oară când am văzut live Vama în formula nouă, după despărţirea de Veche. Şi am ieşit de la concert zâmbind şi cântând “Nu am chef azi”. Pe scurt:

• Tudor are mare noroc. E un cântăreţ de excepţie, e un compozitor care ştie ce face şi lucrează cu unii din cei mai buni instrumentişti români.
• Concertul a durat mai bine de două ore jumate. Au început energic, dar până la scurta pauză de la jumătate, publicul a fost puţin cam reticent.
• Că veni vorba de public, am cinci cuvinte: multe minore, fap fap fap.
• S-au cântat atât melodii noi (toate de pe albumul Vama, în afară de Scrisoare către Făt Frumos), cât şi multe din cele vechi: Primăvara, Nu Am Chef Azi, Vama Veche, V.S.T., 18 ani, Epilog, Sfântul Petru.
• Chirilă a avut energie cât pentru zece oameni. A transpirat două rânduri de ţoale, dar nu s-a oprit din ţopăit şi dansat.
• Sonorizarea The Note e foarte bună. În schimb, a fost groaznic de cald şi prea mult fum.
• Concertul a sunat la fel de clar şi curat ca pe CD, chestie cu care nu mulţi se pot lăuda.
• După 18 ani şi 17 ani… infinit, urmează “16 ani, mă paşte puşcăria”?
• La sfârşit s-au întâmplat vreo 15 minute de dezmăţ cu bucăţele din melodii celebre (şi o bucăţică de la Holograf).

Per total, a fost o experienţă frumoasă şi specială. Plecasem de acasă fără aşteptări prea mari, pentru că, fie vorba între noi, nu îmi place chiar atât de mult albumul Vama. Cel puţin nu cât mi-au plăcut Vama Veche şi Am să mă întorc bărbat. După ce am auzit piesele live, însă, s-ar putea să-mi schimb puţin părerea.

Singura problemă e că, între sute de liceeni, am simţit că sunt deja prea bătrân (ptiu, să nu mă deochi) pentru astfel de concerte. A fost frumos pentru aducere aminte, însă. Aş repeta.