Azi am fost plăcut surprins să aflu că există un blog cu evenimente relevante mie din Timişoara. Şi mai plăcut surprins am fost să aflu că e iniţiativa nimănui altcuiva decât a bloagheriţei noastre dragi, Bloo. Multe succesuri îţi doresc cu el!
Aşadar, Fabricat în Timişoara.
De câteva zile încoace am avut o existenţă mult mai aglomerată ca de obicei. Am fost, mai pe fugă, mai la o bere, în Cluj, iar când m-am întors, am întâmpinat călătorii veseli, chitiţi să îşi petreacă două zile în Timişoara, aseară intersectându-ne şi cu scurta trecere a Jegului prin Timişoara, trecere care s-a concretizat doar în nişte beri pe care de voie, de nevoie, le-am dat eu şi cu o promisiune din partea Flo-ului austriac că-mi trimite o bască tradiţională de-a lui. Plus că am aflat că Hitler era austriac.
Ei, în cele două zile în care am făcut pe ghidul, am redescoperit Timişoara. E total diferită faţă de cum o vedeam eu până acum. Am revăzut clădiri pe lângă care trec zilnic, dar spre care am uitat de mulţi ani să ridic privirea, să le admir. Le-am luat aşa cum sunt, ca şi cum ar fi normal să fie acolo, fără să le apreciez pentru ce ar putea fi ele, văzute prin ochii altcuiva. Parcuri, zone din Timişoara, fabrici în ruine, toate sunt frumoase, cu condiţia să le priveşti. În momentul în care te opreşti din 20 în 20 de metri pentru ca un copil aterizat în România direct din nebunia Statelor Unite să facă poze, ai timp să stai şi să miroşi împrejurimile. Şi mi-am întărit din nou credinţa că n-aş da Timişoara pentru niciun alt oraş, cel puţin din România. Nici chiar pentru Cluj, care m-a şocat, în cel mai bun sens al cuvântului.
Azi, în câteva ore, s-a sfârşit toată dinamica existenţei mele din ultima vreme. Musafirii au plecat spre Europa, într-o excursie cu rucsacii până dracu ştie când, cu autostopul. Şi-au făcut un carton din ăla de autostopist pe care au scris că nu-s violatori şi că vor să ajungă în Ungaria. I-a luat un ungur cu maşina, sper că au ajuns cu bine. Jegul a luat-o spre Arad, pe bicicletă. Sper să nu aibă şi acolo parte de gazdă ca aici. Iar gagica a luat şi ea drumul căsuţei ei, cuibuşor de nebunii, cu autocarul de la răsăritul soarelui. Şi deja mi-e tare dor de ea.
Iar Liniştea asta, pe care tare-o mai iubeam până acum ceva vreme, e deranjantă. Tare deranjantă. Trebuie să fac ceva. Pentru început am să mă duc la concert Baniciu şi am să-mi feresc buzunarele de ţigani. Iar în 10 zile, sper că, totuşi, la Sziget.
Azi am căutat pe interneţi un hotel, o pensiune, ceva în care doi oameni să poată să-şi lase nişte bagaje şi să-şi pună capul pe o pernă. Am ajuns la următoarele concluzii:
Mâine la 7 ajung prietenii. De pe la 9, după cafea, the search for the bed continues.
A răsărit acum câteva zile un blog cu şi despre Timişoara, blog peste care am dat şi eu ieri. E vorba de Timişoara, de azi şi de ieri. Deşi până acum are doar 7 însemnări, îmi place şi am încredere că se va transforma în ceva stufos, frumos şi timişorean. Drept pentru care îmi face plăcere să îi fac puţină reclamă aici.
Vă invit, deci, să citiţi Blogul de Timişoara.
P.S. Dacă mai ştiţi vreun blog similar, tot despre Timişoara, vă rog să-mi lăsaţi linkuri, sunt interesat. Mersi fain.
Asta-i o leapşă pentru timişoreni, primită de la Alina şi legată de o campanie Vio Bota/Radio Campus 100FM pentru Timişoara: ce concert (pop?) ţi-ar plăcea să vezi de Ziua Timişoarei?
Problema e că de 15 minute stau şi fac biluţe de muci, pentru că nu ştiu ce să răspund. Partea visătoare din mine ar vrea să enumere toate trupele străine, în vogă sau nu, pe care aş fi curios să le văd, de la Kings of Leon la The Killers, de la Manic Street Preachers la Gogol Bordello, de la Eminem la The Pogues, în timp ce partea raţională din mine realizează că nu vom avea ocazia să vedem nume aşa mari pe de-a moca, în Piaţa Unirii, prea curând. În primul rând pentru că ar fi foarte scumpe, în al doilea rând pentru că majoritatea nu cântă pentru ocazii politice, sau pentru un public mai mic de X oameni, sau în aer liber/fără bilet, şi în al treilea rând pentru că bravii noştri lideri locali ştiu exact ce le trebuie alegătorilor: formaţii obosite cu care au copilărit. Căci alegătorii lor nu sunt tinerii până în 25 de ani, ci cei puţin mai în vârstă.
Despre asta, în principiu, am să vorbesc mai multe mâine dimineaţă, la matinalul de la Radio Campus 100FM, să fiţi pe frecvenţă.
Tot ca leapşă o dau şi eu mai departe la alţi timişoreni, rugându-i de asemenea să o dea mai departe. Să meargă, deci, la Richie, Dan (Lady Gaga? :) ) şi Anda.
Edit: mi-a fost atrasă atenţia că am fost destul de egoist în alegerile muzicale, şi pe bună dreptate, ar fi trebuit să mă gândesc la nişte nume care să mulţumească poporul, nu pe mine. Şi practic nici n-am răspuns concret cerinţei lepşei. Aşadar, după îndelungată gândire, decretez că ar fi frumos să vedem în piaţa Unirii pe Beyonce, Eminem şi The Killers. Fără boşorogi!
Joi, 2 aprilie, la orele 11:30, studenţii timişoreni vor ieşi în stradă să protesteze pentru chestii. În cazul în care nu e prea devreme pentru voi, vă invit să luaţi parte la acţiune.
Când am intrat, era fum. Era plin, doar două locuri la bar erau libere. M-am aşezat pe unul din ele, mi-am comandat o bere şi am aşteptat.
Aşteptam să vină Rob, şi aşteptam să înceapă concertul. Până să vină Rob, m-am mutat la o masă, cu Tara, Andrei şi o altă fată. Aveam în faţă, departe, scena, iar în spate barul. În direcţia scenei, însă, era o fată. Brunetă. Semăna cu Audrey Tautou. A jucat-o pe Amelie în Le Fabuleux Destin D’Amelie Poulain, poate aşa ştiţi despre cine vorbesc. Avea zâmbetul, părul şi ochii ei. Şi o rochiţă neagră, cu spatele gol, care îi scotea sânii generoşi în evidenţă. Avea o aluniţă pe spate, puţin în stânga coloanei. Nu avea mai mult de 18 ani.
Lângă ea stătea Avril Lavigne. Bine, normal că nu ea, dar o fată de vreo 17 ani ce semăna leit cu cântăreaţa. Ochii aceia albaştri, bine conturaţi cu rimel negru în exces, zâmbetul acela larg, cu dinţi albi, părul acela perfect vertical, blond şi des. Zâmbea mult, probabil de la bere. Şi cânta. Cânta tot ce se auzea în boxe. Going Under i-a plăcut mult. Narcotic şi Ich Will, de asemenea. O înţeleg, muzică de adolescenţi.
Erau prietene bune, se vedea din privirea lor, după felul în care se uitau una la alta. Când a început concertul, nu le-a prea păsat. Erau prea pe val ca să le placă Fără Zahăr, mă-nţelegi. În schimb, s-au oprit din vorbit, s-au apropiat una de alta şi s-au uitat puţin în jur, să vadă dacă le urmăreşte cineva. Nu le urmărea nimeni. Or so they thought. Blonda s-a uitat în ochii brunetei, a zâmbit ştrengăreşte, s-a apropiat şi mai mult de ea şi şi-a lipit buzele de ale ei. Bruneta a zâmbit şi ea, cu buzele-i încă lipite de ale blondei, a întredeschis gura şi şi-a lăsat limba să se joace liberă cu a blondei. Read More
Se întâmplă duminică, 29 martie. Începând cu orele 16 în Funky, pentru partea mai serioasă, iar mai apoi, pentru oamenii veseli, continuăm în Dublin Express (în Piaţa 700, lângă staţia de tramvai).
Dacă doriţi să veniţi, daţi cu subsemnatul la articolul oficial al întâlnirii, unde o să se anunţe dacă se mai schimbă ceva. Probabil că n-o să se schimbe, dar e bine de ştiut. Pentru cei care doresc să vină pentru prima oară: veniţi cu încredere. Nu e musai să anunţaţi, dar nu ar strica. Sunteţi bineveniţi, cu mic, cu mare.
Ne vedem duminică.
