
De ce un cablu mini-USB, ca cel de mai sus adică, costă în jur de 100 lei dacă-l iei de la reprezentanţa Nokia şi în jur de 7 dacă-l iei de oriunde altundeva?

De ce un cablu mini-USB, ca cel de mai sus adică, costă în jur de 100 lei dacă-l iei de la reprezentanţa Nokia şi în jur de 7 dacă-l iei de oriunde altundeva?
Partea tristă e că mi-e vecin, iar poarta în faţa căreia a parcat aşa e chiar de la curtea pe care o împărţim.
…multă, multă, multă muie cu căcat celor care mi-aţi spart Dacia cea roşie în noaptea aceasta. M-aţi lăsat fără casetofon, singurul obiect din maşina aia care mă mai făcea să uit că nu conduc o maşină, ci o Dacie. Aţi îndoit şi portbagajul, ţigani proşti ce sunteţi, dar n-aţi reuşit să intraţi în el. Na, că vă zic eu: acolo aţi fi găsit scule mai valoroase decât Dacia în totalitatea ei, futu-vă muma-n cur. Vedea-v-aş în Bega, cu tot cu CD-player-ul meu în mână. Vă doresc ca banii scoşi din vânzarea lui să meargă pe lumânări, împinge-v-aş căcatu’ la deal. Să ajungeţi în puşcărie şi trei ţigani masivi pe care să-i cheme Jan, Vasile şi Romeo să vă facă Julietele lor, băga-v-aş sârmă-n nas, prin cur. Mi-aţi stricat într-un minut tot weekend-ul, lăbarilor. Vedea-v-aş pământ.
Sunt conştient că probabil nici nu ştiţi citi, darămite folosi un computer (cel puţin în afară de pornache), dar vă doresc oficial să muriţi în chinuri, din cauza unui subit cancer la boaşe.
Muie! Multă, multă, multă muie cu căcat!
(cititorilor mei, care sunt mai finuţi decât ţăranul din mine: nu meritaţi să citiţi aşa ceva, îmi cer iertare, dar totodată rogu-vă a mă-nţelege.)

Dacă trăiţi în Timişoara şi încă n-aţi aflat, înseamnă că locuiţi într-o temniţă, pentru că sunt afişe pe toate gardurile. La propriu. Deci, între 12 şi 14 septembrie se desfăşoară, la Muzeul Satului Bănăţean, festivalul Plai, un festival pe care eu îl susţin din tot sufletul. Pasiv, nu urlu.
Din cadrul festivalului doresc neapărat să (re)văd Fanfare Ciocârlia, sunt fantastici. Ceea ce vă doresc şi vouă.
Recomand să nu rataţi festivalul în general şi concertul Fanfare Ciocârlia, în particular.
Legată de Kaiser Chiefs şi Bucharest, de pe site-ul oficial Sziget:
Of course we weren’t too happy about the Bucharest blooper (it counts quite as an insult to say the b-word here…), but then we overlooked the whole thing after his constant corrections.
Păi şi să nu-i bagi, mă, în pizda mă-sii? Nu-i bai, oricum, Ardealul tot al nostru rămâne.
14 august:
Credeam că o să-mi placă Millencolin, dar n-a fost să fie, aşa că am dat o fugă până la iwiw World Music Stage, unde cântau Fanfara Tirana din Albania. Mi-au plăcut tare, ca de altfel majoritatea concertelor de pe scena de World Music.
Kaiser Chiefs au făcut un concert aşa cum ştiu ei, adică foarte dinamic şi public-oriented, iar Ricky Wilson şi ego-ul lui enorm au fost din nou la înălţime. În afară de mica scăpare cu “Nice one, Bucharest!“, publicul a fost în delir, ca să folosesc şi eu acest clişeu. Ricky s-a căţărat pe structura scenei, a intrat în public, mă rog, ca la B’estFest.
Pe Jamiroquai nu l-am văzut, spre ruşinea mea, dat fiind că era prea mare înghesuiala, iar fratelui îi era rău. În schimb, am ajuns din nou la iwiw, unde cânta Ky-Mani Marley, băiatul legendarului Bob. Am stat vreme de vreo trei melodii, toate de-a lui Bob Marley, după care am luat-o înspre cort. N-am apucat însă să ajungem, pentru că ne-am oprit la Roma Tent, adică Roma Sator, adică Cortul Ţiganilor, băi tată. Tocmai cânta Romano Drom şi în cort era delir, aşa că am rămas o vreme acolo. După Romano Drom au intrat românaşii noştri de la Kaliakra, tot ţigani, care mi-au plăcut tare. Poate nu la fel de tare ca Romano Drom, totuşi.
Apoi am prins ultima jumătate din concertul Kraak & Smaak, la cortul Wan2. K&S au fost, probabil, cea mai plăcută surpriză din tot festivalul. Nu ştiam nimic despre ei, nu cunoşteam nici o piesă, dar m-au dat gata instantaneu.
Read More
