Când am intrat, era fum. Era plin, doar două locuri la bar erau libere. M-am aşezat pe unul din ele, mi-am comandat o bere şi am aşteptat.
Aşteptam să vină Rob, şi aşteptam să înceapă concertul. Până să vină Rob, m-am mutat la o masă, cu Tara, Andrei şi o altă fată. Aveam în faţă, departe, scena, iar în spate barul. În direcţia scenei, însă, era o fată. Brunetă. Semăna cu Audrey Tautou. A jucat-o pe Amelie în Le Fabuleux Destin D’Amelie Poulain, poate aşa ştiţi despre cine vorbesc. Avea zâmbetul, părul şi ochii ei. Şi o rochiţă neagră, cu spatele gol, care îi scotea sânii generoşi în evidenţă. Avea o aluniţă pe spate, puţin în stânga coloanei. Nu avea mai mult de 18 ani.
Lângă ea stătea Avril Lavigne. Bine, normal că nu ea, dar o fată de vreo 17 ani ce semăna leit cu cântăreaţa. Ochii aceia albaştri, bine conturaţi cu rimel negru în exces, zâmbetul acela larg, cu dinţi albi, părul acela perfect vertical, blond şi des. Zâmbea mult, probabil de la bere. Şi cânta. Cânta tot ce se auzea în boxe. Going Under i-a plăcut mult. Narcotic şi Ich Will, de asemenea. O înţeleg, muzică de adolescenţi.
Erau prietene bune, se vedea din privirea lor, după felul în care se uitau una la alta. Când a început concertul, nu le-a prea păsat. Erau prea pe val ca să le placă Fără Zahăr, mă-nţelegi. În schimb, s-au oprit din vorbit, s-au apropiat una de alta şi s-au uitat puţin în jur, să vadă dacă le urmăreşte cineva. Nu le urmărea nimeni. Or so they thought. Blonda s-a uitat în ochii brunetei, a zâmbit ştrengăreşte, s-a apropiat şi mai mult de ea şi şi-a lipit buzele de ale ei. Bruneta a zâmbit şi ea, cu buzele-i încă lipite de ale blondei, a întredeschis gura şi şi-a lăsat limba să se joace liberă cu a blondei. Read More
