Ovidiu Sîrb

Posts tagged: pula mea

Happy Dragobete’s day

Aşadar a ieşit şi Dragobetele ăsta din anonimat de ceva vreme.

Se zice că “cine participa la această sărbătoare avea să fie ferit de bolile anului, şi mai ales de febră”, wikipedia, citation needed. Aşa că, din frică faţă de “bolile anului”, anul acesta am decis să sărbătoresc Valentinul neaoş.

Problema e că nu prea ştiu cum. Voi lua la purecat scurta pagină de wikipedia, să-mi văd opţiunile.

De întâlnit în faţa bisericii şi plecat în pădure să căutăm flori de primăvară nu cred că e cazul. În primul rând pentru că e frig, iar în al doilea rând pentru că, şi dacă n-ar fi, probabil că vor fi atâtea cupluri în luncile şi pădurile din jurul Timişoarei încât acestea vor fi obligate de circumstanţe să caute flori de primăvară pe bune.

De alergat fete, ca oltenii, iar nu se pune problema, în primul rând pentru că sunt mai iute de picior ca fata (ştiţi voi, frecarea dintre bile e mai mică decât frecarea dintre plăci), în al doilea rând pentru că la un moment dat sigur se împiedică, şi în al treilea rând pentru că nu sunt dintr-un sat din Mehedinţi. Deşi aş putea să mă duc să alerg gagica prin Complexul Studenţesc, cam tot aia ar fi.

Ce sună, însă, interesant, e următoarea frază:

Femeile obişnuiau să atingă un bărbat din alt sat, pentru a fi drăgăstoase tot anul.

Să-l atingă cum? Unde?
papusa

Arată-mi pe păpuşa asta unde te-a atins tanti cea rea.

It’s hopeless. Sunt tradiţii antice, de pe vremea lui Nicolaescu. Cum arată Dragobetele în versiune modernă?

Vremea, pentru cei nervoşi

Pentru că de câteva zile înjur frigul ăsta tot din 10 în 10 minute. Pentru că de câteva zile alunecă drumurile aşa tare că începi să crezi în divinitatea preferată a cartierului tău. Pentru că merit.

Vă prezint, aşadar, vremea, în pula mea.

(vă sugerez să râdeţi, e de râs, serios.)

Deci!

Dacă aţi introdus un oraş din Străinezia şi v-a dus la pagina de eroare, e pentru că numele oraşului trebuie introdus ori în limba lui, care este, ori în engleză. Deci nu introduceţi Londra, ci London, nu Moscova, ci Moscow, nu Viena, ci Vienna sau Wien.

De asemenea, există unele mai multe oraşe cu acelaşi nume (vezi San Francisco, că tot se plângea cineva). De aia arată în unele oraşe pe care le căutaţi vremea total diferită faţă de cea care ar trebui să fie, de fapt. Se întâmplă aşa din cauza providerului de informaţii meteo care le ia în ordine alfabetică. Deci dacă introduceţi San Francisco şi doar atât, o să vă dea San Francisco-ul din Argentina. O să-l schimb la un moment dat, dar momentan mi-e silă. Ideea e să introduceţi şi ţara în căutare, după oraş, cu virgulă sau spaţiu.

Eram high…

Cu scuzele de rigoare, postez din nou muzică. Aşadar, nu ştiu cine cântă, dar melodia care urmează e cea mai genială porcărie pe care am auzit-o în ultima vreme. În cuvintele amicului care mi-a atras atenţia asupra piesei, “la vara o sa fie un hit in vama”.

Artă. Atenţie şi la backing vocals, hehe.

Care aveţi informaţii despre cine cântă, vă rog frumos.
Update: cântă Bossket ft. Rommy & Ace.
Read More »

Creative Commons License