Avem în Timişoara o pizzerie căreia îi zice “Poli”. Ei, într-o bună zi i se face mamei foame şi poftă de o pizza, aşa că îşi comandă de la ei, pe de-o paarte pentru că erau cei mai apropiaţi de biroul ei (efectiv în capul străzii), pe de altă parte pentru că şi ăştia, la fel ca alţii, au ofertă de 1+1 gratis. Sună, comandă o pizza şi aşteaptă.
La un moment dat ajunge şoferul cu o pizza. Nu două, una.
- Dar a doua unde e? întreabă mama.
- Păi una aţi comandat.
- Da, dar e una gratis.
- Nu ştiu, sunaţi la sediu.
Şi sună mama la sediu. Doamnă, aveţi ofertă, unde-i aia gratis?
- Păi trebuia să cereţi.
- Dar nu e din oficiu? Dacă e ofertă de una plus una moca, înseamnă că trebuie să comand una iar a doua vine gratis.
- Păi n-aţi zis nimic, n-aţi menţionat că vreţi la ofertă.
- Bun, să zicem că am uitat să o cer expres şi pe a doua, nu era de bun simţ să îmi ziceţi că aveţi ofertă?
- Ştiţi, zice dispecera pe un ton superior, clienţii noştri fideli ştiu deja de ofertă.
…perplex.
- Păi bine, doamnă, dar nu e în interesul dumneavoastră să mă fidelizaţi şi pe mine? Chiar dacă ar fi fost să nu ştiu de ofertă, cum să ajung să aflu dacă nu-mi zice nimeni?
Cea gratis nu a mai ajuns.
