Ovidiu Sîrb

Posts tagged: pizza

Dopo Poco, cum ştii tu să mă judeci

Cu pizzeria Dopo Poco din Timişoara am o relaţie de love/hate. În sensul că nu de puţine ori am jurat că nu mai iau de la ei, pentru că s-a întâmplat să aştept chiar şi o oră şi 40 de minute pentru două nenorocite de pizza, însă mă întorc la ei pentru că sunt singurii din oraş care acceptă comandă online şi, mai important, singurii care trimit şoferul cu POS mobil, să pot plăti cu cardul. Pentru că dacă mi-aş ţine toţi banii cash prin casă aş risca să nu am loc să merg la baie fără să mă împiedic de ei. Aşadar, deşi multe au fost cazurile în care m-am enervat din cauza lor, îmi oferă o anume comoditate care mă aduce înapoi. În plus, azi am şi descoperit că au pizza cu mozarella ŞI CU mozarella, şi am vrut să-mi comand. Plus extra mozarella.

Azi am făcut din nou o comandă online. Într-o vreme, la finalizarea comenzii, te punea să aştepţi un minut în faţa site-ului, după care apărea confirmarea imediat în browser, împreună cu timpul estimat de sosire al halelii. De o vreme, însă, confirmarea se face telefonic, ceea ce s-a întâmplat şi azi. Imediat după ce am făcut comanda, sună telefonul. Read More »

Cât de repede ar trebui să ajungă pizza?

Am comandat aseară pizza. Patru pizze, mai exact, că-mi era foame rău. Bine, glumesc, am comandat pentru patru oameni, dar să nu pierdem magia iluziei. Tanti care ne-a luat comanda ne-a dat ca timp estimativ 60 de minute – de altfel deloc anormal, cam ăştia-s timpii estimaţi în Timişoara, pizza ajungând, în medie, cam în 40-45 de minute.

Ieri a ajuns în 18 minute.

Şi m-am speriat. Şi mi-am pus întrebări. Read More »

Ospătarii spun lucruri trăsnite

- Bună ziua, zic, întrând în pizzeria TipTop din Târgu Jiu. Faceţi şi comenzi la domiciliu?
- Sigur!
- Aş vrea să fac o comandă, atunci.
- …da, dar azi nu se fac livrări.
- …
- …
- OK, atunci facem o comandă aici şi o preluăm noi de aici, bine?

Şi pleacă, însă revine după 30 de secunde, în timp ce ne uităm prin meniu, să ne asiste/grăbească.

- Pizza picantă care e?
- Păi… Read More »

Şi, ca follow-up, pizza Roco

Ca follow-up la postul cu Pizzeria Poli, adică.

Duminică seară, după ce ne-am întors de la Viena, am sunat după pizza. Roco aveau şi ei ofertă de 1+1, plus că eram obişnuiţi cu pizza lor, aşa că i-am ales pe ei. Sun. Înainte să comand ceva, mă asigur că mai e valabilă oferta. Primesc confirmarea, cer şase pizza (eram mulţi). Aleg pizza, aleg sosuri, dau adresă şi număr de telefon, după care întreb, de control, cât mă costă.

- Păi… 20 de lei aia, plus 40 de lei alea, plus… 124 de lei.
- Cum, doamnă, atât? Păi oferta?
- Păi da, şase a câte 20 de lei şi şase gratis.

Păcatele mele, dacă nu întrebam mă trezeam cu doişpe pizza la uşă. Nici nu ştiu cum se procedează: dacă cer una, aşteptând două, rămân nemâncat. Dacă cer şase, aşteptându-mă să plătesc doar trei, risc să mă trezesc cu provizii pentru o săptămână.

Pizzeria Poli

Avem în Timişoara o pizzerie căreia îi zice “Poli”. Ei, într-o bună zi i se face mamei foame şi poftă de o pizza, aşa că îşi comandă de la ei, pe de-o paarte pentru că erau cei mai apropiaţi de biroul ei (efectiv în capul străzii), pe de altă parte pentru că şi ăştia, la fel ca alţii, au ofertă de 1+1 gratis. Sună, comandă o pizza şi aşteaptă.

La un moment dat ajunge şoferul cu o pizza. Nu două, una.

- Dar a doua unde e? întreabă mama.
- Păi una aţi comandat.
- Da, dar e una gratis.
- Nu ştiu, sunaţi la sediu.

Şi sună mama la sediu. Doamnă, aveţi ofertă, unde-i aia gratis?

- Păi trebuia să cereţi.
- Dar nu e din oficiu? Dacă e ofertă de una plus una moca, înseamnă că trebuie să comand una iar a doua vine gratis.
- Păi n-aţi zis nimic, n-aţi menţionat că vreţi la ofertă.
- Bun, să zicem că am uitat să o cer expres şi pe a doua, nu era de bun simţ să îmi ziceţi că aveţi ofertă?
- Ştiţi, zice dispecera pe un ton superior, clienţii noştri fideli ştiu deja de ofertă.

…perplex.

- Păi bine, doamnă, dar nu e în interesul dumneavoastră să mă fidelizaţi şi pe mine? Chiar dacă ar fi fost să nu ştiu de ofertă, cum să ajung să aflu dacă nu-mi zice nimeni?

Cea gratis nu a mai ajuns.

Meniu de orăşel

Am fost ieri la o pizza în Deta, într-un loc care se chema Loris Bar, parcă. Un loc frumuşel, de altfel, chiar dacă era plin de Hummer galben parcat lângă masa noastră (că de, e la şosea). Pizza bună, destulă şi eftină tare. Ce mi s-a părut simpatic, însă, a fost meniul, din care vă prezint două perle:

Bergembir

Sos Remulat

Ca un gândac

Aşa mă simt acum, cu burta plină. Ca un gândac ce a căzut pe spate şi nu se mai poate ridica.

Să vă explic.

Am fost invitaţi* la Pizzeria Napoleon din Complex. Chefuială contra promo, cum ar veni. Şi pentru că gura mea ar mânca şi ea ceva, am acceptat invitaţia. Ei, promo pe bune va fi, căci mi-a plăcut.

A fost prima dată când am mâncat la Napoleon (vorbesc de pizzerie, că hamburgheria era, acum câţiva ani, prioritatea mea nr. 1 când era vorba de mâncat în complex; au ăştia un hamburger ţigănesc de te face să zici “haoleo, mai unu’, mânca-ţi-i-aş”). Plecat de acasă înfometat şi chitit să cârcotesc puţin, căci eu am deja o pizzerie preferată în Timişoara, am ajuns la locaţie, unde Nebuloasa deja aştepta. Până au venit toţi bloagherii am lins o bericică şi am stat puţin la poveşti cu Vio, patronul pizzeriei, pe care împreună cu Nebu l-am înnebunit cu poveşti despre Arsenal Park, hehe. La fel şi pe Dojo, când a aterizat. No bun, gata introducerea, să vă povestesc ce-am halit.

La sugestia Tiţei, am comandat ca aperitiv nişte salată de vinete cu Pizza Pane (pâine de pizza mă gândesc că se traduce – e ca blatul, doar că mai… pâinos, plm). Iniţial ne-am cam tras pe fese toţi, că nu halim şi aperitiv, că apoi ne trece pofta de mâncare şi nu mai reuşim să mai mâncăm şi pizza. Ei bine, după ce am mâncat pita aia care nu mi-a venit să cred cât de bună şi pufoasă şi caldă era, împreună cu salata care era fix cum îmi place mie (adică cu maioneză din plin). A fost de lins pe degete, am mâncat din aia de parcă aş fi uitat că mai vine şi pizza. Care a venit imediat.

Eu mi-am luat Diavola, căci aia-mi place, aia e etalon la mine. Eu judec o pizzerie după ce fel de Diavola (Diavolo, Diavolino, variante) ştiu să facă. A mea era nici iute tare (după ce i-am dat puţin pe la nas cu sos picant a fost perfect de iute), nici dulce. Era numai bună. I-a lipsit, totuşi, ceva: un ardei iute în mijloc. Ăla să fi fost şi ar fi fost moartea papilelor mele. Am mâncat-o toată, stinsă cu o a doua bere. După care m-am ridicat cu greu de pe scaun, am mai stat puţin la palavre cu şefii şi am întins-o spre casă, ajutat fiind de Corsica Dojolinei, căreia îi mulţumesc din nou pe această cale.

Poate vă întrebaţi de ce am scris postul ăsta? De ce m-am vândut pe o pizza? Nu m-am vândut, nu am minţit, ce am scris mai sus e adevărat. De ce am ales să accept invitaţia? Ei, din două motive. Primul ar fi că îmi place pizza, şi orice pizza moca e o pizza câştigată. Avantaj eu. Al doilea e că m-au enervat nişte căcaţi de la Adevărul, care au dat unui articol de căcat un titlu mare şi senzaţional, anume “[pizzerie] închisă de inspectorii sanitar-veterinari”, urmând ca în articol să scrie că, de fapt, a fost închisă pentru că lipseau din incintă nişte hârtii, hârtii care au fost prezentate inspectorilor în mai puţin de o oră. Şi aşa ceva nu se face.

Aşadar, timişoreni, eu am mâncat la Napoleon. E un loc frumos: nu e de mers la întâlniri de afaceri, dar e perfect pentru a mânca o pizza bună, ieftină (meniul îl găsiţi pe site), într-o ambianţă plăcută, serviţi de o ospătăriţă drăguţă şi săritoare. Mâncarea e bună, locul e curat, bucătarul frământă totul în faţa voastră. Sîrb recomandă.

Ah, era să uit: Tomata a şi pozat toate halelile.

* eu, Nebuloasa, Tomata, Richie, Luci şi Dojo.

Partea proastă când comanzi pizza…

…e că mie mi-e foame şi mâncarea mea e undeva într-un căcat de Matiz pentru următoarele 20 de minute.

Creative Commons License