Pentru că îmi place să mă ţin de promisiuni, m-am uitat cu mândruţa-mi la Twilight. “Mare greşeală!”, aţi zice. Să ştiţi că vă înşelaţi. Mă bucur că l-am văzut. Pentru că atât de mult nu m-am mai distrat de la Snakes On A Plane. Care a fost un film bun, şi dacă aveţi altă părere, sunteţi nişte fraieri.
Dar să revenim la Amurgul nostru. E un fel de combinaţie între Al Şaptelea Cer, serialele pentru gospodinele americane şi orice teen movie prost apărut în ultimii 9 ani. În primul rând din cauza scenariului, a dialogului şi a stereotipurilor liceenilor americani. E atât de previzibil, atât de plin de clişee, încât putea foarte bine să aibă 20 de minute de film efectiv, primele şi ultimele 10 minute, restul fiind doar pureci cu un mesaj clipitor cu “completaţi spaţiile libere”.
În al doilea rând, regia, editarea şi imaginea. Twilight a fost filmat în două stiluri total diferite: primul e stilul “serial de pe ABC sau NBC cu buget destul de mare încât să rupă audienţele luni seara, dar nu cu destul buget cât să nu fie de căcat – vezi Lost“, iar al doilea e stilul “videoclip românesc Yamasha sau Smiley”. Cele două stiluri vizuale se schimbă între ele când ţi-e lumea mai dragă, fără să te avertizeze, lăsându-te privind monitorul câş şi punându-ţi întrebări. Zic monitorul, pentru că nu vă doresc să îl vedeţi la cinema. Excepţie face doar ziua de azi, 8 martie, când voi, băieţii, puteţi face acest film un cadou frumos fetei pe care o.
De ce zic asta? Din cauza lui Edward. Edward e personajul principal masculin, vampirul cu trăsături bărbăteşti, dar totuşi simpatic. Este bărbatul după care se înmoaie toate gagicile, atât personajele filmului, cât şi privitoarele.
clasa de emoţii a lui Edward e similară cu a lui Steven Seagal.
Edward e băiatul de vis. E frumos, e înalt, iubeşte sincer, aparent nu vrea sex (deşi eroina noastră, Bella, e frumoasă) şi vrea doar să o protejeze. Edward citeşte gânduri. Edward are barba ascuţită. Edward e rapid, Edward e puternic.
pe la jumate am realizat cu cine seamănă Edward: cu Dolph Lundgren. Şi joacă la fel de bine.
Singura problemă e că Edward joacă atât de prost încât îţi vine să-l dai cu capul de bordură. Edward pare constipat pe tot parcursul filmului. Edward pare că suferă de o durere specială de burtă (din aia de care scapi doar cu o băşină bună) de la început până la sfârşit. Edward e cel mai prost jucat personaj principal pe care l-am văzut în ultimii ani.
Scândura de faţă a concurat la casting împotriva lui Robert Pattison pentru rolul lui Edward. A câştigat Robert din cauza părului.
Concluzie? Eu m-am distrat, dar asta s-a întâmplat pentru că citisem deja despre cât de aiurea e filmul, aşa că ştiam la ce să mă aştept şi am preferat să mă uit la el ca la o parodie. La modul serios, e la fel de plin de clişee ca, să zicem, episodul cu lăţeii din South Park. Dacă-l luaţi de bun, o să fiţi profund dezamăgiţi.
Iar acum o să vă rog să mă scuzaţi, mă duc să mă dreg cu Snakes on a Plane.
