…atunci să chefuim puţin.
Era, acum vreo 14-15 ani, o melodie pe care dădeam toţi din gioale pe la chefurile încropite prin vastele apartamente. E aia, celebra, Casablanca. De la Jessica Jay. Ne-a înnebunit, ne-a făcut tinereţile praf. Acum e timpul pentru ceva puţin diferit.
Aşadar:
Fanfare Ciocârlia – Casablanca
Ţin minte şi acum prima mea melodie preferată. Cum aş putea să o uit, de fapt, când e o melodie atât de bună? Aveam vreo 5 ani, îmi primisem primul meu walkman şi ascultam în draci Falco – Rock Me Amadeus. Am început cu bine, deci. Mai încolo ştiu că aveam o problemă cu Meat Loaf – I Would Do Anything For Love şi cu melodia din genericul de la Telecinemateca. O mare perioadă a copilăriei mele, gusturile muzicale mi-au fost influenţate mult de părinţi, în special tata, care mi-a deschis apetitul pentru Queen, Barry White, Ray Charles, Dire Straits, Deep Purple şi alţi mari artişti.
Declinul a venit după aceea, când a apărut Atomic. Dacă până atunci eram mare fan Aerosmith, Michael Jackson (singurele două CD-uri pe care le aveam, vremuri grele băi), Metallica (avea mama o casetă cu Nothing Else Matters, One, Until It Sleeps pe care o asculta zilnic de câteva ori), Bon Jovi, Sarmalele Reci şi Timpuri Noi (încă am la loc de cinste caseta cu Timpuri Noi Unplugged, din ’94), după ce a apărut Atomic-ul m-am lăsat dus de val şi am început să ascult toate bălăriile la modă. În clasa a şasea eram mare fan Genius, Backstreet Boys, Erasure şi New Kids On The Block.
Apoi, cu ajutorul mamei mele care mi-a făcut cadou o casetă cu B.U.G. Mafia, fără să ştie ce anume cântă ei, am devenit hip-hopper. Am început cu Mafia şi am continuat cu tot ce puteam face rost: La Familia, R.A.C.L.A. (a căror album Rimedebine îl consider şi azi poate cel mai bun album rap românesc), Getto Daci, Morometzii, Paraziţii, Don Baxter, Royala Mare, Marijuana, Da Hood Justice, Il-Egal. Bine, nu m-a ţinut mult, pentru că am trecut rapid la muzică gălăgioasă.
Când am început liceul eram deja mare ascultător de Korn, System Of A Down, Soulfly, Guano Apes, H.I.M., Limp Bizkit şi, în principiu, cam tot ce prindeam la MTV şi avea chitări.
În clasa a zecea, după o foarte scurtă trecere prin lumea house-ului, trance-ului şi în general a muzicii “dă club”, am descoperit sentimentele adolescentine şi am început să ascult muzică în care era vorba despre dragoste. Vama Veche, Viţa De Vie, Cargo, Iris, tot ce se putea.
Iar apoi am trecut puţin prin punk, rock, ska, îndreptându-mă încet, dar sigur, către muzica britanică. Acum vreo doi-trei ani descopeream The Cure, Sonic Youth, The Smiths, Porno For Pyros, de la care am deviat încetişor spre indie-pop, indie-rock, post-punk revival şi dracu’ mai ştie cum se cheamă genurile.
Iar în prezent? Sunt mare fan Arctic Monkeys, The Kooks, The Killers, The Last Shadow Puppets, Damien Rice, Travis, Oasis, Muse, MGMT (asta în particular) şi indie în general. Nu aş putea enumera toate melodiile şi numele care-mi plac în ultima vreme, pentru că sunt mult prea multe, dar dacă aruncaţi o privire în categoria “muzică“, cam astea ar fi preferinţele mele de un an încoace.
***
Asta a fost o leapşă de la Ale (mulţam tare, îmi plac mult lepşele muzicale), şi merge mai departe la Oana (promit că mă ocup şi de leapşa de la tine cât de curând).
Ca follow-up la postul cu cockblock songs, vă prezint o listă cu cântece pe care ar trebui să le scoateţi din playlist dacă plănuiţi o seară romantică cu sex pasional, din ăla cu transpiraţii, îmbrăţişări lipicioase şi înăbuşitoare, şoapte gâfâite, când te uiţi în ochii ei ciudat, încercând să ai o privire bărbătească, fără să-ţi reuşească mai mult decât look-ul gen “câine în călduri fericit că a prins nepăzită perna ta cea nouă”.
Aşadar:
Mare atenţie, deci.
Deşi pe site-ul Setup Venue & Club nu e (încă) trecut, mi-a şoptit mie acum o păsărică de încredere că Timpuri Noi vor fi prezenţi într-un concert în Setup, pe data de 3 noiembrie.
Per-fect, chiar îi ascult în draci de câteva zile, pentru că – nu-i aşa? – totul e minunaaaat:
Update: Am fost prost informat, aparent. Scuze.
Cea mai frumoasă surpriză pe ziua de azi: MTV şi-a tras site nou, MTV Music, în care a pus la liber aproape toate videoclipurile pentru care au drepturi de difuzare. Sunt la calitate mai bună decât standard YouTube, se pot embedui, e clar că nu vor fi date jos din cauză de copyright, şi nu au restricţii geografice pentru vizionare (cred, cel puţin, eu le văd foarte bine din UPC, România).
În plus, pe lângă calitatea ridicată, are asupra YT destule avantaje:
Pe lângă că e un gest frumos, e şi un pas mare pentru ei în online, unde cam rămăseseră în urmă. Nu va ajunge un YouTube killer, probabil că nici nu-şi propune asta, dar sunt sigur că va fi un succes. Dacă televiziunea în sine nu mai e de multă vreme “music” television (da, ştiu, nu e frumos să te caci în gusturile omului, dar totuşi, doar Soulja Boy, Rihanna, Nickelback şi alte bălării?), site-ul oferă ocazia de a-ţi crea singur MTV-ul tău. Frumos.
Să sărbătorim cu primul videoclip difuzat vreodată la MTV:
Asta e cea mai bună compilaţie care încă nu există, dar lucrăm la asta, nu-i aşa?
Aşadar, dacă ai un frate, un coleg de apartament, un vecin cu pereţi subţiri (la cămin, par example), un prieten care încearcă să facă dragoste cu o fată (sau nu neapărat), cel mai frumos şi răutăcios mod de distracţie e să fii cockblock. Adică să deranjezi sau să previi actul, aparent inocent. Efectele cockblocking-ului sunt, în primă fază, nervi din partea celui blocat, iar în a doua fază, râsete şi veselie, între prieteni, la o bere, depănând poveşti din tinereţe şi oftând fericiţi şi melancolici “aaaah, studenţie…”.
'Vai tu, să-l fi văzut pe Marcel cum n-a mai putut să-i facă nimic stricatei ăleia'
Trecând peste tacticile evidente, adică prezenţa fizică în camera lor când ei vor să, sau replicile gen “bă, tu ce ai folosit atunci să scapi de lăţei, că îmi trebuie şi mie”, o modalitate foarte bună şi foarte subtilă e folosirea muzicii. Eşti în camera de lângă, dai boxele tare şi dai drumul la un playlist ales pe sprânceană. Cele mai de efect melodii sunt, pe încercate, următoarele:
Şi astea sunt doar câteva. Cu puţină creativitate, imaginaţie, răutate şi umor, îţi poţi compila şi tu lista de melodii care să îl deranjeze pe prietenul tău cel mai bun în momentul în care e în camera de lângă, încercând să-ţi babardească fosta prietenă.
* Poate te interesează şi: Cele mai nepotrivite cântece (din playlistul masculului) pe care să faci dragoste
A ajuns şi la mine, datorită Oanei, leapşa iniţiată de Premiile Ioan Chirilă.
Aşadar, sportul meu de performanţă. E mai multe, ca să zic aşa. Adică au fost mai multe. A fost bicicleta, la un moment dat. De pe la 12 ani, până puţin după 18, am fost nedezlipit de bicicletele mele. Mai întâi am avut o semicursieră chinezească, şubredă şi cu tendinţe de a se strica des, pe care o călăream toată ziua. Mă duceam cu ea la şcoală, mai apoi în grup, cu prietenii, prin parcurile din Timişoara, apoi am prins curaj şi am lungit plimbările, până după Dumbrăviţa, la pădure, lângă balta care acum nu mai există, acolo unde se ţinea Festivalul Motocicliştilor acum câţiva ani (poate şi acum, nu mai ştiu), până la Giarmata, Ghiroda, Metro. Mai apoi aceasta a fost bicicleta cu care mă deplasam zilnic câţiva km dus şi aceiaşi câţiva întors până la marea mea iubire din liceu. Aceasta a fost bicicleta pe care o duceam în braţe până la etajul 5, să leg de grilajul scării din faţa uşii ei, pentru a nu fi furată. Aceasta a fost bicicleta pe care a luat-o fratele la “reparat” şi a făcut-o bucăţi. Dar m-am răzbunat şi eu pe el, involuntar, monopolizând bicicleta lui (o frumuseţe de bicicletă super bună ieşită de pe poarta fabricii Peugeot), în final rămânând fără ea, din pricina unor hoţi. Şi acum mi-e dor de ea.
Apoi muzica a devenit sportul meu de performanţă. A fost, o zic în continuare, cea mai frumoasă perioadă din viaţa mea. Pe care am jurat că nu o voi lăsa să se termine aşa. Acesta e sportul care încă mă mai ţine în priză.
În fine, în continuare, cea mai recentă activitate căreia i-aş putea zice sport de performanţă e condusul. Îmi place să conduc şi o fac cât mai mult, cât mai des. Într-o perioadă puţin mai liniştită a vieţii mele, acum vreun an, conduceam peste 200km pe zi, fără vreun scop anume. Prin oraş sau în afara lui. Noaptea, preferabil, cu unul sau doi prieteni în maşină, un pachet de ţigări, multe doze de Dr Pepper şi muzică. Nu conta unde: la Arad pentru o cafea, la Deva sau Moraviţa doar ca să avem de unde ne întoarce, la Reşiţa ca să îmi sărut bunica şi să îmi salut unchii, la Jimbolia ca să beau un suc pe o bancă în centrul frumos al orăşelului, la Deta sau Buziaş pentru o pizza, la Lugoj pentru o clătită de la Ana Lugojana sau pur şi simplu doar prin Timişoara. Totul era să ne ţină combustibilul.
Gata. Leapşa merge mai departe la Tudor, că sunt sigur că şi el are câte ceva de zis, la Anca, la băieţii de la Nu-i Panică!, la Mihai Omul-Spectacol şi la Seiceanul.
L.E.: Şi la Narcis Corvette, că îl cam laudă sora. :)
