Posts tagged: Muzică

Mă ajutaţi şi pe mine cu nişte steluţe?

Dacă se poate şi aveţi plăcerea, evident.

Treaba e în felul următor: în Stockholm, în perioada 22-24 octombrie, au loc European Development Days, un eveniment dedicat dezvoltării, în principiu. Ei, unul din evenimente premiază o melodie pe tema lupta împotriva foametei. Prietenii mei, timişorenii de la Sonatic, au înregistrat o melodie pentru acest eveniment, iar dacă vor câştiga, vor avea ocazia să meargă la evenimentul de la Stockholm, să cânte live în faţa câtorva mii de oameni şi să îşi înregistreze melodia într-un studio profesionist.

Vă invit, deci, să ascultaţi melodia înscrisă de ei şi, dacă vă place, să-i acordaţi cinci steluţe. Vă mulţumesc anticipat tuturor.

Obsesii muzicale recente, în limba română

When all else fails, postăm muzică.

Aşadar, am zilele astea o problemă cu două melodii, ambele de pe la noi. Prima ar fi Guess Who feat. Spike – Tu, melodie ce a acaparat interneţii de vreo săptămână. Credeam că-mi trece după două-trei zile de ascultat pe repeat, dar nu-i chiar aşa de uşor. Băieţii ăştia au făcut o piesă pe care n-ai cum să o ignori. E vie, e catchy şi e cu iarbă. Combinaţia fatală. Generaţia nouă de rapperi mişto and shit. Deci, Tu:

Lăsându-i la o parte pe Spike şi pe Guess Who, o altă obsesie recentă e Snails. Sunt cinci băieţi din Chişinău, pe care i-am văzut prima oară anul trecut, la mall, fată, în cadrul Zilelor Basarabiei, şi pe care am avut norocul să-i revăd sâmbăta trecută în Jazz. Cântă un indie/post-punk revival (cred că astea ar fi tagurile, plm) foarte mişto. Seamănă cu Arctic Monkeys (au şi cântat două melodii de-ale lor în ultimul concert). Vă prezint cele mai două melodii ale lor, după umila mea părere.

Snails – Patrula:


Snails – Pistol cu capse:


Audiţie plăcută.

The :Egocentrics şi Implant Pentru Refuz în The Note

Na, futu-i, că am uitat să postez mai repede.

Deci astăzi, 3 februarie, în The Note, se întâmplă concert The :Egocentrics şi IPR. Mai mult ca sigur că sunteţi familiari cu Implant Pentru Refuz, dar astăzi vă recomand să mergeţi pentru Egocentrici. Sunt o formaţie timişoreană de Stoner/Psychedelic/Head Rock, după cum zic ei. În plus, tobarul şi basistul îmi sunt prieteni vechi, de pe vremea când cântam şi eu în cea mai tare formaţie de care n-aţi auzit. Eu am mai participat la un concert de-al Egocentricilor şi mi-a plăcut foarte, dar foarte mult. Pe de-o parte amintesc de Pink Floyd, pe vremea când tripau toţi pe LSD, pe de altă parte e diferit. Nu ştiu cum să vă explic. Cel mai bine, mergeţi la concert, iar înainte de asta ascultaţi două piese pe pagina lor de Myspace.

De la orele 20 21, în The Note, costă 5 (cinci, da) lei.

Patrice şi The Faint, noile confirmări la B’estfest

Plm, încep să devin newsfeed pentru B’estfest. Staţi numai să vedeţi ce-o să fie aici, pe blog, când o să înceapă să se anunţe trupele la Sziget.

Anyways, s-au anunţat Patrice şi The Faint la B’estFest. Patrice vor cânta în ziua zero, aceeaşi zi cu The Killers, adică, iar The Faint în 3 iulie, ziua în care vor presta şi Franz Ferdinand.

Moby la B’estFest

Vine Moby la B’estFest, în 2 Iulie. Nu mai vine Iggy Pop.

http://www.bestfest.ro/editia2009/romana/blog/mesaj/14/index.html

Edit: Finally, B’estfest are RSS. :D

A cam revenit Eminem

Mie îmi plăcea Eminem la un moment dat. Aveam 14-16 ani, scosese primele două albume (The Slim Shady LP şi The Marshall Mathers LP), pe care le ştiam pe de rost. După care eu am luat-o pe alt drum, piesele noi au început să mă lase rece, iar el, Eminem, a cam dispărut din playlisturile mele. Acum câteva zile, însă, am auzit la Guerrilla noua lui melodie, anume Crack A Bottle, cu Dr. Dre şi 50 Cent.

Melodia sună mişto de tot, m-a prins din prima, şi o ascult destul de des în ultimele zile. Melodic vorbind, cum ar veni. Versurile nu le-am ascultat cu atenţie, am renunţat să le bag în seamă când am auzit versul cu “lick from under cheese from under my nuts” şi mi-am dat seama că sunt de mare angajament. 50 Cent e cam în plus, ca de obicei, dar e o melodie puternică, catchy, aşa cum îmi plăcea mie când eram eu tânăr fecior (şi, implicit, fala munţilor).


Franz Ferdinand la Bucureşti, yay!

Zvonurile s-au adeverit. Franz Ferdinand vin în România, anume la Bucureşti, la B’estfest, în 3 iulie.

Mulţam Korova pentru pont.

Musicians

musicians

Obsesia momentului: Kings of Leon – 17

Ascult ultimul album Kings Of Leon deja de vreo 2 luni. Problema e că până acum ascultam doar Closer, Sex on Fire şi Use Somebody (pe care vi le recomand şi vouă, fără îndoială), restul pieselor ţinând loc de reminder, gen “bă, ai trecut de Use Somebody, dă-i înapoi”. Ei, azi am lăsat albumul (Only By The Night) să curgă în Winamp, fără să-l deranjez. Şi am descoperit că sunt mult mai multe piese surprinzător de mişto. Ca de exemplu, pe lângă cele de mai sus, care sunt piesele de rezistenţă ale albumului, avem Manhattan, I Want You şi cea de care chiar nu mă pot despărţi, 17.

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

(Dacă vă şi place, descărcaţi de aici.)

Recomand să vă luaţi albumul, cei care nu l-aţi ascultat. Habar n-aveţi ce pierdeţi.

Pentru că vă pasă…

…despre ce se mai întâmplă în viaţa mea.

În primul rând, trebuie să vă anunţ cu nemărginită bucurie că mi-am instalat acum câteva zile Windows 7. Merge brici chiar şi pe râşniţa mea, şi îmi place de mor. Acesta e primul post scris din W7. De asemenea, e primul post scris din Windows Live Writer, despre care am auzit chestii. Aşa că îl încerc, dacă tot e moca. Apropo, scuze pentru postul acela temporar din feed. WLW are, aparent, o voinţă proprie.

Apoi, am văzut un film mult prea foarte supertare frate. Anume, Slumdog Millionaire. Regizat de Danny Boyle (Trainspotting, 28 Days Later), filmul e o poveste de mahala construită în jurul unei poveşti de dragoste, sau invers. Mai multe şi mai frumos a scris Richie acum câteva zile.

S-a leakuit noul album Morrissey, şi anume Years Of Refusal. Oficial apare în 16 februarie. Personal, îmi place de mor, ceea ce vă doresc şi vouă. Să vă placă, adică. Piesele mele preferate de pe album, în ordinea în care apar, ele, acolo: “I’m Throwing My Arms Around Paris”, “That’s How People Grow Up”, “One Day Goodbye Will Be Farewell”, şi “It’s Not Your Birthday Anymore”. Şi restul, hehe.

Trebuie să-mi refac programul de somn, mâncare şi alte alea. Am cam intrat pe un drum al autodistrugerii lente (bine, dacă o zic aşa, sună mult mai grav decât e, de fapt, situaţia) şi nu e bine. Nu-i voie, vorba ei.

Ş-am încălecat pe-o şa.

Creative Commons License