Gata, s-a terminat şi concursul MTV, deci nu v-a mai ruga nimeni să-l votaţi pe DJ Boroş de-aici înainte. A pierdut, însă noi ştim cât de mişei au fost MTV şi ProFM – după ce Boroş a urcat vertiginos pe locul 1 şi părea că nimeni nu îl mai dă jos de acolo, Voltaj a început să primească zeci, sute, mii de voturi deodată, devansându-l într-o singură zi, însă apoi rămânând la doar câteva voturi deasupra, aşa, persiflant, cât să dea speranţe tinerilor internauţi. Read More »
Despre DJ Boroş am mai scris, dar pentru mulţi dintre voi e irelevant, pentru că ştiţi deja cine sau, mai ales, ce e DJ Boroş.
DJ Boroş e ori cel mai… naiv artist român, ori cel mai mare troll de după revoluţie. E omul care cânta despre dozatoare, blugi mâncaţi de câini, injecţii în burtă şi extratereştri, totul pe cele mai cheesy (n.tr. brânzoase) ritmuri electronice neaoşe. E omul pe care nu poţi să-l asculţi serios. E omul pe care-l doare în cot.

DJ Boroş, cca. 2001
DJ Boroş nu e eroul pe care îl merităm, ci eroul de care avem nevoie şi gen.
Ei, tot trolling-ul de care am avut parte – pe de-o parte din direcţia lui şi pe de altă parte din direcţia MTV-ului (care, cam tot de vreo 15 ani refuză să mai emită muzică, deci nu ştiu de unde M-ul din numele acestuia) – trebuie să ajungă undeva. Eu zic că trebuie să ajungă la MTV, aşa că Votaţi Boroş ca “hitul anului 1996″!
Să le arătăm celor ca BUG Mafia, Holograf sau chiar Sing Sing BB ce e muzica adevărată! Votează Boroş! Votează Dozatorul!
Sunt o glumă proastă. La secţiunea “Cel mai bun film“, printre peliculele nominalizate se numără Twilight şi High School Musical 3. Serios? Chiar punem TDK şi Slumdog Millionaire în aceeaşi listă cu HSM3?

Cea mai frumoasă surpriză pe ziua de azi: MTV şi-a tras site nou, MTV Music, în care a pus la liber aproape toate videoclipurile pentru care au drepturi de difuzare. Sunt la calitate mai bună decât standard YouTube, se pot embedui, e clar că nu vor fi date jos din cauză de copyright, şi nu au restricţii geografice pentru vizionare (cred, cel puţin, eu le văd foarte bine din UPC, România).
În plus, pe lângă calitatea ridicată, are asupra YT destule avantaje:
- în fullscreen, bara aia mizerabilă cu controlurile playerului, pe lângă că e discretă, are autohide. It’s all in the details. Parcă îmi şi lipseşte logo-ul MTV, hehe.
- e mult mai curat, ca design, mai puţin sufocant
- (încă) nu e plin de comentarii groaznice
- e exclusiv pentru muzică, deci e mult mai bine organizabil, şi în consecinţă, mult mai bine organizat
Pe lângă că e un gest frumos, e şi un pas mare pentru ei în online, unde cam rămăseseră în urmă. Nu va ajunge un YouTube killer, probabil că nici nu-şi propune asta, dar sunt sigur că va fi un succes. Dacă televiziunea în sine nu mai e de multă vreme “music” television (da, ştiu, nu e frumos să te caci în gusturile omului, dar totuşi, doar Soulja Boy, Rihanna, Nickelback şi alte bălării?), site-ul oferă ocazia de a-ţi crea singur MTV-ul tău. Frumos.
Să sărbătorim cu primul videoclip difuzat vreodată la MTV: