Priviţi trei pui de shih-tzu, la mall:
-
RSS şi alte chestii
-
Reţelind
-
Diverse
-
Reklám
-
Posts tagged: mall
Idee de făcut bani (de-a dreptul genială)
November 13, 2009 – 17:49
Nu mai e deja un secret, cel puţin pentru timişoreni, că ieri s-a deschis varianta extinsă a Iulius Mall-ului. Ei, acum avem aşa (pe lângă toate magazinele de ţoale, electronice şi căcaturi):
- Supermarket
- Food Court
- Cinema
- Eliberări paşapoarte*
- Ofiţerul stării civile*
- Eliberări permise auto*
- Starbucks
* acestea se află DOAR în mall, deci eu n-aş putea să mă însor la primărie, ci sunt obligat să o fac aici. Numai bine, după aia pot să ţin cheful la food court, să cinstesc nuntaşii cu Pepsi şi şaorma.
Ei, ideea mea e după cum urmează: dacă tot e atât de mare, faceţi şi nişte apartamente de închiriat în incintă. Nu multe, vreo 20. Clienţi ar fi ăia care oricum îşi petrec toată ziua la mall. Ai chiria cu doar 50 de euro mai mare ca în blocul de peste drum, ai cafea de fiţă la scară, ai interneţi wireless, ai de mâncare sus, ai pipiţe de agăţat practic în scară, ai parcare mare (deşi tot timpul plină). Problema ar fi doar cu ieşitul în chiloţi după pâine, nu cred că este încă magazin Botezatu, pentru a nu ieşi din fiţă.
Bine zicea Teo, de câte ori era prin Timişoara: “Mall-ul ăsta al vostru în curând va cere autonomie”.
Poveste de mall
October 23, 2009 – 21:00
În momentul în care am văzut Dacia în parcarea mall-ului am fost plăcut surprins: era singura Dacie veche din parcare. Ştiu asta, pentru că am căutat un loc de parcare timp de 10 minute şi aş fi observat alta, dată fiind afecţiunea mea pentru micile bestii.
Am tras încă un fum din ţigara proaspăt începută şi am urmărit-o. Îşi căuta loc de parcare. Rula încet, printre rândurile de maşini parcate aproape una peste alta. Dacă nu aş mai fi avut de aşteptat i-aş ferit locul meu. Din respect, aşa cum ofer locul meu în tramvai bătrânicilor.
Uite-o, e aproape. Aşa te vreau, băiete, ai Dacie şi nu ţi-e jenă cu ea. Ai ales să vii cu ea la mall în loc să iei un taxi. E o dovadă serioasă de tărie de caracter. Nu-ţi pasă de ochii scârbiţi ai vecinilor şi vecinelor de parcare. Nu-ţi pasă că nu se va uita nici dracu’ la tine, văzându-te conducând aşa o hardughie. De fapt, mi se pare normal. Eşti un caracter onorabil, sunt sigur că nu te coafează superficialitatea celor care apreciază omul după criterii materiale. Eşti un om demn de respect, ţii la maşina ta, oricât de coaptă ar fi.
Ai văzut locul de parcare liber. Mă bucur pentru tine, sincer. Îndreaptă-te încet spre el, omule, şi fă-l al tău. O, dar de ce, de ce turezi motorul? Da, l-ai, prins, e al tău, nu trebuia să accelerezi până întorci capete. Dar te înţeleg. Eşti un om simplu, cu Dacie. Ai ceva de spus. “Şi noi, şoferii de Dacie, suntem demni de respect” îmi imaginez eu că ai zice acum, dacă nu ai fi ocupat cu trasul frânei de mână.
Se deschid uşile. Mai întâi cea din dreapta. Coboară prietena ta. E nasoală. E îmbrăcată cu prost gust, într-o rochie care stă pe ea ca pe gard, în timp ce se chinuie să-şi ţină echilibrul pe tocurile-i mult prea înalte. Îmi pare rău de tine, dar te respect. Pentru că ştiu că, având aşa o maşină şi prietenă, şi nefiindu-ţi jenă cu ele, eşti un om de onoare. Iar acum ieşi şi tu din maşină. Tu, cu cămaşa neagră scoasă peste blugi, cu gulerul ridicat, cercel strălucitor în ureche şi ţepi.
Şi fuţi o flegmă pe asfalt, uitându-te mândru în jur.
