Ovidiu Sîrb

Ţin minte şi acum prima mea melodie preferată. Cum aş putea să o uit, de fapt, când e o melodie atât de bună? Aveam vreo 5 ani, îmi primisem primul meu walkman şi ascultam în draci Falco – Rock Me Amadeus. Am început cu bine, deci. Mai încolo ştiu că aveam o problemă cu Meat Loaf – I Would Do Anything For Love şi cu melodia din genericul de la Telecinemateca. O mare perioadă a copilăriei mele, gusturile muzicale mi-au fost influenţate mult de părinţi, în special tata, care mi-a deschis apetitul pentru Queen, Barry White, Ray Charles, Dire Straits, Deep Purple şi alţi mari artişti.

Declinul a venit după aceea, când a apărut Atomic. Dacă până atunci eram mare fan Aerosmith, Michael Jackson (singurele două CD-uri pe care le aveam, vremuri grele băi), Metallica (avea mama o casetă cu Nothing Else Matters, One, Until It Sleeps pe care o asculta zilnic de câteva ori), Bon Jovi, Sarmalele Reci şi Timpuri Noi (încă am la loc de cinste caseta cu Timpuri Noi Unplugged, din ’94), după ce a apărut Atomic-ul m-am lăsat dus de val şi am început să ascult toate bălăriile la modă. În clasa a şasea eram mare fan Genius, Backstreet Boys, Erasure şi New Kids On The Block.

Apoi, cu ajutorul mamei mele care mi-a făcut cadou o casetă cu B.U.G. Mafia, fără să ştie ce anume cântă ei, am devenit hip-hopper. Am început cu Mafia şi am continuat cu tot ce puteam face rost: La Familia, R.A.C.L.A. (a căror album Rimedebine îl consider şi azi poate cel mai bun album rap românesc), Getto Daci, Morometzii, Paraziţii, Don Baxter, Royala Mare, Marijuana, Da Hood Justice, Il-Egal. Bine, nu m-a ţinut mult, pentru că am trecut rapid la muzică gălăgioasă.

Când am început liceul eram deja mare ascultător de Korn, System Of A Down, Soulfly, Guano Apes, H.I.M., Limp Bizkit şi, în principiu, cam tot ce prindeam la MTV şi avea chitări.

În clasa a zecea, după o foarte scurtă trecere prin lumea house-ului, trance-ului şi în general a muzicii “dă club”, am descoperit sentimentele adolescentine şi am început să ascult muzică în care era vorba despre dragoste. Vama Veche, Viţa De Vie, Cargo, Iris, tot ce se putea.

Iar apoi am trecut puţin prin punk, rock, ska, îndreptându-mă încet, dar sigur, către muzica britanică. Acum vreo doi-trei ani descopeream The Cure, Sonic Youth, The Smiths, Porno For Pyros, de la care am deviat încetişor spre indie-pop, indie-rock, post-punk revival şi dracu’ mai ştie cum se cheamă genurile.

Iar în prezent? Sunt mare fan Arctic Monkeys, The Kooks, The Killers, The Last Shadow Puppets, Damien Rice, Travis, Oasis, Muse, MGMT (asta în particular) şi indie în general. Nu aş putea enumera toate melodiile şi numele care-mi plac în ultima vreme, pentru că sunt mult prea multe, dar dacă aruncaţi o privire în categoria “muzică“, cam astea ar fi preferinţele mele de un an încoace.

***

Asta a fost o leapşă de la Ale (mulţam tare, îmi plac mult lepşele muzicale), şi merge mai departe la Oana (promit că mă ocup şi de leapşa de la tine cât de curând).