Stăteam eu şi mă întrebam aşa: ce se întâmplă cu un blog în cazul în care-i moare autorul? În cazul adreselor de e-mail, Gmail şi Yahoo, am înţeles că familia poate prelua accesul căsuţelor. În cazul Facebook, am înţeles că pagina se poate transforma într-o treabă restricţionată, “memorial”, fără wall posts, fără status updates şi alte căcaturi, iar accesul poate fi transferat unei rude.
La bloguri, însă, nu ştiu cum e. Mă gândesc, însă, că dacă e un blog obscur, pe ceva platformă gratuită, rămâne în uitare după primele zile de la moartea autorului. Câteva comentarii de la prieteni, “sper să-ţi fie bine acolo unde eşti”, “zi să mori tu c-ai murit” şi din astea, în rest tăcere.
Dacă însă moare, ferească Cernea, unul mare, e mai grav. Vuieşte blogosfera, necroloage peste necroloage, păreri de rău, păreri de bine şi un ocazional “la mulţi ani” de la nesimţitul de moment. Traficul mortului se dublează sau triplează în primele două zile, chiar dacă, săracul, nu mai are ce face cu el.
Blogul, însă, ce păţeşte? Are fiecare blogger mai de doamne-ajută un om de încredere care să-i ţină blogul în continuare viu (să-i plătească închirierea spaţiului de găzduire, adică)? Un fel de vice-blogger care nu e de găsit niciodată în acelaşi avion cu autorul principal? Are un sistem automat care, în caz că nu e oprit, postează anunţul morţii plus testament (“articolele le las fratelui meu, în afară de categoria Fă proasto, ale cărei drepturi intră în posesia proastei cu pistrui de la alimentara din colţ care nu m-a lăsat acum doi ani să-i deranjez pilaful; profiturile din spaţiile publicitare le donez pentru veşnicie unei fundaţii care se ocupă de orfanii din Etiopia” etc)? Sau, pur şi simplu, e lăsat neplătit, întru veşnica-i suspendare, fiind uitat şi pe veci şters din analele interneţilor?
