În ordinea numerelor de pe tricou:
Joi, 11 februarie, de la ora 22, cântă PoPa SapKA în Garaj Pink Freud. Chiar şi cu o mică surpriză 
Sâmbătă, 13 februarie, la Casa Studenţilor, se întâmplă Marea Adunare Folk. Cântă toată lumea
Am cântat. Mult, toţi. În Garaj.
Mi-era tare dor de astfel de oameni şi de astfel de seri. Seri cu chitări, seri în care oricine ştie să ţină un acord, două, şi are puţină voce poate să fie un artist (aproape la fel de mare ca mine, ofcors). Ceea ce a început ca un recital timid de-al fraţilor eu şi Tudor s-a transformat, cât ai zice “îcnă un Jeaeagearmaistăăăăr”, într-un chef de ţinut minte (care mai poate).
Am fost englezi, am fost români, am fost îndrăgostiţi, am fost umorişti, am fost nesimţiţi, am fost veseli şi deloc trişti. Am rupt corzi, am rupt pene, am urlat în microfon, am bătut în chestii, am suflat în muzicuţe, am urlat. Read More
Sâmbătă zdrăngănim. Io, fratemeleu şi cine mai doreşte, cine mai pofteşte. După orele 20, în Garaj Pink Freud.
Sâmbătă, în Garaj Pink Freud se întâmplă un concurs de Tekken 3. Înscrierea e moca, se câştigă o sticlă de whiskey. Hai, înscrieţi-vă repede, că trebuie să fie mai mulţi participanţi ca să se ţină concursul, iar eu chiar vreau să câştig sticla aia 
Primul contact cu locul, efectiv, l-am avut acum vreo şase ani, pe vremea când eram mândrul elev al liceului J. L. Calderon. Practic, cam toată clasa a 12-a mi-am făcut-o acolo. Se chema “Binder”, pentru că aparţinea de garajul/service-ul auto de deasupra. Noi îi ziceam “la Gabi”, pentru că servea o tanti foarte prietenoasă, Gabi. Ora 9 dimineaţa mă găsea acolo, cu cafeluţa în pe masă şi cu ochii aţintiţi în televizor, cu colegii lângă mine.
După clasa a 12-a am cam uitat de locul ăla, amintindu-mi doar din când în când, fără însă a-mi satisface curiozitatea faţă de ce dracu’ s-a mai întâmplat cu el. Asta până acum două săptămâni, când am ajuns din nou acolo, cu ocazia celei de-a treia ediţii a Clubului de Joc. Iar apoi încă o dată, vineri.
Garaj Pink Freud e locul ăla în care am intrat şi din care n-am mai vrut să ies. E locul ăla unde, după concert, am petrecut cu Taraf de Haidouks, Goran Bregovic, Arctic Monkeys şi The Kooks. E locul ăla în care berea e ieftină, iar barmanii (care totodată sunt şi patronii, din câte am înţeles) sunt mai petrecăreţi chiar decât musafirii.
E noul meu loc preferat.
