Ovidiu Sîrb

Din seria de tutoriale complet inutile pe care tocmai o încep, astăzi vă prezint primul ghid care lipsea în Internetul românesc. Să vedem, deci, cum te ştergi zâmbind.

În căutarea hârtiei perfecte trebuie să îţi pui următoarele întrebări:

1. Îmi place netedă sau striată?

Trecând peste glumele cu striaţii, acest criteriu e unul foarte important. Cea cu striaţii poate deranja unele persoane, dar în acelaşi timp e mai eficientă, din motive lesne de înţeles pe care nu le voi descrie acum cu detalii zemoase. Poop joke. Să zicem doar că e cam ca la maşini: cauciucurile vechi, netezite de vreme au aderenţa scăzută, şi tind să cam alunece.

2. Câte straturi are?

Din punctul meu de vedere, cel mai important criteriu. Un strat e nasol. Două straturi e decent. De la trei straturi în sus e treaba sigură. Zic că e cel mai important criteriu pentru că e destul de neplăcut când ai câte un accident în care degetul străpunge hârtia. Aşa am citit eu pe Internet, adică. Oricum, recomand folosirea ei dublată. Adică se rupe o bucată dublă de hârtie şi se îndoaie în două în faza iniţială. Ce-i sigur e sigur.

3. Cât de moale şi pufoasă e?

Asta ţine doar de preferinţe. În general au trecere mare cele moi, din motive evidente. E un loc sensibil şi trebuie tratat cu grijă. Deşi uneori parcă-ţi mai vine să-ţi iei lumea în cap, să te simţi bărbat şi să-ţi iei un sul de hârtie din aia cu 30 de bani, maroniu deschis, de consistenţa hârtiei creponate din grădiniţă. Aşa am auzit.

You’re doing it wrong.

4. Ce culoare prefer?

Sunt de toate felurile: albă, roz, galbenă, maronie, parcă şi verde. Aici e, din nou, o chestie de gust, ca să zic aşa. Cea albă e sinceră. Întotdeauna vei putea analiza culoarea reziduală aşa cum e ea, fără erori de nuanţă. Cea galbenă mi se pare cea mai nefericită, nu ştiu de ce. Cea maronie (după cum ziceam, culoarea hârtiei igienice clasice, de 30 de bani) e cumva de camuflaj. În fine, totul ţine de preferinţe.

5. Are secţiuni delimitate?

Adică linia aia punctată care o face să se rupă la fix. E împărţită în bucăţi de dimensiuni egale? E foarte important atât pentru cei mai ordonaţi şi mai organizaţi dintre noi, cât şi pentru tanti de pe la toaletele publice din ţară (şi de la unguri, la vama cu românii, care-ţi cere doi lei ca să te lase să te caci, fantastic). Merge cam pe aceeaşi idee cu pâinea feliată: ai putea s-o faci şi tu, dar maşina o face mai bine.

6. Cât mă costă?

Nu că ar costa mult, dar poate unii sunt la buget de austeritate. Că doar e criză. Hârtia igienică e unul din puţinele produse pe care le poţi cumpăra fără frică la superofertă sau la pachet de câte 12, 2 gratis sau mai ştiu eu ce bălării. Pentru că nu are cum să-ţi rămână în plus. La un moment dat tot o vei termina. Totul e să ştii cât ai de gând să cheltui pe ea. Dacă eşti un căcăcios compulsiv şi execuţi de 3-4 ori pe zi şederea, atunci o hârtie igienică mai ieftină nu ar strica. Dacă însă eşti genul de om care execută o dată la două-trei zile, şi atunci mai mult pentru gestul nobil şi pentru citirea presei, atunci un bax de Zewa n-o să facă gaură în borsetă. În final, însă, ideea e că trebuie cântărite foarte bine opţiunile înainte de a face o investiţie.

Cu speranţa că v-am deschis mai bine ochii către această minunată lume a hârtiei igienice, vă doresc spor şi presiune!

Vă pup, voi reveni în viitorul nu foarte îndepărtat cu o altă serie de sfaturi nepreţuite.