February 16, 2011 – 10:18
Acum vreo zece ani (pe vremea mea, hehe) întrebam amicii şi prietenii de zilele lor de naştere şi le notam într-un carneţel – era normal, trebuia să ştiu când beau, că urmau majorate peste majorate. Mai apoi am descoperit că noile telefoane Nokia (gen 6020, această minune a tehnologiei în 2004) au funcţie de calendar în care poţi nota zile de naştere şi te poate anunţa când acestea stau să vină.
Şi am impresionat lumea. Fete mai mult, că pe atunci aveam timp de prostii, dar şi lumea în general. Toată lumea avea telefoane cu calendar, da’ credeţi că avea cineva răbdare să bage în ele zile de naştere peste zile de naştere? Ei, eu aveam – şi pica tare bine. Trişam, da’ trişam frumos. Read More »
September 21, 2010 – 13:08
Nici unul dintre noi nu mai ştie când am devenit prieteni. Ne-am cunoscut într-o zi de vară sau într-una de toamnă, oare? Eu unul, cel puţin, n-aş putea zice când, deşi îmi amintesc clar “că”. Am devenit prieteni instantaneu, din prima clipă în care ne-am cunoscut.
Doar că, o vreme, n-am mai vorbit. Niciodată, nici măcar un “salut”, nici măcar un “ce faci?”. Atât. Prieteni în tăcere, îmi plăcea mie să-mi zic. Mi se părea că asta ne dă un aer special, că dă prieteniei noastre un statut aparte. Eram prieteni fără să ne deranjăm unul pe altul, fără să cerem nimic unul altuia. Fără să depindem unul de altul. Ne întâlneam des, între patru pereţi, ne priveam unul pe altul, dar nu ne ziceam nimic. Eu ascultam, uneori, ce vorbeşti cu alţii, și sunt sigur că şi tu priveai cum mă hlizeam la te miri ce glumă făcută de te miri cine.
Era ciudat, dar era bine. Poate tocmai pentru că era ciudat. Era diferit. Până într-o zi. Nu, nu într-o zi, ci în ziua aceea. Ziua când, în sfârşit, ţi-ai făcut curaj şi mi-ai vorbit iar. Cu puţină timiditate, cu puţină emoţie, ţi-ai făcut curaj şi mi-ai zis ferm:
“- Îţi sugerez să-ţi placă afacerea pentru care fac eu PR, deşi este total irelevantă ţie.”
Îmi pare rău, dar Ovidiu Sîrb nu apreciază asta.
Tocmai am găsit cel mai şucar profil de Facebook. Anume, ăsta. Discutaţi.
Eram în tren, ascultam muzică la căşti şi ghici cine se aşează în faţa mea?
Ăla de la Caţavencu!
Ma gândesc eu cum să ma bag în seamă fără să par un fan disperat şi imi vine în cap numele lui mic, Mircea.
Îl caut pe Facebook, îi recunosc poza, îi umblu pe profil pe acolo şi vad că îi place, ghici ce frate?
Să-şi facă ziare!
Şoptesc: “Bă ce ar merge încă un Caţavencu acum!”, dar fix cât să mă audă.
Bă, si scoate telefonul frate, sună la Academie, îşi dă demisia, face revistă nouă, îi pune nume prost, îmi dă şi mie un exemplar, ne împrietenim şi pe Facebook, foarte tare frate!
Azi abia am descoperit că Standout au avut un concurs la care se câştiga un Samsung Omnia, concurs pe care sigur l-aş fi câştigat dacă n-ar fi fost mânărit. Ştiu sigur că a fost mânărit pentru că eu n-am aflat de el, deci n-am putut câştiga. Logic.
Ei, ce mi-a plăcut la prezentarea telefonului de pe prima pagină:
Deci linia de la “Device pentru business” duce fix către iconiţa de Facebook. Logic, că doar Farmville ăla n-o să se mulgă singur cât timp businessman-ul e plecat de la birou.
