Dacia (Furia Roşie, cea veche) e o căruţă, iar Loganul e caleaşcă de cristal. Asta am aflat eu astăzi. Să vă povestesc: Read More
Eu sunt, în general, un om blând, înţelegător şi politicos. Poate chiar puţin ciudat din punct de vedere social, puţin prea politicos, puţin prea blând şi prea înţelegător. Zic “OK” când nu aş vrea să o fac, las de la mine pentru ca mai apoi să mă iau de cap că de ce am făcut-o. Uneori îmi cer scuze când ar trebui altcineva să o facă – de exemplu când se loveşte cineva de mine pe trotuar. Tind să cred că şi dacă m-ar lovi maşina pe trecere sau ar da motocicleta peste mine în scara blocului, primul lucru pe care l-aş face ar fi să întreb omul dacă e în regulă şi să-mi cer scuze că i-am îndoit tabla.
Totul, însă, până în momentul în care Read More
Dacă e să am vreun regret pentru anul 2010, e că nu am avut la mine aparat foto în noaptea de 24 decembrie. În acea minunată seară de Ajun de Crăciun, fratemeleu a făcut ce a tot promis de vreo 4 ani că face: a împodobit Furia Roşie. Cu instalaţie de brad pusă în TOATĂ maşina, de nu mai aveai loc să-ţi pui centura de ea, cu beteală, cu zăpadă artificială (că pe atunci duceam lipsă de asta adevărată, good times) şi, mai ales, cu colinde în boxe. A avut chiar şi un Moş Crăciun (viu, gras şi în costum complet!) pe scaunul din dreapta.
La două săptămâni de la Crăciun, zăpada a acoperit tot, instalaţia a fost dată jos şi uitată pe bancheta din spate, însă beteala persistă. Ia, admiraţi ultimele rămăşiţe adevărate ale spiritului Crăciunului 2010 din familia Sîrb: Read More
Dacă tot pare că se redeschide sezonul berii reci, hai să vă spun povestea berii îngheţate.
Era iunie, urma să mergem la Cluj. Eu, Dan şi Tiţa. Afară, vreo sută de celsiuşi. În Solenţa cea ca vântul şi ca gândul, dublu. Înainte să plecăm, Dan scosese de la congelator două Timişorene la doză, una dintre ele îngheţată bocnă. Cea mai puţin îngheţată a fost băută înainte de plecare, cealaltă urmând a fi consumată în maşină.
Ei, problema e că nici după o oră de lăsat doza respectivă peste tot în maşina încinsă nu s-a dezgheţat. Dan, nervos, întreabă:
- Tiţo, unde căcat să pun berea asta să se dezgheţe? Care-i cel mai fierbinte loc din maşina asta?
Tiţa noastră scoate un “dă-o, mă, încoa” hotărât, îi smulge berea din mână lui Dan şi o aşează pe scaunul şoferiţei, între propriile-i picioare.
În momentul în care am văzut Dacia în parcarea mall-ului am fost plăcut surprins: era singura Dacie veche din parcare. Ştiu asta, pentru că am căutat un loc de parcare timp de 10 minute şi aş fi observat alta, dată fiind afecţiunea mea pentru micile bestii.
Am tras încă un fum din ţigara proaspăt începută şi am urmărit-o. Îşi căuta loc de parcare. Rula încet, printre rândurile de maşini parcate aproape una peste alta. Dacă nu aş mai fi avut de aşteptat i-aş ferit locul meu. Din respect, aşa cum ofer locul meu în tramvai bătrânicilor.
Uite-o, e aproape. Aşa te vreau, băiete, ai Dacie şi nu ţi-e jenă cu ea. Ai ales să vii cu ea la mall în loc să iei un taxi. E o dovadă serioasă de tărie de caracter. Nu-ţi pasă de ochii scârbiţi ai vecinilor şi vecinelor de parcare. Nu-ţi pasă că nu se va uita nici dracu’ la tine, văzându-te conducând aşa o hardughie. De fapt, mi se pare normal. Eşti un caracter onorabil, sunt sigur că nu te coafează superficialitatea celor care apreciază omul după criterii materiale. Eşti un om demn de respect, ţii la maşina ta, oricât de coaptă ar fi.
Ai văzut locul de parcare liber. Mă bucur pentru tine, sincer. Îndreaptă-te încet spre el, omule, şi fă-l al tău. O, dar de ce, de ce turezi motorul? Da, l-ai, prins, e al tău, nu trebuia să accelerezi până întorci capete. Dar te înţeleg. Eşti un om simplu, cu Dacie. Ai ceva de spus. “Şi noi, şoferii de Dacie, suntem demni de respect” îmi imaginez eu că ai zice acum, dacă nu ai fi ocupat cu trasul frânei de mână.
Se deschid uşile. Mai întâi cea din dreapta. Coboară prietena ta. E nasoală. E îmbrăcată cu prost gust, într-o rochie care stă pe ea ca pe gard, în timp ce se chinuie să-şi ţină echilibrul pe tocurile-i mult prea înalte. Îmi pare rău de tine, dar te respect. Pentru că ştiu că, având aşa o maşină şi prietenă, şi nefiindu-ţi jenă cu ele, eşti un om de onoare. Iar acum ieşi şi tu din maşină. Tu, cu cămaşa neagră scoasă peste blugi, cu gulerul ridicat, cercel strălucitor în ureche şi ţepi.
Şi fuţi o flegmă pe asfalt, uitându-te mândru în jur.
Săptămâna trecută mi-am luat rămas-bun de la bătrâna mea Dacie 1300 albastră. Astăzi am salutat pentru prima oară urmaşul ei, Logan MCV. Argintiu, tată.
Am dat doar o tură cu ea, că se grăbea tata să meargă-n treaba lui, dar pot spune că:
- bordul e sărăcăcios. Ca la Logan, mă rog.
- are ABS, airbaguri, climă.
- pedalele sunt foarte moi. Prea moi, chiar. Ca de jucărie, seamănă cu cele de Matiz.
- scaunele sunt înalte şi tari.
- portbagajul e, într-adevăr, mare. Enorm. Bun de făcut sex în.
- trage destul de bine, are motor de 1,6l.
- de-abia aştept să-i determin viteza maximă, hehe.
- faţă de Opelul mamei (Astra Classic II, combi, 1,7 CTDI) e jucărie Mahtbox. Faţă de Furia Roşie e Hot Wheels :)
Să ne trăiască.
În comentarii la articolul “Adio, Bătrâna mea”, lumea “refuză să creadă” că am primit 12 lei pe ea. Să vă explic.
Maşnia a fost dusă la Müller-Guttenbrunn, centru de reciclare autoturisme uzate. Nu a fost dusă în programul Rabla, şi nu a fost dusă la fier vechi. Nu a fost dusă la Rabla pentru că momentan Rabla nu e disponibilă firmelor (şi, oricât de ciudat ar părea, Bătrâna era trecută pe firma mamei), şi nu a fost dusă la schrott/fier vechi, pentru că de acolo nu primeam actele necesare radierii din circulaţie. Iar Müller-Guttenbrunn ăştia, fiind centru de reciclare, nu-ţi dau decât 0,01 lei (adică un ban) per kilogram de maşină.
Ergo, 12 lei.
Aseară am plimbat-o pentru ultima dată. Am condus-o eu, Rob, fratele cel făr’ de permis şi Bloodie. Când am ieşit din casă am văzut-o în faţa porţii. Nu mai prinsese loc în faţa porţii de trei luni de zile. Aseară era acolo, cuminte, aşteptându-mă. Farurile ei parcă mă priveau, trecând de ochii mei şi ajungându-mi până în adâncul sufletului.
Am urcat în ea. Încă avea mirosul ei specific, de scrum de ţigară, brăduţ odorizant şi transpiraţie. A pornit la cheie. Am călcat-o, a mers. A mers ca vântul şi ca gândul, cu maxim 65km/h, săraca, dar a mers. Am parcat-o tot în poartă.
Iar azi… azi am condus-o pe ultimul drum, la Muller-Guttenbrun, la reciclat. Când am ajuns eu, tata deja semnase contractul de donare de organe. Scosese de pe ea baterie, radiator şi mai nişte nimicuri pe care i le-a dat unui prieten. Am împins-o până pe cântar, şi de pe cântar am împins-o până la călău. N-am stat să vedem ce-i face. Tata a lăcrimat, eu aveam un nod în gât. Asta e ultima poză cu ea, făcută pe cântar:
Plăteau 0,01 RON per kil de fier. Ne-au dat pe ea 12 lei, le-am lăsat acolo banii. Pomană, săraca. Are să-mi fie dor de ea.
Pentru cine nu le-a citit încă, aici sunt toate articolele cu Bătrâna mea, odihnească-se.
E oficial. În maxim trei săptămâni, Bătrâna mea va avea un urmaş. Urmaşul său va purta acelaşi nume de familie, anume Dacia, prenumele fiind Logan MCV. Căci e nevoie. Şi s-ar putea să poarte şi acelaşi CNP, anume TM 85 SRB, căci mi-e tare drag de el.
Ei, tot pe atunci, Bătrâna va păţi cam ce păţeşte un cal bătrân care nu mai poate merge: e dus în spatele grădinii şi împuşcat. În contextul de faţă, spatele grădinii fiind o metaforă pentru “centru de colectare fier vechi”. Şi împuşcat pentru “lăsat la”. Mi se rupe o bucăţică din suflet să conştientizez asta, dar sunt conştient şi de faptul că i-a venit vremea. În iulie expiră şi asigurarea, şi ITP-ul, şi TelPark-ul. Să le reînnoim ar costa cât trei Bătrâne, şi pur şi simplu nu se merită.
Ei, eu am mai întrebat şi aici, dar voi mai întreba o dată: cum să mă despart de ea în glorie? Teoretic ar trebui să mă abţin de la chestii destructive, pentru că ar trebui dusă la eutanasiat pe propriile-i roţi, deci visul meu de a o umple cu perne şi a o învârti pe câmp se năruie :(.
Aşadar? Hai, propuneţi chestii, iar mai apoi, dacă am destule propuneri care să-mi placă, bag şi un poll, că mi-am pus plugin de poll-uri.
