Ovidiu Sîrb

După cum ştiţi deja, joi am fost la sârbi pentru concertul Arctic Monkeys. Ei, l-am văzut, pot să leşin fericit.

Am ajuns la scenă chiar înainte să înceapă cântarea, nu tocmai conform planului. Ideea iniţială era să ajungem cu cel puţin 45 de minute înainte, încă de la concertul Roots Manuva, astfel încât atunci când pleacă englezoii să se pişe între concerte, să fim pe poziţii şi să ne înfigem atât de în faţă, încât să-i putem mirosi transpiraţia lui Alex Turner, să facem poze şi chestii. Ei, pentru că se ştie că socoteala de-acasă cu cea din târg nu se prea pupă, înghesuiala şi arta de a căra prin mulţime 6 beri (de-a dreptul artă, căci numai Rob le căra) ne-au împiedicat să ajungem mai repede. Aşa că ne-am aşezat mai în margine, unde se mai putea respira cât de cât, şi am aşteptat să înceapă cântarea.

Ca să fie în ton cu ziua de relativ căcat pe care o avusesem până atunci (plecat cu un om drag în minus, întors din vamă de două ori, stat apoi în vamă 40 de minute fără mişcare, stricat GPS, căutat intrarea fortăreţei timp de 3 ore, ocolit fortăreaţa ampulea, pe jos, plătit biletul cu 10E mai mult decât pe site, realizat că va trebui să conduc, deci nu mai pot bea etc), am nimerit chiar în partea sârbească a mulţimii. Englezii şi restul celor veniţi pentru Maimuţe apucaseră să ajungă în faţa scenei, pe când noi am rămas în dreapta acesteia, între sârbii care-mi aminteau de ţărăşenii^? de pe la concertele gratuite de la festivalurile berii, vinului şi acţiunile politice din pieţele Timişoarei, care urlau, aruncau cu bere, erau prinşi într-o conversaţie aprinsă, care trebuia avută destul de tare cât să se audă, că doar era muzica prea tare şi nu puteau vorbi între ei. Iar la un moment dat, Rob a fost învins de cele 8 beri băute până atunci şi a plecat în căutarea unei buzi libere, căutare la încheierea căreia s-a rătăcit prin mulţime, iar eu am stat cu un morcov în cur, mă şi vedeam după concert orbecăind prin jurul scenei căutând un Rob beat, adormit pe undeva. Nu de alta, dar paşaportul fetei era la el.

Muzica, însă, a făcut toţi banii. Arctic Monkeys, pe lângă că fac o muzică de excepţie, sunt profesionişti în adevăratul sens al cuvântului. Au avut joc de lumini elegant pe scenă, au cântat fără reproş, au încălzit publicul, au udat fetele. Alex Turner şi-a lăsat plete, lumea zice că îi stătea mai bine tuns. Eu nu ştiu să apreciez, căci mie-mi plac fetele. Îmi pare rău că nu am ajuns mai în faţă, să trag şi eu două-trei poze de pus pe blog, dar nu e cazul să ne panicăm, căci Ioana a fost mai curajoasă, s-a înfipt puţin mai mult în mulţime şi a prins nişte poze. Când se întoarce de pe unde a plecat le primesc şi eu. Să revenim.

S-au cântat, printre altele: The Bad Thing, I Bet You Look Good On The Dancefloor, Still Take You Home, Crying Lightning, Secret Door, Brianstorm, Fluorescent Adolescent, When The Sun Goes Down, Only Ones Who Know, plus câteva noi, concertul încheindu-se atât de frumos cu Do Me A Favour. Apoi a urmat bis-ul de rigoare, în care au cântat o melodie pe care n-o ştiam şi l-au încheiat frumos de tot cu 505.

Am auzit pentru prima dată în acest concert melodia Secret Doors, melodie ce va face parte din albumul ce va apărea luna viitoare, Humbug. Secret Doors mi-a plăcut de la prima audiţie, lucru rar pentru mine la un concert la care vreau să aud melodiile vechi şi să cânt împreună cu ele. Pentru că ştiu că v-am făcut curioşi, poftiţi la clip filmat în 5 iulie, la Viena:

Ce nu au cântat, deşi mi-ar fi plăcut să aud, a fost A Certain Romance, Dancing Shoes şi Mardy Bum. Păţăşti, data viitoare.

Celor care n-au putut să vină: nu-i panică, am savurat eu şi pentru voi