Ovidiu Sîrb

(un fel de răspuns la întrebările lui Manţog.)

Am găsit-o la 8:20 în staţia de tramvai. Nu mă aşteptam să o găsesc foarte uşor în Timişoara, că ştiu cât de greu era într-o vreme să găsesc Caţavencu (“după 10 vine”, “a fost dar s-a dat” etc), darmite revista nouă, cu tiraj (cred) mai mic, neagreată de Vântu de dimineaţă.

În staţia de tramvai, la primul dintre cele două chioşcuri era la vedere, atârnată peste margine. Uimire. “Kamikaze şi-un bilet, vă rog. Se cumpără bine Kamikaze?” “Nu ştiu, că e prima dată când primesc” “Dada, ştiu, da’ ăsta, el, se cumpără bine?” “Nu ştiu, maică”.

Revista în sine aminteşte bine de Caţavencu, ca layout şi conţinut, chestie, de altfel, normală. Arată aerisit, destul de colorat, îmi plac fonturile de la titluri, şi cele serif şi cele sans. Cel mai mult îmi place că s-a evitat Comics la bule.

Cât despre conţinut, în mare parte e scris precum un blog: jucăuş, puţin timid şi amuzant. Nu ştiu încă dacă e un lucru bun sau rău. Au rămas bulele, cronică TV, un fel de Tetelu, mini-ştirile hazoase din stânga unor pagini, investigaţii, interviuri, recenzii de film şi joc, recomandări software. Se bate foarte mult apa în piuă pe “noi suntem Kamikaze, iar redactorii noştri sunt mai liberu, mai lipsiţi de moguli şi mai de râs decât ai lor”, se bate foarte mult apa în piuă că ei sunt independenţi de moguli, că nu-i bate Vântu etc. Adevărul că-capul paginii 2 e delicios: “Din lumea celor care nu cu Vântu”. Dă bine la tinerii consumatori de interneţi (se leagă de Badea, citează bloguri “de vedetă”, îl citează pe Arhi).

Altfel, e un ziar de râs, pe acelaşi film cu Caţavencu. Sunt curios şi de Caţavencul adevărat, da’ pe ăla nu l-am luat, că pe ăla-l cumpără babacii. Am auzit că s-au dat peste cap să facă un număr bun, rămâne de văzut care cu ce piaţă rămâne.