A fost Showtime sâmbătă (foarte mişto, mult material nou, m-au durut părţile de la râs), urmează Deko. În 15 aprilie, în The Note.
Teo are toate datele din următoarea perioadă, plus un clip nou.
Dacă n-aş fi fost în The Note în seara asta, mi-aş fi petrecut seara cântând, împreună cu băieţii de la The Streets, “Today I have achieved absolutely nowt”. Am avut o stare de tot căcatul toată ziua, stare amplificată de faptul că nu mi-am primit încă permisul înapoi. “N-au ajuns încă cererile la şefu’ la semnat. Ştii, băiatu’, sâmbăta şi duminica nu se lucrează”. Dar eu am depus cererea joi, ţigane. Aţi avut nu una, ci două zile ca să procesaţi în jur de 10 cereri. Putorilor.
Ziceam că am fost în The Note. E prima oară când pun piciorul în locul acela de când s-a redeschis, şi a treia sau a patra în general. Nu mi-a plăcut niciodată, nu îmi place nici acum. Pe lângă că în general e ticsit cu lume de căcat, mai e şi îngrozitor de prea scump pentru buzunarul meu de om normal. Azi am făcut, însă, o excepţie, pentru că (tobeeeeee!) s-a întâmplat un spectacol de stand-up Cafe Deko.
Fiind fan stand-up, fan Deko, şi mai ales fiind un susţinător al ideii de stand-up românesc, nu am putut să ratez acest spectacol. A fost a patra oară când i-am văzut pe băieţi pe viu şi în direct, le-am văzut, ca toată lumea, toate clipurile de pe Youtube, dar totuşi au fost proaspeţi. Din tot spectacolul, doar bucăţica cu Cosmopolitanul îmi era cunoscută (fun fact: o ştiu chiar din spectacolul lor din The Note de acum mai bine de un an). Şi, fie vorba între noi, mi s-a părut că aud o glumiţă de-a lui Carlin în setul lui Costel, dar se poate să mă înşel, caz în care îmi fac mea culpa, îmi cumpăr alifie, mă aplec şi mă ung singur. Dar să nu mă înţelegeţi greşit. Spectacolul a fost fresh, cum ar veni, foarte de râs, foarte deştept şi foarte lung. Nu reproşam nimic, doar că mă umflam şi eu puţin în pene.
Băieţii au fost fix aşa cum îi ştiam: Vio a fost numai bun pentru a deschide spectacolul. Calm, ca de obicei, cu poante scurticele şi diverse. Costel a fost din nou ca băgat în priză, iar la sfârşit chiar nu vedeam cum s-ar putea ca Teo să-l urmeze, păstrând nivelul râsetelor cel puţin unde le lăsase Costel. Ei, uite că a reuşit să o facă, nici nu ştiu de ce mă îndoiam. Teo e un mic geniu, dacă-mi permiteţi. Bucăţile lui nu sunt doar de râs, sunt deştepte. Într-un fel îmi aminteşte de George Carlin: set împărţit pe bucăţi mai lungi, elaborate, în care demontează complet fiecare subiect în parte, fără să mai lase nimic de spus pentru nimeni altcineva. Şi o face în cel mai simplu şi logic mod, de stai şi te gândeşti “bă, eu cum pula mea nu m-am gândit la asta?”.
În concluzie, deci, Deko nu e niciodată de ratat. Mulţumim, băieţi. Vă salutăm din Timişoara, şi vă aşteptăm din nou.
Luni, 15 decembrie, în The Note, de la orele 21. Beletele costă 18 lei, rezervări la 0256 294 719 şi 0722 692 111.
Am ajuns, până la urmă, la NDP (mulţumită Cameliei, sărut mânuţele). A început pe la 22 şi ceva, iar la 4 jumate am plecat, că nu mai puteam.
A fost aşa şi aşa. Pe afiş era trecut “show de lasere”. În realitate a fost cam ce fac şmecheraşii cu laserele alea de buzunar când sunt în public, doar că pe verde. Cafe Deko n-a prea fost, doar Teo, mult mai liniştit şi mai family friendly ca de obicei. A fost simpatic, dar atât.
Cât despre reclame, ce-i prea mult strică. Au fost prea multe reclame insipide, prea multe prea lungi, prea multe pentru câte o cauză deja pierdută, prea multe de-a dreptul tâmpite (şi da, aici mă refer la voi, reclamelor asiatice, arabe şi indiene). Româneşti au fost destul de puţine (două la Heineken, patru la Sprite -- cele cu accidentele în pădure, dar dublate ca pula în engleză -- şi una la prezervative, genială). În rest, o secţiune de reclame cu şi despre Paris (plictisitoare), una cu şi despre Rusia (cam fără sens) şi una cu reclame din Honk Kong, care a pus capac. Plus, ce-i drept, o grămadă de reclame foarte, foarte tari.
Şi una din reclame, probabil cea mai simpatică şi mişto din toată noaptea:
Au mai fost prezenţi, dintre bloggeri, Richie, Bloo, Roxana, Daniel şi încă vreo 2-3 a căror identitate, fie-mi cu iertare, am uitat-o.
