Chiar dacă n-aş fi prieten cu fetele care-au pus proiectul PRbeta şi evenimentul de ieri pe picioare (tartorele şefe Nebu şi Cristina, împreună cu minunatele Corina, Diana şi Oana) tot aş fi fost de părere că e cea mai mişto conferinţă la care am luat parte până acum. N-oi fi fost eu la enorm de multe, însă a bătut, de exemplu SMS-urile din Timişoara şi Cluj. N-aş putea să pun degetul exact pe factorii care mă fac să zic asta, însă cred că are de-a face cu faptul că aici am fost bombardat cu informaţie pertinentă, studii de caz relevante şi, în principiu, a fost mai închegată decât celelalte, care – deşi interesante – mi-au lăsat un gust de “scurt moment publicitar” la mai mult de jumătate din prezentări şi speakeri.
Pe scurt, aventura mea cu PRbeta (dacă preferaţi pe larg, atunci pe Şmen găsiţi cel mai complet live coverage al evenimentului, făcut de Alex): Read More
Tocmai am văzut promo-ul de la o emisiune cu bloggeri de la Antenă. Ştiu, cam târziu, că a trecut şi emisiunea deja, însă în week-end am avut alte îndeletniciri, poate puţin mai plăcute decât să puţăresc interneţii :)
Ce a reuşit, însă, să mă enerveze în cele 30 de secunde ale promo-ului a fost chiar sfârşitul: Read More
N.B.: Numa’ întreb.
Azi am văzut pe Facebook următorul update:
M-am hotarat: imi fac blog! ;)
Treaba ei – bucuroşi de oaspeţi, aici, în blogosferă. Chiar dacă e doar o altă “piară” în negura wordpreşilor: “eu voi scrie despre lucrurile care imi plac, pe care le fac: promovare, PR, eco, moda, turism si legaturile dintre ele ;)”, zice gagica. Total irelevant. Întrebarea mea e: ce o împinge pe fata asta să-şi facă blogul respectiv? De zis ce are de zis, zice deja. Pe Facebook, unde are peste 500 de prieteni. În comentarii n-am găsit niciun indiciu: vrea doar să facă, pentru că ar avea un cuvânt de zis. Nici ea nu ştie exact. În fine, dară.
Pe mine m-a împins curiozitatea. Read More
Sunt sigur că, după ce l-aţi văzut pe Hruşcă stând acolo, în colţul de jos al paginii, şi privindu-vă până în cele mai ascunse colţuri ale sufletului, v-aţi dorit să-l aveţi şi voi şi aţi început să căutaţi tutoriale pentru pus Hruşcă în pagină. Sunt sigur de asta.
Ei, căutarea a luat sfârşit! Pentru că bunul meu coleg Alex a făcut un plugin de hruşcalizare a blogului (WordPress)! Se cheamă WP-Hruşcălize şi se poate descărca de aici. Nu face nimic altceva decât să pună poza lui Hruşcă în colţul din stânga jos al blogului.
Primiţi-l şi voi pe Hruşcă în casele, blogurile şi sufletele voastre!
(tutorial: descărcaţi zip-ul undeva, nu îl despachetaţi; mergeţi în dashboard-ul blogului vostru, la secţiunea Plugins – Add New; click sus, pe Upload, apoi urcaţi zip-ul şi activaţi-l)
După cum ne-am discutat aici, luna asta bem sâmbătă, 24 octombrie. Cu o oră mai mult, căci trecem la ora de iarnă.
După cum scriam şi în celălalt post, vom avea şi invitaţi de seamă din alte părţi ale ţării, aflaţi week-endul acesta în Timişoara (cu ocazia “Marii Revoluţii pe două roţi“): Citeşte tot…
Tendinţa în blogging (căci da, ăsta e un articol despre blogging, aşa cum nu-mi place mie – “Mama lu’ Ştefan cel Maaaareeeeee! Ovi e un ipocriiiiiit!”) e să fii călcat pe nervi de Românica noastră.
Discutam aseară cu un amic despre dorinţa lui de a pleca din România. Ei, el are dorinţa asta de şapte ani de zile, de când se chinuiau ai lui să primească viză de Canada. El pe vremea aia nu ştia exact de ce vrea să plece, dar se gândea că sigur o să-i meargă mai bine acolo. Taică-său urma să fie şofer de camion, maică-sa urma să deretice prin apartamentele localnicilor, iar el urma să facă o facultate şi, mai ales, să-şi ia ţoale largi de hip-hopper originale, la preţuri de nimic. Căci, nu-i aşa, ăsta e visul nord-american. Întâmplarea a făcut ca visurile lui să se năruie şi să rămână aici, dorinţa de a pleca, însă, rămânându-i adânc fixată în suflet. L-am întrebat de ce vrea să plece: pentru că România e de maro, locuitorii la fel, iar poporul nostru nu are şanse de schimbare. Când i-am zis că e şi responsabilitatea lui să schimbe ceva a sărit ca ars. “De ce să fie a mea? Nu e a mea, românii trebuie să se schimbe”. Soluţia lui pentru ceea ce el consideră că e problema României e să plece, să se ducă într-o ţară civilizată şi să-şi găsească un rost (românesc) pe-acolo. Greşit.
“Ce faci tu, atunci?” mă veţi întreba. Teoretic, nimic. Practic, foarte puţin. Nu fac campanii de bun simţ, nu voluntariez să curăţ parcurile, nu mă dau cu bicicleta verde, nu candidez pentru un loc în conducerea vreunei bucăţi de Românie, nu hrănesc nevoiaşii, nu fac campanii anti (sau pro) discriminare. Pentru că da, sunt un puturos, un comod şi un ignorant. Stau întins pe pat, cu un laptop în braţe, la adăpost de orice, şi mă mulţumesc să mai văd partea frumoasă a lucrurilor. Asta fac diferit. Pentru că noi, bloggerii, suntem nişte mici războinici tolăniţi într-un fotoliu, cei care sar primii cu gura când merge ceva prost.
Înţeleg. Funcţionarele muncesc în silă, poliţiştii sunt incompetenţi, ţiganii sunt cum sunt, ţara merge prost, se fură, suntem prost organizaţi, drumurile sunt pline de cratere, turismul e pe butuci, companiile se cacă pe clienţi şi pe angajaţi, suntem împroşcaţi cu promisiuni în ochi, păr, pe ţâţe şi pe spate tot o dată la patru ani, plus că există unii dintre noi care nici nu prea fac sex, chestie care duce la o stare de spirit nu foarte veselă.
Înţeleg, de asemenea, şi partea materială a lucrurilor: cititorii, acele mii de impulsuri electronice care fac economia virtuală să funcţioneze. Ei, cititorii, sunt la rândul lor români, obişnuiţi cu scandalul şi cu lamentarea. Nu vrem să-i pierdem.
Ce vă rog eu, însă: nu îi pictaţi şi blogosferei faţa aia tristă, deprimantă a României. Sunt sătul de feţele triste pe care le văd pe stradă zilnic. Mai râdeţi din când în când. Când aţi văzut ultima oară pe stradă un om zâmbind?
Remarcaţi şi când băiatul de la benzinărie vă dă restul rapid, cu zâmbetul pe buze, şi când nu staţi 3 ore la coadă după un act, ci doar 15 minute. Lăsaţi o vreme în “drafts” greutăţile vieţii şi râdeţi. Asta o poate face oricine, fără pic de efort fizic.
Ocoliţi căcatul ăla puturos şi mirosiţi o păpădie. Şi, mai ales, oferiţi-o şi altora.
Corectez gramatică, ortografie şi punctuaţie pe bloguri româneşti, 5 lei/articol. Într-o lună ar trebui să fiu milionar.
