Ştiţi unde voi fi în weekend? La Orăştie, anume la Arsenal Park, în grup restrâns, de bloggeri în mare parte timişoreni. Nu ştiu exact câţi o să fim, dar ştiu până acum că, pe lângă mine, vor mai fi Dan, Richie, Nebuloasa, Tomata şi Visurât. Şi mai mulţi, dar îmi scapă acum. Anunţaţi-vă, vă rog, să completez postul.
Dacă nu ştiţi încă ce e Arsenal Park, priviţi şi vă minunaţi:
Aşadar, vom fi invitaţi de seamă. Ne vom împuşca la airsoft, ne vom da cu ATV-urile, vom dormi în barăci şi în tancuri.
A fost ediţie aniversară, 18 luni, majorat, alea. Am început în Irish Pub şi am ajuns până la urmă la Şag, 5 maşini pline. Am făcut foc de tabără, Nuzzu a prins peşti cu mâna, Dan a alungat ursul cu răcnetul lui, eu am amestecat jarul cu pula, fetele au făcut dragoste între ele…
Dragi bloggeri timişoreni, în caz că aţi ratat vestea: astăzi, adică duminică 28 iunie, se întâmplă a 18-a întâlnire lunară a bloggerilor timişoreni. Se bea.
De la ora 16 în Irish Public House (lângă Tribunal), iar după aia, dacă ne permite vremea, s-ar putea să mergem la Şag să bericim, să cântăm, să facem foc şi, în principiu, să nesimţim bine de tot. Discuţii pe tema asta au loc aici, puneţi-vă la curent.
Sunteţi aşteptaţi cu mic, cu mare. Fără jenă, chiar dacă n-aţi mai fost până acum la întâlniri. Suntem primitori. Bring your own bitches.
Pe blogul bloggerilor din Timişoara, anume TM-99-BLOG, Nuzzu vine cu o propunere cel puţin interesantă: alegerea săptămânală a unui blog timişorean “de top”.
Regula de bază e ca blogul nominalizat să fie timişorean. Adică proprietarul lui să locuiască (şi) în Timişoara, fie că e născut şi crescut cu Bega-n geam, fie că e stabilit ulterior aici, fie că e student şi stă în cămin, săracul. O singură nelămurire am: nominalizările se fac doar din partea timişorenilor, sau din partea oricui?
Se desfăşoară în felul următor: nominalizaţi bloggerul vostru timişorean preferat* aici, iar blogul cu cele mai multe nominalizări câştigă. Simplu.
Update: orice blogger poate vota. Nu e necesar să fie blogger timişorean, dar e musai să fie deţinător de blog.
Vă voi povesti acum toată povestea cu Clujul. Care e de povestit. Inclusiv poveştile care au mai fost povestite o dată, ca să avem aici o anală în care să fie toată povestea cu Clujul, pe care vă v-oi povesti-o pentru că e de povestit. Vedeţi că e destul de lungă.
Aşadar, mie-mi place Clujul. L-aş vizita. Aş putea zice că e la mare competiţie cu Timişoara în top 1 al preferinţelor mele în materie de oraşe româneşti frumoase. Care-mi plac. Şi pe care le-aş habita, cum ar veni. În primul rând pentru că e frumos, mă. E frumos pentru că are verdeţuri (de care avem chiar şi noi în Timişoara), dar mai ales pentru că nu e plan. Adică dacă te uiţi în stânga-dreapta, dar şi puţin în sus, cam la vreo 25-30 de grade pe scara unghiurilor geometrice, vezi tot oraş, nu doar nimic. Dealuri, blocuri, cimitire, copaci, chestii. Chestie foarte importantă, e un peisaj care nu te plictiseşte şi face orăşelul să pară mai mare decât, să zicem, Timişoara. Deşi nu e, zice Wikipedia, deşi eu ştiam că e. În fine. Să vă mai povestesc ce mi-a plăcut.
Mi-a mai plăcut că are locuri de unde se poate vedea în toată splendoarea lui. Cum ar fi Feleacul şi Cetăţuia. Adică eu în Timişoara, dacă să presupunem prin absurd că vreau să duc vreo fată să-i arăt oraşul (gen), n-am unde s-o duc. Noi n-avem un loc înalt şi romantic din ăsta din care să se vadă noaptea luminile oraşului, iar fata să se înmoaie toată, iar eu să-i pot face chestii murdare în natură fără să deranjez pe nimeni, în afară eventual de alte cupluri care fac chestii murdare în proximitate. N-avem un loc unde să stai să cânţi la chitară şi bere în aer liber fără să-ţi aibă treaba poliţiştii comunitari chemaţi de vreun boşorog cu spirit civic. În fine, păţăşti.
Mi-a plăcut că, atunci când suni după un taxi, vine o maşină în două minute. Iar şoferul e veşnic vesel şi cu chef de vorbă. Şi mi-a plăcut că n-am avut parte de ţânţari.
Na bun, şi-acum, dacă tot am trecut de peisaje, să vă povestesc despre oamenii pe care i-am cunoscut acolo. Care majoritatea (sau toţi?) sunt (şi) bloggeri. Păzea, urmează paragrafe cu linkuri şi cu flatări. Aşadar:
Primul pe care l-am cunoscut a fost Andrei Crivăţ, băiatul acela de milioane care ne-a întâmpinat după orele 1 ale dimineţii şi şi-a preluat rolul de gazdă la câteva minute după aceea. Voiam musai să-l cunosc şi faţă-n faţă, că mi-a plăcut tare de tot pe interneţi. Întâmplarea a făcut să ne vadă până ce probabil s-a săturat de noi, săracul (ei na, sunt sigur că nu s-a săturat, dat fiind că mai ales eu sunt un simpatic), în momentul în care a acceptat să ne salveze de la dormit prin şanţuri, devenindu-ne mamă şi tată cât timp am fost în Cluj. Şi de la proverbiala ţâţă a dânsului supt-am noi Stroh îmbătător şi bere răcoritoare. Iar dacă bârlogul lui ne-a fost a doua casă, Irish & Music Pub-ul ne-a fost a treia. Acolo mi-am petrecut multe ore din săptâmâna asta şi acolo am uitat gustul apei. Andrei, după cum ziceam că zicea el însuşi despre însuşi el, e un om serios. Poate chiar prea serios. Plus că, să nu uităm, ne-a gătit ceva atât de bun, că m-am lins pe degete în repetate rânduri de-abia aştept să încerc să recreez acasă acelaşi lucru.
A doua zi am făcut cunoştinţă cu maestrul Adi Hădean, un bucătar prea modest pentru cât am lins farfuriile alea după ce am terminat tot din ele. Ne-a îmbiat cu o pizză făcută cu suflet, o salată ce i-a lăsat Nebuloasei gura apă, plus alte delicatesuri. În plus, am încercat (şi mi-au tare plăcut) uriaşele o’sandvişuri, o’haleală rapidă exclusivă crâşmei despre care vorbeam, pentru care zic eu că merită să calci pragul şi să cobori scările Pubului. De stat la troci cu omul în sine n-am stat la fel de mult ca şi cu, de exemplu, Andrei, dar cât am stat am ajuns la concluzia că-i fain tare. Şi are felul lui special în care te seceră cu privirea-i secerătoare, dar blândă.
Tot a doua zi l-am cunoscut pe Gabi, mai zis şi Psaico, care ne-a devenit ghid ad-hoc, sfătuitor într-ale celor necesare la un moment dat, iar mai apoi tovarăş de beri. Împreună cu Psaico au mai ciocnit cu noi, joi noapte, Ruben şi Marius, plus două domnişoare ale căror adrese de interneţi încă nu le-am aflat.
Apoi, după cum ziceam şi miercuri, l-am cunoscut şi pe Gropar, un om despre care am scris deja că mi-a plăcut şi el nevoie mare, din nou unul din oamenii pe care voiam musai să-i văd pe viu şi în direct şi cu care doream să beau nişte beri. Ei, le-am băut. Iar dacă miercuri scriam că încă nu ne-am băut minţile împreună, aflaţi că a venit şi seara. Vă propun un concurs de ghiceală: ghiciţi ce fel de băuturi se află în recipientele din poza următoare (indiciu: într-unul din ele nu-i pălincă).
Acelaşi Gropar, care e şi el un băiat cum alţii nu-s, sau cel puţin nu se vând en-gros, mi-a sugerat şi o glumă cu mine în rolul principal, care mi se pare foarte tare:
Unde mănâncă sirb.net cea mai bună pleskavica? În Ovi Sad.
Şi apoi, ultimul dar nu cel din urmă, e Mishu, un băiat artist clujan, pe care-l citesc şi ascult de o bună bucată de vreme în format digital, dar pe care nu avusesem ocazia să-l ascult live. Şi tare frumos e să-l asculţi live, mor fetele după el. Se zvoneşte că are nişte ochi irezistibili şi o voce pe măsură. Plus că dacă-i merg şi în general deştele cum îi merg pe chitară, nu văd niciun motiv pentru care nu s-ar înmuia orice mândră când el cântă. Zic şi eu. Pe mine nu m-a înmuiat, căci nu-s mândră (ci superb), dar când l-am văzut şi auzit cântând am zis doar “Ni mă la ăsta ce-şi dă!”. Care-i lucru mare.
Dacă ar fi, deci, să trag linie şi să fac un rezumat al săptămânii ăsteia, aş putea să zic că “am băut şi m-am distrat”, chestie care ar putea părea adevărată, pentru că în esenţă, aşa a fost. Doar că a fost mult mai mult de-atât. Între toate nebuniile, seriozităţile şi aroganţele ce le-am făcut săptămâna asta, am ajuns la o concluzie: ardelenii nu se mişcă încet, ca-n bancuri. Noi ne mişcam la fel de repede ca ei, şi ei ca noi. Doar că, aparent, aici timpul trece mai repede. Nici n-am simţit când au trecut zilele astea. M-oi mai duce. Pentru că se ştie: mie-mi plac clujenii. I-aş vizita.
(mda, până la urmă n-am postat multe poze, da’ măcar are, să nu fie obositor la ochişori cu prea mult text)
Iar acum să periez niţel oamenii proaspăt cunoscuţi. Bine, “periez” e un cuvânt puţin cam indulgent, căci primul om pe care vreau să-l periez e Andrei Crivăţ, iar freza lui nu prea permite periatul, hehe. Deci despre Crivăţ ştiam că e om mişto, că mi l-a lăudat o grămadă de lume, dar nu m-am aşteptat să fie aşa un om. E de râs, pe bune. Şi de băut cu. Şi pe lângă asta, “e un om serios, uneori poate prea serios”, vorba însuşi lui.
Am ajuns la Cluj luni noapte, iar Andrei ne aştepta cu ceva licoare blestemată, pe numele ei Stroh 80. 80, da? Pfu, mi-a tăiat răsuflarea. Aşa bine a venit somnul de după 5 ore de drum, nici nu-mi vine să cred. Şi aşa bine am dormit, de numa-numa. Vreo 4 ore, că după aia am primit trezirea de la acelaşi Crivăţ, care ne-a adus la crâşmă.
La respectiva crâşmă l-am cunoscut pe maestrul Hădean, care ne-a primit cu cele mai alese bucate. Şi talentul lui bucătăricesc mi-a fost lăudat, dar trebuie să mănânci ca să crezi. Să-i dea deitatea lui preferată sănătate multă. Şi să-i păstreze obiceiurile.
L-am cunoscut tot ieri şi pe Psaico, o bomboană de om, şi singurul cu destul păr în cap ca să poată fi periat, hehe. El a fost ghidul nostru ieri. Ne-a plimbat, ne-a arătat orăşelul, ne-a dus să mâncăm ca haiducii, ne-a dus pe dealul de la Cetăţuie (unde, după cum am înţeles, se dă la gioale sau ceva de genul ăsta). Maxim interes turistic. A fost o surpriză plăcută acest om. Plus că are maşină micuţă, cu care se strecoară, chestie total pe gustul meu.
Şi mai pe seară l-am cunoscut pe Groparu, care e exact cum mă aşteptam eu să fie, cu singura excepţie că e mai înalt, mai bărbierit, mai tuns, mai slab şi vorbeşte mai repede. O minune de om, nu altceva. Un băiat de zahăr, mă, de zahăr. Şi miere, puţin zaharisită. N-aş putea zice că ne-am băut minţile, da’ încă nu e timpul pierdut. Ptiu, tare obosit eram ieri.
În rest, noutăţi ar fi că Dan s-a îndrăgostit ieri de o fată cu ochi albaştri, iar Nebuloasa, când e tare obosită, aude fără diacritice. Serios, aparent se poate.
Am şi multe poze frumoase, dar cum acum sunt iar în Pub şi mi-am lăsat, aparent, aparatul la Andrei. Păţăşti. Aşa că le voi pune niţel mai încolo. Sau dacă iar mă întâlnesc cu berea azi, mâine. Vă ţin postaţi.
La asta îndeamnă Mossad în concursul la care dă premiu un BMW.
Zice că maşina e un 520i din ’91, neînmatriculată, model despre care se vehiculează că ar valora de şapte ori mai puţin decât ar costa înmatricularea. Nevertheless, concursul îmi pare atât de dement încât de-abia aştept să particip. Şi după aia păzea în trafic.
Nu mi-am făcut temele pe data asta. Nu ştiu cine are ZăList-ul, nu am poze, nu ştiu concret ce s-a întâmplat pe toată perioada întâlnirii. Ştiu că s-a întâmplat Irish Pub, că am cam pierdut la cuie, că am văzut ceva feţe noi, am revăzut multe din feţele vechi. Ştiu că am fost la karaoke, mai apoi, şi am cântat de mama focului. Ştiu că Nebuloasa cântă foarte mişto şi mai ştiu că, la microfon, facem un cuplu foarte frumos. Ştiu că s-a filmat la karaoke şi că e de râs. Am să văd cum fac să şi postez zilele astea. Ştiu că l-am cunoscut pe domnul Ioan Usca, un om pe care voiam de ceva vreme să-l cunosc. N-am prea apucat să ne conversăm, dar data viitoare am să-mi las deoparte timiditatea :) Mai ştiu că am tweet-uit dintr-un portbagaj de Logan condus de Sora şi că, împreună cu Dan şi cu Blogu am speriat nişte minore. Ştiu că Oana a plecat prea devreme şi nu a apucat să mă audă în toată splendoarea mea. Gen. Ştiu că Cristi iar a venit cu ceva aparat foto de-am crezut că-i rachetă. Ştiu că Tomata m-a ţinut în suspans o seară întreagă. Ştiu că Raul e un finuţ, şi ştiu că Richie şi Anda au plecat înainte să poată cânta o melodie de la Killers. Mai ştiu că Super Andrea e încă hotărâtă să-i vadă pe Arctic Monkeys la Novi Sad, ceea ce mă bucură. Mai ştiu că au fost şi nişte oameni fără blog, printre care nelipsitul Rob, cu freza lui sălbatică. Şi ştiu că au mai fost acolo Dora, Seiceanul, Florin Puşcaş, Buze Blonde, Dani, Răzvan, Camelia, Cătă Vecinu’, Horia, Daciana. Şi oare pe cine am uitat?
