Mai mult ca sigur că aţi aflat până acum motivul şocantei mele lipse din peisajul mioritico-virtual în acest weekend: am fost din nou la Arsenal Park, unde s-a desfăşurat a doua ediţie a evenimentului Warrior Weekend cu bloggeri. Să vă povestesc.
Notă: dacă nu aţi apucat, citiţi şi povestea primei mele vizite la Arsenal Park. E plină de poze şi are detalii pe care le-am lăsat la o parte în acest post, pentru că şi aşa e lung.
Ziua 1 – Vineri
Am plecat din Timişoara dis-de-dupămasă, în jur de ora 15. C-o mândruţă de-o mânuţă, cu pălăriile cele faimoase pe cap, un rucsac în spate şi multă nerăbdare, am urcat în maşina Nebuloasei, cea mai Super Novă dintre toate. După un drum atât de aglomerat încât am circulat, în medie, cu vreo 70 km/h până la Orăştie, drum sfidat cu vitejie şi cu muzică bună de către Nebuloasă, având norocul să ne şi petrecem un sfert din drum în coloană, în spatele variilor maşini de gunoi de prin judeţ, am ajuns.
În incinta parcului, la fel ca prima dată, ne aşteptau cuminţi cu o bere Sebi şi Denisa, împreună cu bestialii Amalia (PR), Berny (în principiu om demenţial responsabil cu noi) şi Marius Cristescu (proprietarul parcului, foarte bun jucător de table şi principal responsabil cu distracţia), iar după un scurt schimb de amabilităţi am luat parcul la purecat.
Primul lucru de care ne-am lipit a fost locul de joacă pentru copii. Deşi hăndrălăi toţi, am realizat că înăuntrul nostru tot copii suntem, drept pentru care ne-am petrecut o jumătate de oră sărind ca nebunii pe trambulina elastică, de pe care nu ne-am dat jos decât după ce am ameţit complet şi nu ne-am mai putut ţine pe picioare nici chiar pe suprafaţă solidă 
Pe seară au ajuns şi cei mai ardeleni dintre soldaţii de weekend, adică Orădeanul cu Lili, Radu cu Laura, plutonul fiind condus de Neînfricatul – nimeni altul decât Andrei Crivăţ. Iar la ceva vreme după a ajuns, încetişor, aşa cum îi şade cel mai bine unui ardelean cu Dacie, Groparu. În formulă completă, distracţia mare putea începe.
După lăsarea nopţii, gazdele ne-au pregătit un imens foc de tabără, din care îmi amintesc cu drag ce s-a întâmplat până la un anumit punct, după care aş prefera să nu-şi mai amintească nimeni. Pentru că Berni, responsabilul cu voia bună, a încercat să mă ucidă. După ce a intrat sub pielea mea şi mi-a câştigat încrederea, învăţându-mă să umplu corect pahare de bere de la dozator, plimbându-mă cu cea mai tare jucărie de acolo, Giondiru’ (camionaşul John Deere, adică) şi luându-mă sub aripa lui protectoare, ne-a dat să bem cea mai cruntă licoare pe care îmi amintesc să o fi băut vreodată. O pălincă ardelenească atât de bună, că m-a luat prin surprindere de m-a luat mama naibii. Şi prin “m-a luat mama naibii” înţelegem că a doua zi m-am trezit beat, după care am aflat detalii picante ale nopţii de dinainte, detalii ce au inclus, de exemplu, chelia Crivăţului şi limba mea. Îmi cer scuze, aveam ghiavolu-n mine.
Ziua 2 – Sâmbătă
Read More »
