Şi lumea se înghesuie să live-blogheze şi să live-tweetuiască. Ce-aveţi bre oameni buni, de nu vă puteţi deconecta câteva ore să vă bucuraţi de muzică bună şi pokemoane doritoare?
Mi-am făcut o listă temporară de concerte şi festivaluri relativ apropiate de Timişoara la care vreau să particip anul acesta. E mai mult un wishlist, pentru că mai mult ca sigur că n-o să ajung la toate, dar nu strică să sper.
- B’estfest (Bucureşti) – 1-5 iulie. Aş merge cel puţin în ziua zero (The Killers, Patrice şi Snails), dar cred că am să renunţ, că nu-s făcut din bani. Pe Killers i-am văzut şi anul trecut, pe Snails acum trei zile (şi n-o fi să mă duc până la Bucureşti pentru ei :) ) iar Patrice parcă nu e chiar atât de important. În plus, va trebui să economisesc, pentru că:
- Exit (Novi Sad) – 9-12 iulie. Cântă Arctic Monkeys, Korn, Madness, Moby. Dacă nu voi putea ajunge la întreg festivalul, Arctic Monkeys e musai.
- Concert Morrissey (Viena) – 11 iulie. Aici mai mult ca sigur că nu ajung, unul din motive fiind că se suprapune cu Exit.
- Sziget Festival (Budapesta) – 12-17 august. Nu vreau să ratez Szigetul de anul acesta. Am mai fost de două ori şi merită orice efort, chiar şi festivalul în sine, fără a lua la socoteală muzica. Bine, nici aceasta nu e de lepădat: Snow Patrol, Placebo, The Prodigy, Fatboy Slim, The Ting Tings, Digitalism, Squarepusher, Pendulum, The Kills, Buena Vista Social Club, Ska-P, iar lista încă nu e completă.
Pe lângă astea, va trebui să fiu atent la festivalurile din ţară, că de câţiva ani au răsărit ca ciupercile după ploaie. Probabil că o să vreau să mă duc la Gărâna, probabil că o să mă tenteze şi Stufstock-ul, poate dau o fugă până la Periam (Rock la Mureş), poate la Peninsula. Timp şi bani să fie.
Se zvoneşte că vin Gogol Bordello din nou în România, şi anume la B’estFest, la Bucureşti. Om vedea.
Că tot veni vorba de Gogol Bordello, am aici şi un comic cu ei, preluat de la Rumblo.com.
Să nu uităm că am mai zvonit o dată bine.
Plm, încep să devin newsfeed pentru B’estfest. Staţi numai să vedeţi ce-o să fie aici, pe blog, când o să înceapă să se anunţe trupele la Sziget.
Anyways, s-au anunţat Patrice şi The Faint la B’estFest. Patrice vor cânta în ziua zero, aceeaşi zi cu The Killers, adică, iar The Faint în 3 iulie, ziua în care vor presta şi Franz Ferdinand.
Aoleo, cred că mă duc la B’estFest.
http://www.bestfest.ro/editia2009/romana/blog/mesaj/16/index.html
(pe cât pariu că până la urmă se confirmă şi MGMT? :D )
Vine Moby la B’estFest, în 2 Iulie. Nu mai vine Iggy Pop.
http://www.bestfest.ro/editia2009/romana/blog/mesaj/14/index.html
Edit: Finally, B’estfest are RSS. :D
Zvonurile s-au adeverit. Franz Ferdinand vin în România, anume la Bucureşti, la B’estfest, în 3 iulie.
Mulţam Korova pentru pont.
Dada, e pe bune! The Killers vor cânta la Bucureşti, deschizând B’estFest-ul de anul acesta şi aducând cu ei şi o noutate, anume “ziua zero”.
Alte nume sunt Motorhead (ziua 1), Iggy and The Stooges (ziua 2), Manowar şi Holyhell la Aftershock, adică ziua a patra.

Acesta va fi probabil ultimul post legat de B’estfest, spre bucuria unora :).
Aşadar, am ajuns înapoi în Timişoara ieri, la cea mai 1337 oră posibilă, anume 13:37 (update: greşesc, am ajuns după 14:30, la 13:37 fumam o ţigară în Lugoj. Irelevant, nerd joke-ul rămâne în picioare). Puţin obosit după 8 ore într-un tren ce ar fi fost mai potrivit ca autobuz, puţin copt după un weekend 100% natural şi profund mulţumit de experienţa B’estfest.
Read More »
By Ovi
|
Posted in Evenimente, Muzică, Personal, Review
|
Also tagged b'estfest, bere, bucuresti, concerte, Evenimente, festival, Foto, iarba, kaiser chiefs, manic street preachers, manu chao, Muzică, roisin murphy, silent disco, stereophonics, sunrise avenue, Video
|