Şi anume l-am hidratat pe Sebi, în sfârşit, cu cea mai opacă băutură răcoritoare carbogazoasă alcoolică locală, Timişoreana nefiltrată. Pentru că aici a fost destinaţia finală (bine, înainte de casă) a celor doi temerari ce-au parcurs Ardealul într-un Blog Tour pe ţoagle. Doi, adică Sebi şi tata-socru, Ovi. Celălalt Ovi mişto din blogosferă, adică
Ei, ce am aflat aseară: am aflat că gaşca de bloggeri din Timişoara e cea mai mare şi mai prietenoasă din tot turneul pe două roţi. Iar după câteva beri am aflat primit confirmarea că e şi cea mai tare. Şi nici măcar n-am fost toţi*.
Spre deosebire de ziua de vineri, când a fost sufocant de cald şi de cea de sâmbătă, când a fost furtună, ziua de ieri a fost, din punct de vedere al vremii, perfectă. Numai bună pentru o bere.
Am ajuns la festival puţin înainte de ora 20, când Pasărea Colibri numai ce începuseră să cânte. Am fost puţin surprins, pentru că ştiam că ordinea ar fi inversă, mai întâi Loredana şi apoi Pasărea Colibri. Numai bine, însă, am apucat să mă strecor până în faţa scenei, să prind nişte poze cu Baniciu, Vintilă & co. la apusul soarelui.
Sper că nu v-a demoralizat ploaia de ieri. Astăzi, la Serbările Timişoreana, de la stadionul Dan Păltinişan, vor cânta Loredana şi Agurida, seara urmând a se încheia cu un concert Pasărea Colibri, trupă – nu-i aşa? – foarte dragă nouă, timişorenilor.
Şi astăzi puteţi câştiga vouchere ce vor putea fi preschimbate, la faţa locului, în bere şi mici. De această dată avem trei întrebări:
1. În ce an a fost înfiinţată fabrica de bere Timişoreana, prima din România?
2. În ce an berea Timişoreana a câştigat aurul la competiţia Champion Lager Trophy?
3. Ce medalii a câştigat la competiţia World Beer Championship din S.U.A. în anii 2007 şi 2008?
Butoiul imens: intrarea oficială la Serbările Berii
Unele forţe mai presus de noi au încercat să saboteze ce-a de-a doua zi a Serbărilor Timişoreana, trimiţând asupra acestora o ploaie deasă, cum de mult aşteptam în Timişoara, vânt şi fulgere. Zic “au încercat” pentru că nu au reuşit. În ciuda ploiii torenţiale începute odată cu începutul concertului Holograf, cele câteva mii de timişoreni veniţi pentru bere, mici şi dans au rămas fermi pe poziţii până la sfârşit.
Veseli în ploaie
Ieri au cântat Vunk (foştii Vank) şi Holograf. Îmi doream foarte tare să ajung să-i văd, dar cum se ştie că socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg, n-am reuşit. Am ajuns, ca vineri, la 20:30, dar dacă vineri la ora asta abia începeau să cânte Bere Gratis, ieri tocmai Vunk tocmai încheiau. Am auzit însă, de la cei care au prins concertul, că au făcut un concert de zile mari. Chestie care m-a cam necăjit puţin, căci chiar voiam să aud Regele Şoselelor şi celelalte melodii deja clasice ale băieţilor. Dar nu a fost panică, pentru că nici n-am apucat bine să cumpărăm beri, că Holograf au şi început să cânte. Ei, au cântat vreo oră jumate, timp în care şi-au cântat toate hiturile, de la Romeo şi Julieta până la Ţi-am dat un inel, de la Undeva Departe până la melodia cu ficatu’ (Ficatunci am să moooooooor). Au cântat chiar şi o melodie rock! E vorba, evident, de Banii Vorbesc, cu care şi-au încheiat recitalul. Ca o notă, orice fel de muzică ar cânta Holograf, Dan Bittman are o voce unică, ce încă poate mult.
Holografii
Atmosfera, în general, a fost una veselă tare, mai ales după ce a început să plouă. Ploaia a cam împărţit fronturile vizitatorilor, în sensul că cei veniţi special pentru concerte au rămas, iar cei veniţi doar să se afle în treabă (surprinzător, aceştia în număr mult mai mic decât m-aş fi aşteptat) au şters-o rapid. Tot surprinzător, cei care au rămas au fost într-un număr atât de mare, încât în perimetrul dintre scenă şi intrarea în festival a fost de-a dreptul greu de străbătut cu beri în mână
Sigur ştiaţi deja, anul acesta tema Serbărilor e “Vino să trăieşti o poveste de 3 secole”. Ei, cele trei perioade (medievală, interbelică şi modernă) sunt foarte frumos regăsite în ţinuta staff-ului. Fotografi interbelici, vânzători de suveniruri medievali, băieţi şi fete disco. Totul într-o atmosferă veselă şi familiară.
La suveniruri
Un mim
Lume
Un mare minus: a plouat crunt, fiind nevoiţi să o ştergem în fugă, prin torenţii ce se formaseră deja pe jos, mai repede decât ne plănuisem.
Un mare plus: nu mi-a venit să cred cât de frumos se vedeau stropii de ploaie în lumina reflectoarelor de la Serbări, şi cât de frumos se vedeau fulgerele în spatele scenei, în timpul melodiei Banii Vorbesc. În plus, fie ploaie, fie vânt, vânzătorii de bere au fost pe poziţii, chiar dacă erau uzi până-n măduva oaselor.
Promo: astăzi, la Serbările Timişoreana de la stadionul Dan Păltinişan, vor cânta Loredana şi Agurida, urmaţi de Pasărea Colibri. Există stocuri imense de bere, mici, suveniruri, distracţie şi voie bună. Ne vedem acolo!
Bineînţeles că nu e vorba de film (care, apropo, e demenţial), ci de starea mea din momentele astea. Am fost aseară la Serbările Timişoreana, sau după cum sunt cunoscute la noi, am fost la Festivalul Berii.
Un mic istoric. Prima dată în viaţa mea am fost la Festivalul Berii acum 10 ani. Aveam aproape 14 ani, şi m-am dus cu gagica să bem bere. Gagica avea 13 ani, soră-sa avea 15. Soră-sa era mai bună, evident. Avea ţâţe mai mari. Atunci m-am îmbătat serios pentru prima oară, atunci am învăţat că dacă vreau să demonstrez cuiva că nu sunt beat, fac cumpăna. Atunci am învăţat că nu ştiu să fac cumpăna când sunt beat.
Doi ani mai târziu, tot la stadion, tot la festival am avut prima mea întâlnire cu păsărica. Da, mi-am pierdut virginitatea în aer liber, pe iarbă, în spatele unui bloc, între maşini, cu ocazia unei sărbători alcoolice. A fost aşa şi aşa. După care încă vreo doi-trei ani am mers cu plăcere la festivalurile berii, mai apoi încetând să mai particip. Am lăsat-o mai moale, mi-am dat seama că formaţiile lasă de dorit, că publicul ţintă e seminţarul cu care eu nu prea am nimic în comun, şi am fost doar dacă chiar nu aveam altceva mai bun de făcut şi mă coafa câtuşi de puţin vreo formaţie. Ca de exemplu acum doi ani, când am fost să beau în timp ce-mi cântă Viţa de Vie şi Cargo în surdină, undeva.
Anul ăsta am ajuns iar la stadion, la festivalul berii. Serbările Timişoreana, cum se cheamă de o vreme. Care au încetat să fie ceva local, ţinându-se anul acesta în opt oraşe: Reşiţa, Timişoara, Constanţa, Craiova, Satu Mare, Iaşi, Bacău şi Buzău. Am prins, de exemplu, anul trecut Serbările în Reşiţa, da’ nu m-am putut distra foarte, fiind acolo pentru înmormântarea bunicii. Aşa, ziceam că am ajuns la stadion anul ăsta. Ei, am ajuns şi m-am distrat. Din doi, câţi am plecat de acasă, până la urmă am format un grup destul de măricel, de-a dreptul de bloggeri, format din marele eu, fratele, Anca, Vecinu’, Horia, Tomata, Cezar, Richie, Bloo şi Rob. Împreună am strâns un turnuleţ de peste 50 de pahare goale de bere, am mâncat câteva zeci de mici şi am râs cât pentru o săptămână. A fost primul festival al berii, de ani de zile, la care m-am simţit bine tare.
Am ajuns acolo chiar când începeau Bere Gratis. Mie mi-au plăcut dintotdeauna Bere Gratis, dar în felul ăla în care-ţi place de Guţă, boschetarul retard din Unirii care-ţi cântă manele pentru două ţigări: e simpatic, e băiat bun, dar nu l-ai scoate la un suc. Au fost plini de viaţă, şi-au cântat toate hiturile (care, aparent, sunt toate melodiile lor), plus o piesă nou-nouţă care seamănă cu toate celelalte. Am ajuns la concluzia că Bere Gratis au, în principiu, o singură melodie, pe care o cântă în diferite feluri din 4 în 4 minute, şi la care-i fac un clip diferit tot la 6-7 luni. Dar nu-i condamn, căci mă gândesc că le prieşte. Eu aş face fix acelaşi lucru în locul lor. Compact au cântat tot hiturile lor clasice, de la Trenul pierdut până la febleţea mea, Fata din vis. Multe n-am ce comenta, nici de bine, nici de rău, pentru că au cântat exact aşa cum îi ştiţi şi din Unirii, de acum 2 luni, şi din anii trecuţi. Sunt Compact, iar Compact încă se descurcă, pe segmentul lor.
Atmosfera. Am văzut multe gagici. Unele frumuşele, altele cu puţină celulită, iar altele de-a dreptul bune cu spume, dar cu mustaţă. Total buzzkill. M-am aşteptat să văd multă cocălărime şi ţigănime, dar spre surprinderea mea, numărul lor a fost destul de restrâns, lăsând în locul lor şi oameni normali, cum ar veni. A fost mai multă lume ca acum doi ani, de exemplu, dar mai puţină ca acum 8-9. Partea bună a fost că am găsit repede loc la mese şi am încins un chef pe cinste. Am întâlnit un “bănăţean ardelean irlandez”, adică irlandez cu soţie bănăţancă şi socru ardelean, cu care am cântat (eu cu fratemiu şi cu individul, adică) muzică irlandeză de beţie. Good times.
Un mare minus: nu au nefiltrată.
Un mare plus: toi-toi-urile de anul acesta sunt mai mult decât suportabile, sunt de-a dreptul curate.
Promo: poftiţi şi diseară la Serbările Timişoreana, la stadionul Dan Păltinişan din Timişoara. Cântă Vunk (adică foştii Vank, pe care eu vreau să-i văd la modul sincer) şi Holograf. Ţin să vă anunţ că berea e eftină (2,5 lei paharul), iar dacă-mi participaţi la concurs, câteva beri şi câţiva mici pot fi chiar moca.
Asta e partea a doua (din trei) a concursului Serbărilor Timişoreana, la care trei dintre voi au ocazia să câştige un voucher ce va putea fi preschimbat, la stadionul Dan Păltinişan (locaţia evenimentului) în bere şi/sau mâncare. Astăzi cântă Vunk şi Holograf.
Tema de astăzi: Povestiţi-mi cea mai tare experienţă de-a voastră în care a fost implicată berea. Fie că a fost o beţie cruntă, fie că aţi băut până aţi râgâit spumă, fie că v-aţi îmbăiat în bere (sau în vomă de bere, whatever floats your boat), fie că e ceva jenant, fie că e ceva frumos (cine ştie, poate aţi făcut odată dragoste între doze de Timişoreana), nu contează.
Cei trei câştigători ai zilei de azi vor fi aleşi de o comisie formată din mine, în principiu. Concursul de azi va ţine de acum, ora 9, până după-amiază, la ora 18. Dacă sunteţi cuminţi şi meritaţi menţiuni, poate dau şi eu o bere-două la cine nu se regăseşte între câştigători. Da’ nu e o promisiune, depinde cât beau până ajuneţi voi acolo.
Ca să fiţi siguri că ajunge la voi premiul, lăsaţi o adresă de e-mail validă, să vă pot contacta pe urmă cu detalii.
Baftă, copii!
Deci!
Văd că azi a fost o zi mai înceată din punct de vedere al comentariilor. Înţeleg, e şi weekend şi sunteţi şi plecaţi la Gărâna. Aşadar, cei trei câştigători de azi sunt singurii trei comentatori, anume Andreea Ursu (Tomata), Adrian Bojincă (eAdi) şi Richie Ilie (evident, Richie). Să beţi veseli şi fericiţi! Ne vedem la bericică. Verificaţi-vă e-mail-ul pentru detalii.
După cum ştiţi, voi, timişorenii mei, în weekendul acesta, la stadionul Dan Păltinişan (ca de mulţi ani încoace) vom petrece cu Serbările Timişoreana.
Astăzi vor cânta pe scenă, până la ora 22:30, Stana Izbaşa, Carmen Popovici Dumbravă, Dumitru Stoicănescu, ansamblul de muzică populară Orchestra însoţit de 12 perechi de dansatori, precum şi formaţiile Bere Gratis şi Compact.
Ei, la mine pe blog vor avea loc trei concursuri. Unul azi, unul mâine şi unul poimâine. Fiecare concurs va avea trei premii constând în câte un voucher care va putea fi folosit la Serbări (mă gândesc că va fi preschimbat pe bere, aşa ar fi normal).
Concursul de azi va trebui să-mi dovedească faptul că sunteţi cât de cât timişoreni, şi cât de cât iubitori de bere
Aşadar, cine ştie să-mi spună trei locuri din Timişoara în care se serveşte Timişoreana nefiltrată?
Din răspunsurile corecte voi selecta trei câştigători, ale căror nume le voi publica aici. Să comentaţi cu un e-mail valid, să vă trimit instrucţiuni.
E concurs fulger, deci grabă! La ora 20:00 închid taraba, că mă duc să beau bere la stadion
Deci!
Concursul fulger s-a cam încheiat. Următoarele două le voi face mai din timp, mâine şi poimâine, dis-de-după-amiază, când mă voi trezi, probabil mahmur. Să aibă timp mai multă lume să participe. Să dăm câte un concurs la fiecare, să ajungă la toţi.
Na booooon, câştigătorii ediţiei din această seară sunt, în ordinea numerelor de pe tricou: Bloodie, Raka (a.k.a. Cătă Ilea) şi Horia Dragmir. Verificaţi, bre, e-mail-ul. Poftă la băut.
Restul sunteţi invitaţii mei la concursurile de mâine şi poimâine, şi în seara asta la Serbările Timişoreana, la stadionul Dan Păltinişan!
Vă voi povesti acum toată povestea cu Clujul. Care e de povestit. Inclusiv poveştile care au mai fost povestite o dată, ca să avem aici o anală în care să fie toată povestea cu Clujul, pe care vă v-oi povesti-o pentru că e de povestit. Vedeţi că e destul de lungă.
Aşadar, mie-mi place Clujul. L-aş vizita. Aş putea zice că e la mare competiţie cu Timişoara în top 1 al preferinţelor mele în materie de oraşe româneşti frumoase. Care-mi plac. Şi pe care le-aş habita, cum ar veni. În primul rând pentru că e frumos, mă. E frumos pentru că are verdeţuri (de care avem chiar şi noi în Timişoara), dar mai ales pentru că nu e plan. Adică dacă te uiţi în stânga-dreapta, dar şi puţin în sus, cam la vreo 25-30 de grade pe scara unghiurilor geometrice, vezi tot oraş, nu doar nimic. Dealuri, blocuri, cimitire, copaci, chestii. Chestie foarte importantă, e un peisaj care nu te plictiseşte şi face orăşelul să pară mai mare decât, să zicem, Timişoara. Deşi nu e, zice Wikipedia, deşi eu ştiam că e. În fine. Să vă mai povestesc ce mi-a plăcut.
Mi-a mai plăcut că are locuri de unde se poate vedea în toată splendoarea lui. Cum ar fi Feleacul şi Cetăţuia. Adică eu în Timişoara, dacă să presupunem prin absurd că vreau să duc vreo fată să-i arăt oraşul (gen), n-am unde s-o duc. Noi n-avem un loc înalt şi romantic din ăsta din care să se vadă noaptea luminile oraşului, iar fata să se înmoaie toată, iar eu să-i pot face chestii murdare în natură fără să deranjez pe nimeni, în afară eventual de alte cupluri care fac chestii murdare în proximitate. N-avem un loc unde să stai să cânţi la chitară şi bere în aer liber fără să-ţi aibă treaba poliţiştii comunitari chemaţi de vreun boşorog cu spirit civic. În fine, păţăşti.
Mi-a plăcut că, atunci când suni după un taxi, vine o maşină în două minute. Iar şoferul e veşnic vesel şi cu chef de vorbă. Şi mi-a plăcut că n-am avut parte de ţânţari.
Na bun, şi-acum, dacă tot am trecut de peisaje, să vă povestesc despre oamenii pe care i-am cunoscut acolo. Care majoritatea (sau toţi?) sunt (şi) bloggeri. Păzea, urmează paragrafe cu linkuri şi cu flatări. Aşadar:
Primul pe care l-am cunoscut a fost Andrei Crivăţ, băiatul acela de milioane care ne-a întâmpinat după orele 1 ale dimineţii şi şi-a preluat rolul de gazdă la câteva minute după aceea. Voiam musai să-l cunosc şi faţă-n faţă, că mi-a plăcut tare de tot pe interneţi. Întâmplarea a făcut să ne vadă până ce probabil s-a săturat de noi, săracul (ei na, sunt sigur că nu s-a săturat, dat fiind că mai ales eu sunt un simpatic), în momentul în care a acceptat să ne salveze de la dormit prin şanţuri, devenindu-ne mamă şi tată cât timp am fost în Cluj. Şi de la proverbiala ţâţă a dânsului supt-am noi Stroh îmbătător şi bere răcoritoare. Iar dacă bârlogul lui ne-a fost a doua casă, Irish & Music Pub-ul ne-a fost a treia. Acolo mi-am petrecut multe ore din săptâmâna asta şi acolo am uitat gustul apei. Andrei, după cum ziceam că zicea el însuşi despre însuşi el, e un om serios. Poate chiar prea serios. Plus că, să nu uităm, ne-a gătit ceva atât de bun, că m-am lins pe degete în repetate rânduri de-abia aştept să încerc să recreez acasă acelaşi lucru.
A doua zi am făcut cunoştinţă cu maestrul Adi Hădean, un bucătar prea modest pentru cât am lins farfuriile alea după ce am terminat tot din ele. Ne-a îmbiat cu o pizză făcută cu suflet, o salată ce i-a lăsat Nebuloasei gura apă, plus alte delicatesuri. În plus, am încercat (şi mi-au tare plăcut) uriaşele o’sandvişuri, o’haleală rapidă exclusivă crâşmei despre care vorbeam, pentru care zic eu că merită să calci pragul şi să cobori scările Pubului. De stat la troci cu omul în sine n-am stat la fel de mult ca şi cu, de exemplu, Andrei, dar cât am stat am ajuns la concluzia că-i fain tare. Şi are felul lui special în care te seceră cu privirea-i secerătoare, dar blândă.
Tot a doua zi l-am cunoscut pe Gabi, mai zis şi Psaico, care ne-a devenit ghid ad-hoc, sfătuitor într-ale celor necesare la un moment dat, iar mai apoi tovarăş de beri. Împreună cu Psaico au mai ciocnit cu noi, joi noapte, Ruben şi Marius, plus două domnişoare ale căror adrese de interneţi încă nu le-am aflat.
Apoi, după cum ziceam şi miercuri, l-am cunoscut şi pe Gropar, un om despre care am scris deja că mi-a plăcut şi el nevoie mare, din nou unul din oamenii pe care voiam musai să-i văd pe viu şi în direct şi cu care doream să beau nişte beri. Ei, le-am băut. Iar dacă miercuri scriam că încă nu ne-am băut minţile împreună, aflaţi că a venit şi seara. Vă propun un concurs de ghiceală: ghiciţi ce fel de băuturi se află în recipientele din poza următoare (indiciu: într-unul din ele nu-i pălincă).
Acelaşi Gropar, care e şi el un băiat cum alţii nu-s, sau cel puţin nu se vând en-gros, mi-a sugerat şi o glumă cu mine în rolul principal, care mi se pare foarte tare:
Unde mănâncă sirb.net cea mai bună pleskavica? În Ovi Sad.
Şi apoi, ultimul dar nu cel din urmă, e Mishu, un băiat artist clujan, pe care-l citesc şi ascult de o bună bucată de vreme în format digital, dar pe care nu avusesem ocazia să-l ascult live. Şi tare frumos e să-l asculţi live, mor fetele după el. Se zvoneşte că are nişte ochi irezistibili şi o voce pe măsură. Plus că dacă-i merg şi în general deştele cum îi merg pe chitară, nu văd niciun motiv pentru care nu s-ar înmuia orice mândră când el cântă. Zic şi eu. Pe mine nu m-a înmuiat, căci nu-s mândră (ci superb), dar când l-am văzut şi auzit cântând am zis doar “Ni mă la ăsta ce-şi dă!”. Care-i lucru mare.
Dacă ar fi, deci, să trag linie şi să fac un rezumat al săptămânii ăsteia, aş putea să zic că “am băut şi m-am distrat”, chestie care ar putea părea adevărată, pentru că în esenţă, aşa a fost. Doar că a fost mult mai mult de-atât. Între toate nebuniile, seriozităţile şi aroganţele ce le-am făcut săptămâna asta, am ajuns la o concluzie: ardelenii nu se mişcă încet, ca-n bancuri. Noi ne mişcam la fel de repede ca ei, şi ei ca noi. Doar că, aparent, aici timpul trece mai repede. Nici n-am simţit când au trecut zilele astea. M-oi mai duce. Pentru că se ştie: mie-mi plac clujenii. I-aş vizita.
(mda, până la urmă n-am postat multe poze, da’ măcar are, să nu fie obositor la ochişori cu prea mult text)
Gata, am ajuns acasă. Foarte repede, am venit fix bine, ocazie cu care afirm, oficial, că Nebuloasa e un şofer excepţional. Promit o însemnare lungă-lungă şi cu multe-multe poze-poze ghe la Cluuuj, da’ mai la noapte ori mâine, că azi am nişte beri de sorbit.
