Eram la concertul Editors. Lume multicică, suspect de multă pentru ora la care au cântat (16:30, pe o temperatură de vreo 60 de celsiuşi), dar totuşi destul de aerisit. Eram în faţă, într-un loc perfect pentru făcut poze. Dacă aş fi avut aparatul la mine, ceea ce nu s-a întâmplat. Ei, şi la un moment dat răsare la câţiva centimetri în faţa mea o blondă. Ea avea aparat, deci era foarte logic să fie acolo, pentru că era, după cum ziceam, un loc perfect pentru făcut poze.
Cum s-a aşezat în faţa mea, ziua mea s-a înseninat subit. Era blonduţă, finuţă, drăguţă. Şi mirosea frumos. A curat, a parfum scump, altfel decât toată lumea ce se perinda pe insulă. Căci ea era unguroaică, nu trebuia să campeze. Probabil că avea unde merge să facă o baie cu spumă, unde să mănânce un mic dejun cald, unde să-şi întindă picioarele şi să se uite la televizor în linişte. Şi mirosea frumos. Din când în când mai venea câte o adiere de vânt care-i purta parfumul până în nările mele ce nu se mai puteau sătura. Din când în când ridica braţele să filmeze câte o melodie de-a Editorilor (bravo fă, o să ai o amintire care se aude bârâit), surprinzându-mă cu lipsa aromei de transpiraţie cu care mă obişnuisem eu până în acea zi. Atât de frumos mirosea, încât mie îmi era jenă de mine, simţeam că îi întinez perfecţiunea olfactivă cu subbraţul meu. Atât de jenă îmi era, încât nici nu mai ridicam mâinile să urlu (nu puteam urla cu gura, căci nu le ştiu limba, nu m-ar fi înţeles nimeni).
După care s-a băşit. Atât de groaznic s-a băşit, încât m-am uitat după Rob, să văd dacă n-a venit şi el la concert. “Nu e ea”, mi-am zis, “ea e atât de finuţă, drăguţă şi frumos mirositoare, încât e imposibil să fi fost ea”. M-am gândit că o fi altcineva, de pe lângă, deşi ea era fix in faţa mea şi era cel mai apropiat om de mine. Dar nu, era imposibil să fie ea. Miroase prea frumos.
După care s-a băşit iar.
