Vă anunţam săptămâna trecută că mă las de fumat. E timpul să vă explic. Şi cum pot s-o fac mai bine decât printr-o analogie? Şi ce analogie poate fi mai frumoasă decât asemănarea dintre fumat şi sex anal?
Deci, fumătorule din toate colţurile ţării: nu e greu să te laşi de fumat. Totul e să vrei să o faci. Motivele pentru care zici că nu o faci, cele mai des întâlnite, sunt: îmi place gustul, mă relaxează, mă scapă de plictiseală, mă ajută să mă concentrez, dacă mă las mă îngraş şi alte bălării. Dacă ar fi să dărâmăm toate motivele astea, toate s-ar reduce la dependenţa de nicotină.
Nu, gustul nu-ţi place. Adu-ţi aminte de prima ţigară; ai tras tu primul fum din viaţa ta şi ai zis “Dumnezeule, ge gust bun are chestia asta la care i-am dat foc şi pe care tocmai o inhalez”? Nu, n-ai zis. Ca experiment, încearcă să nu mai fumezi, să zicem, două zile. După care fumează o ţigară. Mă îndoiesc că va avea gustul acela mirific pe care ţi-l aminteai tu. Totul stă în obişnuinţă. Îţi vor plăcea ţigările cu care te-ai obişnuit. Fie că fumezi Lucky Strike, Kent sau Ronson. E ca prietena ta cu care eşti împreună deja de 3 ani: da, e grasă, nu se mai aranjează ca la început şi a început să se băşească în somn, dar e a ta, şi o iubeşti. Şi da, ajung şi la sexul în fund imediat, nu disperaţi.
Apoi “mă relaxează”. Nu te relaxează ţigara în sine. Un nefumător nu e tot timpul neliniştit, aşa-i? N-o să vezi niciodată înjurând pe toată lumea, certându-se cu gagica lui cea grasă şi urâtă, dar pe care o iubeşte, doar pentru că e morocănos şi nu ştie de ce. N-o să vezi niciodată un nefumător disperat după o ţigară.
“Doctore, o ultimă soluţie ar fi să se apuce de fumat.”
Relaxarea vine din cauza nicotinei pe care tocmai ţi-o primeşti, după lipsa ei.
Cât despre restul, e aceeaşi treabă: te plictiseşti, citeşte o carte, joacă-te pe telefon, fă o labă. Nu te poţi concentra, încearcă mai tare, lasă-te de băut, fă o labă. Te îngraşi, nu mai mânca.
În fine, ziceam că vă povestesc cum e cu fututul în cur. În contextul reapucatului de fumat. Sau mai degrabă a fumatului câte unei ţigări ocazionale după ce te-ai lăsat, oficial. E ca şi cum ai o prietenă care-ţi dă acces la uşa din dos, iar mai apoi se desparte de tine. Următoarea prietenă e mai bună decât cea dinainte, doar că nu te lasă să-i cauţi zacusca în beci. Şi nu e mare panică, căci eşti deja conştient că nu e cea mai plăcută chestie. Adică satisfacţia de a-i împinge căcatul la deal nu e chiar aşa mare ca să merite efortul, mirosul, mizeria, costul alifiei, conversaţiile gen “fraiere, eu te-am lăsat să-mi bagi mortul în casă şi tu nici măcar o dată pe săptămână nu mă scoţi la KFC” şi alte alea. Dar parcă din când tot ţi se face dor să oferi o clismă cu carne…
Parcă te lăsaseşi.
Ah, am uitat să zic cum stau eu cu fumatul. M-am lăsat, deci. Da, s-a mai întâmplat câte o ţigară răzleaţă. Asta este, şi porcul a zis că nu mai mănâncă căcat, doar pe ăsta, că e cald.
