BUG Mafia a fost trupa care m-a iniţiat într-ale hip-hop-ului românesc. Aveam 13 ani în 1998, când am primit cadou de Crăciun albumul “De Cartier”, de la un neam, la sugestia mamei. Nu ştia în ce se bagă şi ce lume a cuvintelor siropoase mă bagă, ea ştia doar melodia cu Loredana, cea cu “Ridică-mă la cer”.
Mi-a plăcut. Ascultam toată ziua caseta respectivă. La căşti, că aveam bun simţ. Am intrat mai adânc în rap-ul românesc, am încercat câte puţin din fiecare. Aveam casete cu Mafia, La Familia, Paraziţii, R.A.C.L.A., Don Baxter şi Royala Mare, Il-Egal, Marijuana, Getto Daci, Morometzii, 1Q Sapro, Brugner, Da Hood Justice, Methadon 3000, Vexxatu Vexx, CTC. Şi poate mai multe.
Le-am ştiut toate versurile, iar mare parte le ştiu şi azi. Am avut toate casetele sau discurile lor, până la Întotdeauna pentru Totdeauna, inclusiv, moment în care am cam rupt legăturile cu muzica lor, pentru că am considerat că încep să o dea în bălării, lucru ce mi-a fost confirmat odată cu apariţia volumelor Viaţa Noastră.
Iar acum, în 2010, când toată lumea aştepta ceva material nou, l-au scos (sort of). Şi încă cum! Au luat o melodie românească devenită oarecum clasică de-a lui Vali Sterian, şi-au băgat pula în ea şi ne-au făcut-o cadou.
Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.
B.U.G. Mafia – Bag pula-n lume şi v-o fac cadou
Mulţumesc, dar aşa cadou păstraţi-l.





