Cel mai frumos câine pe care l-am văzut vreodată, “născut din tată shih-tzu şi mamă curvă” (vorba lu tac’miu), Axi s-a prăpădit astăzi. Nu are urmaşi, dar goana după căţele i-a pus capac. A fost oglinda mea canină: bărbat, leneş, frumos, veşnic netuns, cu frică de baie, dar cu priză la gagici. Nu există om care să îl fi văzut şi să nu se fi îndrăgostit pe loc de el. Unii dintre voi, care l-aţi cunoscut la începutul anului, ştiţi asta. După nouă ani de zile, perna aia de lângă radiator pe care dormea în fiecare noapte a dispărut, înlocuită fiind de un buchet de flori.
Adio, cuţu meu mic.
