Wow.
Nu credeam că îmi va plăcea atât de mult un film despre cum o copie mai puţin amuzantă de-a lui Michael Cera îşi pierde virginitatea cu insipida aia care a jucat în Twilight.
Scris şi regizat de scenaristul şi regizorul lui Superbad, Adventureland e o combinaţie de comedie cu romanţă şi dramă, cu Jesse Eisenberg, Kristen Stewart şi Ryan Reynolds. Pornit cu aşteptări scăzute, a reuşit să mă ţină treaz, după cum se observă, până la ora 6. Deşi sunt copt de somn.
Povestea filmului se petrece pe la sfârşitul anilor ’80, atmosfera de VH1 fiind chestia care mi-a plăcut cel mai mult la filmul ăsta, împreună cu muzica: David Bowie, Lou Reed, The Cure, Falco, Crowded House, Velvet Underground, INXS etc. Singura lui problemă e că Kristen Stewart, deşi e drăguţică, joacă ca cizma.
Serios, merită văzut.





