M-a pus naiba să mă-mprietenesc cu clujenii. Până acum mă chemau la ei la distracţie, acum au însă pretenţia să muncesc. Mai puţin şi iau şi pielea de pe mine.
Anume: Nebuloasa a avut o idee. Cică ce-ar fi să facem un schimb de bloggeri? Aşa, cum erau schimburile alea de experienţă din liceu, când te duceai să stai o săptămână la o familie din Franţa, iar copilul lor venea să stea la părinţii tăi şi să se înţeleagă cu ei prin semne. Da’ o facem locală, între Timişoara şi Cluj. Să înveţe timişorenii ardeleneşte şi clujenii bănăţeneşte. Şi să muncească, dom’le, nu s-o ardă aiurea prin hoteluri.
Şi ideea realitate se făcu. Read More »
February 29, 2012 – 08:42
Pentru cine încă n-a aflat de la Chinezu, mâine seară cântă Byron în Timişoara, în Taine, de la ora 22. Costă 20 lei. Cine mai vine?

February 24, 2012 – 10:56
Mă urc în taxi. “La Universitate”, zic, “şi dup-aia înapoi”. Mă duceam să recuperez gagica de la lucru, seara târziu. Nu stăm departe de Universitate, însă prefer un taxi mersului pe jos, din raţiuni ce ţin de timp, lene şi gleznă sucită. De fapt, stăm atât de aproape, încât de obicei taxiurile refuză să vină la comandă.
În caz că nu ştiaţi, în Timişoara se poartă ca dispecerele să întrebe unde merge cel care face comanda, să nu fie cumva cursa prea scurtă, deşi cic-ar fi ilegal de câţiva ani să refuzi, ca taximetrist, o cursă, oricât de scurtă ar fi ea. De unde şi taxa aia de pornire, dacă stau bine să mă gândesc.
Eu, rebel din fire, încerc să mă dezobişnuiesc de la a le zice unde merg, pentru că nu-i treaba lor şi, iarna, aş merge şi până la colţ cu taxi, după pâine. Aşa că cer o maşină, pur şi simplu, sperând că dispecera nu mă va întreba unde merg. Încă nu am stabilit în mintea mea cum să mă răţoiesc la ea dacă întreabă, deci dacă întreabă îi zic şi ţin degetele-ncrucişate să vină vreo maşină. Acum două zile am avut noroc şi nu m-a întrebat, iar taxiul a ajuns în două minute.
“La Universitate”, zic, “şi dup-aia înapoi”.
Şi plecăm. Read More »
February 16, 2012 – 08:27
“Luaţi site-ul de cultură cinematografică şi băgaţi-l în dubă bookmarks”

Primul eveniment al de curând înfiinţatei “Asociaţia Marele Ecran“, păstorită de, evident, prietenii noştri de la Marele Ecran, a avut loc acum o săptămână şi un pic. A constat în proiecţia scurt-metrajului The Crossing, proiect de licenţă la UNATC al timişoreanului Cristian Pleş, premiat în draci mai apoi în SUA.
Evenimentul respectiv a umplut aula Bibliotecii, drept pentru care diseară, “due to public demand”, va avea loc un encore, încă o proiecţie a filmului, tot sub tutela Asociaţiei Marele Ecran, de data aceasta în Cuib D’arte, unde sunteţi invitaţi cu toţii, fără obligaţii. De la ora 20, RSVP aici dacă doriţi şi-aveţi plăcerea.
Bonus, azi e ziua a jumătate din Marele Ecran, anume a lui Richie, căruia întreg colectivul Sîrb.net îi urează o mie de primăveri îmbelşugate şi, sper, mai călduroase ca asta.
Scriam luna trecută că în februarie are loc a doua ediţie ecomTIM la Hotel Timişoara din, bineînţeles, Timişoara. Şi că, în calitate de timişorean sadea, am fost invitat să fiu bloggerul oficial al evenimentului, invitaţie căreia i-am dat curs fără să mă gândesc de două ori. E în primul rând pentru mine o ocazie de a învăţa o grămadă de lucruri esenţiale şi interesante legate de dezvoltarea unui business online, îndeletnicire în jurul căreia mă învârt deja de ceva vreme, fără însă a mă încumeta a face o mişcare concretă în vreo direcţie. Sper ca măcar acum, că m-am legat să fiu atent la toată conferinţa, să-mi intre ceva la cap şi să rămână acolo.
Azi, la trei săptămâni până la eveniment, am două anunţuri: primul e că la lista de speakeri s-au adăugat nume noi, iar al doilea e că vă fac cadou o invitaţie. După cum urmează. Read More »
December 22, 2011 – 10:28
Îmi place, din când în când, să mă duc pe la Praktiker, Dedeman sau alte magazine din astea bărbăteşti – mă relaxează, cam cum presupun că un magazin de ţoale, genţi, papuci şi iahturi cu cataloage cu genţi relaxează sexul frumos. Mai şi cumpăr câte una-două, aşa, ca terapie, că nu se ştie când am nevoie de o bandă izolatoare, un triplu-ştecher, un termoplonjon sau un WD-40. Ca la shopping, fată.
Ieri, în nebunia cadourilor din Auchan, am dat de cea mai mişto găselniţă de promoţie din ultima vreme: Read More »
December 16, 2011 – 23:51
Update: invitaţia o ia Anca – pentru că un cuplu pregătit să facă planking şi owling e un cuplu puternic, cu o poveste mişto :))
Scriam acum puţin mai bine de-o lună că noul single Vama sună bine de tot a Coldplay. Cu tot sarcasmul de care puteam da dovadă atunci. În aceeaşi zi, reascultând multe din melodiile Vămii, fie ea veche sau nouă, ajungeam la concluzia că Tudor Chirilă are câteva ticuri de care nu poate scăpa. Mare, copii, elemente de basm, familii regale, alea. Tot sarcastic tare, şi de data asta de-a dreptul răutăcios. Cu toate că sunt oarecum fan atât Coldplay, cât şi Vama. Cel puţin cea Veche.
Mno, în condiţiile astea, cum draci să nu te bucuri când primeşti de la oamenii care se ocupă de trupă un mail care începe chiar aşa: “Concert Coldplay în Timişoara :)”? Şi care mă invită la concert sub motivul clar “Ma gandeam ca ar fi o ocazie buna de aflat de cate ori rosteste Tudor cuvantul “mare” intr-un concert…”. Zicea bine Tiţa ori de câte ori zicea că are Chirilă nişte oameni fenomenali pe partea de PR la Agenţia de Vise.
Poveste lungă scurtă, accept provocarea Read More »
December 14, 2011 – 14:05
Sub numele lui oficial, ecomTIM 2.0.12, reprezintă cea de-a doua ediţie a celui mai important eveniment regional din România dedicat industriei e-commerce și marketingului online. Este organizat de 2parale, iar eu voi fi, cu voia dumneavoastră, bloggerul oficial al evenimentului. Ceea ce înseamnă că îmi voi dedica cele două zile ale conferinţei acoperirii prin toate metodele a evenimentului, plus o surpriză.
Ce se va întâmpla?
Conferinţa aduce în Timişoara nume mari din industria marketing-ului online, comerţului electronic şi ramurilor conexe acestora: Przemek Pluta (Regional manager PayPal) şi Michel Goossens (General Manager pe Europa al platformei de comerţ electronic Magento) vin cu soluţii pentru business-urile participanţilor ecomTIM. Tot din afara României vor vorbi şi Gillian Muessig (președinte fondator al SEOmoz), Gary R. Beal (Head of SEO la Blueclaw Media UK) și Sean Singleton (Group Managing Partner și co-fondator al agenției londoneze Skive). În plus, Google România vine la Timişoara cu o echipă fantastică: Dan Bulucea (Country Manager), Bogdana Butnar (Industry Manager) şi Norbert Simionescu (Account Strategist). Read More »
December 12, 2011 – 15:43
Vineri, pe la ora 4 dimineaţa, mi-am pierdut portofelul. Bine, am aflat abia a doua seară, dar făcând, cu ajutorul Corinei, reconstituirea unei seri care ar putea foarte bine pune bazele unui al treilea film din seria The Hangover, am ajuns la concluzia că atunci fusese pierdut. Cu tot în el, mai puţin bani: buletin, permis, carnet de student, carduri, legitimaţii, cărţi de vizită, pene de chitară, poze cu gagica.
Când am descoperit că nu-l mai am, am refăcut traseul de cu o noapte înainte, întocmai ca-n The Hangover: găsit bon de casă pentru o cutie de Rafaelo, dedus că am fost la nonstop să schimb banii, că n-aveam de taxi. Bineînţeles că nu l-am găsit, de unde am dedus că l-am uitat în taxi. Problema e că nimeni nu mai ştia cu ce firmă de taxi am venit, aşa că am purces înspre a suna la toate firmele din Timişoara, doar-doar a raportat vreun coleg un portofel cu acte-n el. Nope. Read More »